Diaspora si Reintregirea

Societatea civila pentru reintregirea Romaniei

  • ACCESARI

    • 60.573 HITS
  • Flag Counter
  • ARTICOLE RECENTE

  • CALENDAR

    iulie 2019
    L M M J V S D
    « iun.    
    1234567
    891011121314
    15161718192021
    22232425262728
    293031  
  • ARHIVA

  • Top Posts & Pages

  • Diasporasi Reintregirea

  • Reclame

Casele

Casele

De când cu civilizația, și-a făcut barza prostul obicei să ne aducă în lumea asta într-un spital. Și ca un făcut, când sosește vremea tot dintr-un spital o părăsim la braț cu doamna în negru. Se pare că cineva a hotărât ca viața sț se desfășoare între aceste două gări de sosire și de plecare.
Din ce în ce mai rar câte-o barză de tip vechi își aduce aminte de hornul de pe acoperiș și atunci primul chiot îl dăm în casa părintească. Iar uneori se întâmplă să rătăcim drumul până la gara de plecare ăi ne stingem acasă printre cei pe care-i iubim.

Timpul-viață, dintre sosire și plecare ni-l petrecem între reperele-case în care visăm, iubim, învățăm, creem.
Și când vine momentul despărțirii spre albastrul fără sfârșit, aruncăm din înălțimi o ultimă privire înapoi spre linia vieții pe care vedem casele ca niște marcaje care ne-au ghidat drumul și care ne-au însemnat destinul.

Uite, în atelierul din fundul curții, printre liliecii de primăvară am uitat de matematici, privindu-i mâna fină și buzele întredeschise, concentrată să traseze cu o singura mișcare liniile unduioase din care țâșnea viața și dragostea pe șevalet.
Acolo departe, departe, în orășelul neînsemnat, în camera de zece metri pătrați am iubit-o cu atâta pasiune, încât după ani și ani de peregrinari prin lumea largă m-am tot întrebat dacă a fost aievea sau doar un vis rămas neîmplinit. Lăsând în urmă casa de la răspântie în care rămăsesem singur după ani de fericire și vis, am pornit disperat și năuc pe alt drum.

În casa de chirpici cu acoperiș de șindrilă m-am ascuns la umbră și  răcoare pentru a scăpa de arșița care făcea câmpia Bărăganului să pluteasca nefiresc deasupra pământului. În tăcerea ireală, pe lavița acoperită cu o pătură aspră, dar ce-mi trebuia mai mult, gândurile leneșe se lăsau grele pe gene și peste trupul fără nici-o vlagă.

Pe colină se înalță vila spațioasă la care râvnesc atâția. Un loc elegant, pe măsură, care mi-a marcat culmea vieții pe care am visat-o an după an. Grijile au crescut și ele. Nici nu mi-am dat seama cî timpul petrecut în casa cea mare și elegantă a fost scurt ca o clipă. Am avut timp să mă mai bucur? Dar ce-mi trebuia bucurie când eram satisfăcut că am ajuns sus pe scara sociala. Și totuși … Fericirea a rămas undeva între cei zece metri pătrați spre care uneori privesc pierdut în amintiri dulci-amare. S-a duuus, s-a duus …

Case, case case.  Case care ne marchează o răscruce spre alte zări sau sunt doar halte spre destinația finală.

Case în care simțim din primul moment că sunt bântuite de nenoroc. Și cutremurul bănuit al despărțirii fără intoarcere despică o prăpastie care înghite și casa speranței. Ne trezim deznădăjduiți de calamitatea singurătății și vrem să fie, și ne rugăm lui Dumnezeu să fie gara de la capătul drumului.
Uneori nu mai avem forța și dorința de a rezista încercării singurătății și ne prabușim în hău. De cele mai multe ori, cu un ultim efort sărim peste prăpastia căscată în viața noastră și reclădim din pulbere un nou început. O luăm de la capăt marcați pentru totdeauna de încercarea la care am fost supuși, dar și cu știința de a ocoli locurile nenorocului.

Case. Și printre ele, din când în când ne regăsim acasă. Poate că într-o viață avem mai multe “acasă”, dar cea mai adevarată este cea în care nu suntem singuri, în care copilul te supără și te bucură, în care nevasta ți-a devenit a doua natură, în care ești bucuros să-ți primești prietenii, în care poți să joci o partidă de șah cu tata, Dumnezeu să-l odihnească, sau cu băiatul crescut mare.

Sunt case pe care ni le amintim și ne întoarcem la ele cu gândul sau cu ființa. Ne naștem într-o casă, ne mutăm în alta, și în alta, și în alta, și călătorind pe drumul cu un singur sens ne apropiem de ultima piatră de hotar dincolo de care nu putem lua cu noi nimic.

Dar oare lăsăm ceva pe drumul dintre case?

Mircea Popescu
California
8 Martie 2004

Reclame

4 răspunsuri to “Casele”

  1. Traian Ioan said

    Re: Adevărul Creaţiei, Alternativă la religii… @ Mircea Popescu
    „Dar, oare lăsăm ceva în drumul dintre case? Vă întrebaţi, ca scriitor şi mă întrebaţi, ca cititor.
    Vă răspund… cu siguranţă că toţi acei care conştientizează că au fost creaţi cu scopul de a deveni şi ei, la rândul lor Creatori, au lăsat şi lasă ceva în drumul lor.
    Niciun Om care face parte din planul Creatorului, de educare a creaţiei Sale supreme, nu pleacă din lume până nu-şi termină treaba pentru care a fost Întocmit.
    Traian Ioan
    West Los Angeles

    Apreciază

  2. Esau said

    Chiar si faptul ca eu aici, din Romania, va citesc si va aprob sau nu, inseamna ca nu treceti degeaba prin lume si prima casa in care ati trait, casa ROMANIA nu se uita niciodata.
    Dzeu sa va ajute. Uneori cand mai citesc pe acest blog imi cam vine sa plang, nu stiu de ce. Poate pentru dorul Dvs. de unde ati pornit, neafisat dar prezent.
    In limba engleza exista un asemenea cuvant : DOR ?

    Apreciază

  3. Da, aici se spune „Homesick”.

    Apreciază

  4. […] Casele […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: