Diaspora si Reintregirea

Societatea civila pentru reintregirea Romaniei

  • ACCESARI

    • 60.950 HITS
  • Flag Counter
  • ARTICOLE RECENTE

  • CALENDAR

    septembrie 2019
    L M M J V S D
    « aug.    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    30  
  • ARHIVA

  • Top Posts & Pages

  • Diasporasi Reintregirea

  • Reclame

– Salut

20 August 2017

Cuvânt de salut

Prieteni,

Am venit astăzi aici ca să împlinim o năzuință a națiunii române, aceea de a crea premizele pentru a redeveni un singur popor, trăind într-o singură țară, Reîntregită.

Noi, cei prezenți, sau cei care ne-au încredințat misiunea de a-i reprezenta, cum sunt, de exemplu, compatrioții noștri din Basarabia, din alte colțuri ale lumii, dar și din Canada, care – de la Câmpul Românesc – au lansat Declarația ce constituie un puternic îndemn pentru organizarea acestei Conferințe, dorim Unire, dar dorim și unitate, pentru a putea reuși constituirea Alianței unioniste a întregii societăți românești.

Suntem în ajunul Centenarului Marii Uniri și, deasupra Patriei noastre, se adună nori de furtună.

Moscova, continuându-și politica belicoasă, trimite mesaje agresive la adresa Bucureștiului și Chișinăului, în timp ce la Nistru zăngănesc armele „pacificatorilor” ruși care au luptat împotriva trupelor Basarabiei pentru a menține secesiunea, în timpul ostilităților fiind omorâți zeci de luptători basarabeni care-și apărau pământurile.

La Chișinău, președintele Dodon se declară dușman al unioniștilor, anunțând război deschis mișcării unioniste, dar susține secesiunea Tiraspolului și, în cel mai pur stil colaboraționist, consideră că tocmai trupele cotropitoare trebuie decorate.  Pentru ce? Pentru atrocități împotriva propriului popor și pentru menținerea ocupației?

Ungaria lansează contraproiectul „Trianon 100”, menit să nege Centenarul.

În România, liderul UDMR, parlamentarul Kelemen Hunor, declară oficial că maghiarii, cetățeni români, nu vor sărbători Ziua Națională a României la Centenarul din 2018 care nu-i reprezintă, dar anunță că va publica un studiu despre 1000 de ani în Transilvania (a ungurilor) și (doar) 100 de ani în România.
Oare ce semnificație, ce autoritate, ce respect mai are funcția de înalt ales al poporului român în Parlamentul României, dacă tocmai de la acest nivel este aruncat în derizoriu Simbolul Suprem al Neamului – Ziua Națională a României, zi în care vom sărbatori Centenarul devenirii noastre ca popor reîntregit între hotarele firești?

Și totuși, Unirea a mai fost înfăptuită, nu căciulindu-ne pentru a obține bunăvoința altora, ci pentru că noi singuri, absolut singuri, tocmai în condițiile grele ale unei țări cotropite, am avut această voință.
În 1918, în inima Basarabiei, s-a aprins flacăra patriotismului românesc care a pornit vâlvătaia ce a cuprins întreg spațiul românesc și a descătușat toate energiile poporului pentru a-i zdrobi pe cotropitori și pentru a realiza la Alba Iulia visul milenar al unui singur popor într-o singură țară.

Astăzi, în condiții nu tocmai prielnice, dar incomparabil mai favorabile decât acum 100 de ani, având și exemplul înaintașilor, adevărați părinți fondatori ai statului român întregit din Sfatul Țării, care ne-au arătat ce înseamnă unitatea în spirit și în simțiri, vom  încerca să trecem peste asperități, peste nimicurile care ne dezbină, pentru ca să colaborăm împreună, civicul și politicul, întreaga societate românească din țară, din Basarabia, din întreaga lume, pentru înfăptuirea idealului național al Reîntregirii.

Reprezentanți ai românilor de pretutindeni au venit hotărâți la Parlamentul României să-și dea mâna pentru a lucra, pentru a propune soluții, pentru a creiona pietrele de hotar ale drumului unionist și pentru a constitui Coaliția capabilă să creeze acea masă critică populară, care să ofere politicului pârghiile necesare demarării și finalizării procesului politico-diplomatic de Reîntregire a Țării.

Dar oare, politicienii de astăzi din dreapta și din stânga Prutului sunt și cei chemați de Dumnezeu și de națiune să împlinească destinul de popor reîntregit trăitor într-o singură țară românească?
Sunt ei acei politicieni cu viziune, capabili să treacă peste certurile zilnice, pentru a se ridica la înălțimea sarcinii de a reclădi națiunea noastră atât de încercată?

Sigur, mai trebuie să ne întrebăm dacă și noi dorim să aparținem ”generației Unirii”, făuritoare de destin românesc și demnă de a fi amintită în Istoria neamului, sau ne vom întoarce, așa cum am venit, dezbinați și nedemni de șansa pe care ne-a dat-o Dumnezeu, dar pe care am lăsat-o să treacă pe lânga noi și pe lângă poporul român.

La sfârșitul acestei zile vom avea răspunsurile pe care le așteptăm de prea mult timp.

Dumnezeu să ne ajute să avem mintea limpede, să fim demni de sarcina pe care El ne-a pus-o în față, să avem forța de a depăși ispitele dezbinării și de a trece peste toate încercările la care vom fi supuși.

Doar împreună putem să împlinim voia Lui și a poporului nostru, întru Reîntregirea neamului românesc, așa cum l-a hărăzit El între celelalte neamuri ale Pământului.

 Mircea Popescu
Președinte
Consiliul Mondial Român

Reclame
 
%d blogeri au apreciat asta: