Tratate sau Apărare?

20 Martie 2014 Criza din Ucraina este pe cale să elimine legenda eficienţei tratatelor internaţionale, confirmându-se odată în plus adevărul absolut exprimat de Lordul Palmerston: „Nations have no permanent friends or allies, they only have permanent interests.” (Naţiunile nu au prieteni şi aliaţi permanenţi, ele au numai interese permanente.) INEFICIENŢA ONU În pofida aşa zisei democratizări mondiale şi a egalităţii naţiunilor, trăim într-o lume reală a polilor de putere şi a zonelor de influenţă care dictează destinul statelor mici. Inegalitatea politică mondială îşi are sămânţa în structura ONU, organism constituit după al doilea război mondial pentru a consolida pacea într-o ipotetică lume democratică proiectată prin prisma învingătorilor. Dar, atâta timp cât în Consiliul de Securitate există locuri permanente cu drept de veto pentru câteva mari puteri ale momentului de după război, acestea îşi protejează propriile interese naţionale şi abuzuri blocând sistemul de intervenţii ONU pentru rezolvarea unor asemenea situaţii prin dreptul de veto. Acest organism menit să protejeze statele împotriva abuzurilor externe, nu este capabil să-şi exercite principalele funcţii, nici din punctul de vedere al deciziilor politice, nici, dacă este nevoie, al celor de intervenţie militară. În acest sens sunt elocvente eşecurile nenumărate din Africa, Asia sau rezolvarea conflictelor îngheţate din regiuni ale fostei URSS. În plus, recenta intervenţie în forţă a Rusiei constituie semnalul că ONU, în formula actuală, se găseşte în starea de declin şi este pe cale să urmeze destinul defunctei Ligi a Naţiunilor. ONU se dovedeşte un tigru de hârtie care nu are nici măcar desenaţi dinţii, atributele sale fiind transferate tacit polilor de putere mondiali grupaţi în diverse organizaţii decizionale cum ar fi UE, G7(8), CEDO, TPI, NATO, etc. LIPSA DE VIZIUNE A UE Redistribuirea inechitabilă şi negândită a teritoriilor naţionale de după al doilea război mondial, realizată de coaliția învingătoare, manevrată de Rusia sovietică, a desenat o configuraţie în spaţiul european pe care acum Rusia încearcă s-o restabilească în folosul său. Prin înglobarea în perimetrul unor ţări a unor mari comunităţi de populaţie aparţinând altor ţări limitrofe, s-au creat condiţiile instabilităţilor regionale ulterioare cu potenţial uriaş de destabilizare globală. Eșecul rezultat prin știrbirea teritorială a statelor naționale, a deznaționalizărilor și a conflictelor datorate amestecării forțate a populaţiilor cu diferite culturi şi dezvoltări istorice, a fost pus pe seama naționalismului. Mai mult, în dorința desfiinţării frontierelor pentru o convieţuire, presupusă, armonioasă a tuturor naţiunilor sub o conducere centralizată, artizanii UE ai globalizării s-au trezit cu fenomene de instabilitate pe continentul european pentru care acarul Păun a fost tot naționalismului. UE face o greșeală fatală ignorând faptul că statele naționale constituie celulele de bază ale unităţii europene care prin forţa lor individuală contribuie la forţa comună a Europei și la menținerea tradiţiilor și culturii europeane. Rezultatul ambiţiei bolnăvicioase manifestată de Bruxelles de a reduce, până la eliminare, autoritatea şi suveranitatea statelor naţionale membre UE din eşaloanele 2 şi 3, a condus la reacţia în lanţ a creşterii tendinţelor separatiste pe întreg continental. PERICOLUL RUSESC Fragmentarea naţiunilor europene face imposibil un răspuns coerent la provocările Rusiei care nu sunt nici primele şi nu vor fi nici ultimile. Profitând de indecizia şi de lipsa de coeziune europeană, Kremlinul şi-a reluat politica expansionistă pentru recuperarea spaţiului său de influenţă. Criza internaţională creata de Moscova îşi are rădăcina în caracterul primitiv care a fost specific şi invaziilor barbarilor asiatici, caracter care şi-a pus amprenta pe politica tradiţională rusească. Iar spaţiul românesc, inclusiv, sau mai ales, Basarabia este extrem de vulnerabil şi nu poate aştepta pasiv doar intervenţiile binevoitoare ale altora. Acum, când Rusia îşi arată caracterul agresiv, Europa trebuie să înţeleagă, sau să fie făcută să înţeleagă, că este în avantajul UE de a avea în zona de coliziune cu interesele rusești, nişte state pilon puternice cum sunt Polonia şi România reîntregită. EZITĂRI ROMÂNEŞTI În aceste condiţii, este cu atât mai curioasă gândirea îngustă a politicienilor europeni şi cu atât mai mult a celor de la Bucureşti şi Chişinău care se opun sau nu înţeleg necesitatea reîntregirii politice şi naţionale a uneia dintre zonele Europei cele mai compacte din punct de vedere etnic şi unitară din punct de vedere cultural, România. Anul acesta se va juca și soarta poziției de Secretar general NATO extrem de importantă în contextul crizei actuale. Ministrul de Externe al Poloniei va candida cu mari șanse fiind recomandat de rolul său activ și dinamic pe fondul crizei ucrainene. În schimb, diverşi politicieni români care cochetează cu ideea ocupării acestui post, consideră că dovada de “cuminţenie politică” şi înţelepciunea struţului cu viziunea globală a capului adânc băgat în nisip tocmai atunci când pericolul ameninţă însăşi alianţa, constituie niște atuuri majore. Mai deunăzi, un important personaj politic roman, senator cu lungi stagii de activitate diplomatică, declara, nu lipsit de logică, că “la nivel european trebuie luată o decizie cu privire la limita între mercantilism şi valori, între profit şi respectarea normelor internaţionale.” Dar cand acelaşi personaj pledează pentru asumarea de către societatea românească a noţiunii de „patriotism economic„, aş spune să tocmai acesta este ”mercantilism”, care nu are nimic de aface cu ”patriotismul” Asemenea formulă înseamnă aplicarea dictonului „ubi bene, ibi Patria” sau, mai pe româneşte, renunţarea la interesele naţionale pentru câţiva arginţi. Tot pentru arginţii puterii temporare, politicienii de la Chişinău ignoră soluţia salvării basarabenilor şi Basarabiei prin revenirea la pieptul protector al mamei România si împreună în sistemul de apărare NATO şi în sistemul economic UE. De ani buni, inclusiv pe blogul meu “Diaspora şi Reîntregirea”, am subliniat lipsa de realism a autorităţilor basarabene de a declara neutralitatea statului. Chiar şi astăzi când presiunile dinspre Kremlin devin insurmontabile ameninţând cu fărâmiţarea, Chişinăul se agaţă cu încăpăţânare de firul de pai al neutralităţii negarantate sperând în clemenţa Moscovei. Și în timpul acesta, soluţia pragmatică care stă la îndemâna Basarabiei este soluţia cea mai simplă a revenirii acestui teritoriu incapabil să-şi rezolve apărarea şi problemele interne, în cadrul teritoriului naţional roman. Prin acest act de conțiință și înțelepciune politică se elimină instabilitatea şi pericolele latente din Basarabia. TRATATE NEONORATE Dacă ONU este o formă fără fond iar UE este o organizaţie fără viziune, oare care este soluţia pentruca ţări ca România, Polonia, Ucraina, Basarabia, Ţările Baltice aflate în prima linie a frontului de apărare împotriva potenţialei politici revizioniste a Moscovei să reziste? România, ca membru NATO, a participat pe fronturi de luptă îndepărtate ale unor ţări nemembre NATO, din loialitate faţă de aliaţii săi. Astăzi, Bucureştiul are nevoie de constituirea unei linii de apărare a spaţiului românesc din care Basarabia face parte în mod natural. Când însă, de la cel mai înalt nivel al administraţiei ţării se declară că România nu se află într-un asemenea pericol, în timp ce în majoritatea cercurilor politice occidentale se subliniază pericolul care planează asupra Basarabiei, se pune întrebarea: “Nu cumva este vorba de ipocrizie atunci când politicienii de frunte de la Bucureşti îşi afirmă cu lacrimi în ochi grija pentru teritoriul de peste Prut, dar ignoră apărarea lui?” Deşi se află într-o situaţie mai puțin vulnerabilă decât România, Polonia a semnalat pericolului potenţial din partea unei Rusii în ofensivă și a cerut ajutorul NATO. Același lucru era datoare să-l facă și țara noastră pentru acoperirea întregului spațiu românesc. Ce valoare mai au tratatele de apărare comună pe care le-am semnat dacă nu sunt folosite în interesul național al românilor? CONTRIBUȚIA ROMÂNEASCĂ România trebuie să-şi redefinească poziţiile proprii in cadrul unor organizaţii ineficiente (ONU, UE) rupte de realităţile ţărilor est-europene. De aceea, politica externă pentru spaţiul românesc trebuie să iasă din starea de aşteptare fără orizont a unor iniţiative venite de la factori externi, pentru a deveni o politică în care rolul geostrategic al României să fie evidenţiat şi folosit. Liniştea, stabilitatea şi securitatea unei naţiuni nu se realizează printr-un comportament umil de cedări permanente, fie de teritorii, fie de populaţie, ci prin atitudini ferme, printr-o diplomaţie activă, chiar agresivă şi prin întărirea sistemului de apărare, folosind alianţe chiar temporare, ca ultimă formă de intimidare şi avertizare. Între timp, diplomația română are ocazia să recupereze terenul pierdut din cauza atitudinii excesiv de defensive și să-și demonstreze capacitatea și implicarea prin elaborarea și articularea unei formule ”vandabile” și acceptabile de document-cadru pentru un Pact Mutual de Cooperare Defensivă și Descurajare între cele patru țări: Polonia, România, Ucraina, Moldova aflate pe linia întâia de apărare a UE. În cadrul acestei cooperări, preluînd experiența rusească a trupelor pacificatoare din Transnistria și alte zone cu conflicte înghețate, se va constitui un Corp de Menținere a Păcii Regionale, sub umbrela necesară a NATO, pentru apărarea spațiului comun. Pentru o asemenea structură de apărare defensivă pledează o serie de factori: Ministrul de externe polonez Radoslaw Sikorski a jucat un rol deosebit de activ în recenta criză ucraineană, devenind un candidat serios pentru funcția de Secretar General NATO, deci o piesă importantă în angrenajul acestui Pact Mutual. Lobby-ul polonez din Statele Unite este foarte puternic și se bazează pe influența unor personalități din rândul cărora se distinge Sbigniew Brzezinski. Polonia este un stâlp NATO cel mai important la Marea Baltică și sprijinul cel mai puternic pentru Țările Baltice. Împreună cu România, Polonia împărtășește experiențe tragice asemănătoare în legătură cu invazia sovietică și cu pierderi de teritorii și populație. România constituie pilonul NATO cel mai apropiat de zona de interes rus de la Marea Neagră, obligată să-și apere rezervele de gaze și petrol de pe platoul marin. Căderea Ucrainei va atrage, conform Principiului Dominoului, căderea Basarabiei și, posibil a Țărilor Baltice. Un asemenea Pact poate fi încheiat în regim de urgență și sub provizia caracterului temporar sau a posibilității de rediscutare, imbunătățire, completare sau prelungire pe perioade limitate. Atât UE cât și NATO trebuie făcute să înțeleagă avantajul pe care acest front de apărare defensivă imediată și de descurajare îl constituie pentru securitatea Europei. În baza Pactului, forțele militare autohtone și NATO de descurajare pot ocupa poziții defensive în oricare dintre cele patru țări cu risc mare de invazie sau cu risc de instabilitate provocată. Nu în cele din urmă, consider că este extrem de utilă înființarea în cadrul Ministerului de Externe a unui think-tank alcătuit din specialiști români și personalități ale lumii diplomatice din străinătate, pentru construirea și analizarea diferitelor modele posibile de politică externă capabile să ofere răspunsuri în timp real provocărilor apărute pe plan internațional.