Neunirea

Povestea neunirii ’90. Acelasi tricolor si imn, grafia latina, populatia de pe amandoua malurile asteapta minunea. Conducatorii de la Chisinau si Bucuresti calmeaza avantul patriotic indemnand la „intelepciune politica” si integrare culturala. Dar cu cine? Rusia intelege mesajul si isi trimite mercenarii sa inceapa revolutia culturala rusificatoare si anti-romaneasca. Distanta dintre cele doua maluri ale Prutului se mareste, podurile de flori se rup, se uita si istoria, si limba comuna. Luceafarul lui Eminescu incepe sa fie confundat cu steaua rosie din varful Kremlinului. Distanta creste, si creste, si creste. Abia daca se mai zareste, hat in zare, o farama de pamant romanesc care se tot scufunda. Deodata se aude un zvon ca poate ar mai fi timp sa apropiem cele doua maluri ca sa cladim din nou punti peste ele. Abia a adiat aceasta soapta si ca din pamant, din iarba verde sar gusterii sasaind din limba spintecata: „Sssstati ca nu-i bine, nu-i de loc bine ce ni ssssse pregatesssste„. Serpii picura venin prin paginile ziarelor: „Odata uniti nu mai vedem noi UE …„. Convinsi, izbucnim: „Sigur, ca au dreptate, Basarabia ne trage inapoi”, nu „intelepciunea politica” a celor care au vegheat destinul natiei 14 ani de-am ramas coada Europei. „Doar se stie ca de tot ce ni se intampla sunt de vina numai strainii, manca-i-ar ciuma.” Sarmana Basarabie nu mai are loc nici la pieptul mamei, la care s-au oblojit serpii veninosi ai dezbinarii. Zicea nea Gheorghe: „Neamul care-si lasa fiii sa piara este un neam ticalosit„. Oare ce fel de neam suntem? 2 Iunie 2004