Euro-ingrijorarea

21 Ianuarie 2013 Euroîngrijorarea Conducătorii numiți, nu aleși, ai UE aruncă peiorativ și amenințător în dreapta și în stânga cu termenul „eurosceptic”, împotriva celor care, grijulii cu soarta țărilor lor, ridică semne de întrebare cu privire la politica pe care numiții conducători o desenează pentru continentul european. Un european prin naștere, educație, spirit nu poate fi eurosceptic dar, în conjunctura actuală, el poate fi euroîngrijorat. Și este îngrijorat, deoarece tocmai cei care au inventat termenul „eurosceptic” vor să distrugă și Europa, și europenismul în spiritul său. Termenul inventat de „euroscepticism” reprezintă, în esență, rezistența la alterarea noțiunii de națiune, a valorilor naționale sau a valorilor familiei, pe care liderii europeni vor să le înlocuiasca prin niște așa zise valori europene fără substanță și fără tradiție. Asemenea „valori” care n-au nimic de-aface cu europenismul, sunt niște elemente și factori de globalizare, de nivelare, cu efect distrugător pentru evoluția milenară a societății europene și a relațiilor dintre națiunile continentului. Manipulatorii aceștia își exprimă ipocrit îngrijorarea pentru distrugerea condițiilor climatice prin intervenția omului, dar pledează fără scrupule pentru distrugerea condițiilor de dezvoltare naturală socială și istorică a societății omenești, în cazul de față pentru demolarea structurilor de bază ale societăților naționale europene. De fapt, politica lor care împinge spre uniformizare prin pierderea identităților naționale a altora, este o politică numai în avantajul propriilor națiuni. Într-adevăr, creindu-se niște mase amorfe fără identitate, fără personalitate, fără tradiție și deci fără memoria trecutului, aceste mase-foste națiuni sunt maleabile și ușor manevrabile. Un asemnea experiment îl putem observa peste Prut. Ideea generoasă a unei Alianțe europene de state libere, independente și suverane realizată în scopul întăririi lor economice prin într-ajutorare, nu prin limitare și prin politică protectionistă, s-a transformat, ca urmare a unor ambiții  hegemonice, într-o formă politică care tinde spre o federație având un caracter special al relațiilor dintre membrii săi, relații de tip metropolă-colonie. Conducerea centralizată a acestui aparat globalizator devine o formă de dictat care se manifestă inclusiv prin amestecul politic în problemele interne ale țărilor, presupus suverane și independente. Grav este ca în instituțiile acestei forme politice, în speță în Parlamentul European, cu rare excepții, „aleșii” noroadelor, urmează ca o turma cu capul plecat și aprobă fără cârtire toate ordinele primite de la mânuitorii întregului proces, fără să apere interesele națiunilor pe care ar trebui să le reprezinte. Conștientizate, popoarele Europei devin tot mai „euroîngrijorate” datorită tendințelor de distrugere a democrației internaționale a egalității dintre națiunile europene, prin impunerea dictatorială a unor condiții politice de dezvoltare socială, dar și a unor așa zise valori „europene” care să ia locul celor naționale. Practic, europenii se află în fața unui proces impus accelerat de dez-europenizare. Se apropie alegerile europarlamentare din 2014 și, conștienti de rezistența populației din țările lor,  manipulatorii, cu musca pe caciulă, și-au amplificat strigătele isterice: „Combateți euroscepticismul!„, asemeni hoțului care strigă: „Hoțul, prindeți hoțul!”. Soluția, cel puțin pentru români, ar fi respingerea la alegerile din 2014 a acelor candidați, sau partide care promovează o integrare oarbă fără rezistență, fără demnitate națională, respingerea acelor candidați care pledează și acceptă renunțarea, chiar și limitată, la suveranitate. Dar pentru a avea succes, trebuie început imediat procesul de selecție, de cunoaștere a acelor candidați care se remarcă prin tăria convingerilor și prin puterea de a susține interesul național, înaintea intereselor de partid și a intereselor globalizatoare. Societatea civilă are datoria să-și selecteze și să-și susțină proprii candidați, persoane a căror singură politică, este politica națională, persoane cu puternice principii, persoane capabile să lupte și să susțină aceste principii, persoane devotate interesului național, interes care se confundă și cu interesul României reîntregite. Doar prin asemenea reprezentanți naționali, Uniunea Europeană s-ar putea reforma și ar putea ajunge să respecte națiunile și să-și afirme rolul de alianță de într-ajutorare și dezvoltare economică, așa cum a fost cândva democratica Piață Comună. Mircea Popescu 23 Ianuarie 2013