Nu renunta

In urma anuntului publicat in articolul “Timpul retragerii” (https://mipopescu.wordpress.com), exprimand intentia de a ma retrage din activitatile publice, am primit indemnuri de a regandi aceasta decizie, numitorul comun fiind: “Nu renunta!” Basarabeni si persoane care sunt implicate in lupta acestora pentru implinirea idealului national si-au aratat uimirea si dezamagirea fata de aceasta intentie meu, rugandu-ma si ei sa revin asupra deciziei. Tocmai de aceea, simt nevoia sa le multumesc celor care prin mesaje, fie publice, fie pe adresa personala m-au incurajat sa continui incercarile pe care le-am facut pentru a fi folositor Romaniei si romanismului. Cu aceasta ocazie, am descoperit ca si alte persoane, chiar lideri de asociatii isi exprima profunda deceptie ca multe dintre actiunile lor complet dezinteresate in slujba neamului se izbesc de un zid de indiferenta care-i face sa-si puna intrebarea: „Oare pentru ce toata aceasta zbatere?” In acest fel, se ridica cortina descoperind o realitate cruda: subminarea actiunilor societatii civile nu vine doar din partea politicului, ci vine chiar din sanul societatii civile. Iar aceasta forma de subminare se manifesta prin indiferenta, prin pasivitatea celor din randul carora venim si cu care incercam sa corectam. Este subminarea provocata de cei care folosesc paravanul idealurilor comune pentru obtinerea de avantaje si care apoi, din invidie sau din oportunism, isi parasesc prietenii si cauza lasandu-i singuri in furtuna. Ca si acestia, dupa ani in care am suferit lovituri nemeritate si m-am izbit de indiferenta celor cu care am pornit la drum pentru realizarea ideilor care ne-au animat odata, dupa zeci de implicari in spatiul civic ramase fara ecou, am ajuns sa nu-mi mai vad utilitatea in spatiul romanesc. Cei obisnuiti sa citeasca analizele si solutiile pe care le-am propus pentru diverse situatii din spatiul romanesc, imi atrag atentia, cu un nedisimulat repros, ca renuntarea echivaleaza cu abdicarea, cu dezertarea de la o indatorire pe care mi-am asumat-o singur ca un contract cu poporul meu. Vreau sa fie clar, nu am abdicat si nu voi abdica de la principiile mele care se confunda cu promovarea interesului national si care sunt scrise negru pe alb pe respectivul spatiu public. Pentru promovarea acestor interese nationale am cautat portite si resurse, inclusiv in mediile politice. Si, cu toata onestitatea, trebuie sa spun ca in intreaga mea activitate, principalele realizari la nivel legislativ se datoreaza cooperarii cu trei personalitati politice care au venit in intampinarea societatii civile preluand idei pe care le-au transpus in proiecte legislative sau acte de guvernare. Ma refer la: Sandra Pralong, consiliera Presedintelui Emil Constantinescu, Titus Corlatean, actualul Ministru de Externe si senatoarea Elena Mitrea. In pofida esecurilor, continui sa cred ca exista speranta renasterii nationale prin actiunile tineretului care preia stindardul romanismului si reintregirii Romaniei. Desigur, acest tineret are nevoie de o indrumare discreta, asa cum imi sugera cu delicatete, George Simion, lider al Actiunii 2012: „Sa vedem oamenii care mai gandesc ca noi ca renunta este descurajant, astfel incat imi permit sa va cer sa ne fiti in continuare un sfetnic, chiar daca nu public.” In aceeasi nota a necesitatii suportului pentru tinerii nostri este si mesajul Lt. Col. Dumitru Rinciog: „Articolele de pe pagina dumneavoastra de Internet sunt un bun national, sunt calauze de urmat atat de catre tineri … Cu deosebit respect pentru munca dumneavoastra, pentru ceea ce ati realizat, si cu speranta ca nu veti abandona lupta.” Ce pot sa spun? Sunt argumente care ma pun intr-o situatie publica extrem de dificila deoarece ar insemna sa ma intorc dintr-un drum care m-ar duce spre o zona mai confortabila si ar insemna incalcarea, nu tocmai demna, a unei hotarari, chiar personale. Singurul compromis pe care-l pot face cu mine insumi, este acela de a ramane un simplu observator, pana in momentul pe care-l voi considera ca reprezinta speranta de trezire a societatii civile. Iar, in ceeace ma priveste, acest moment va fi acela in care organizatiile societatii civile vor prelua, vor analiza si vor promova, propunerile aflate pe site-ul meu,  propuneri, pe care le-am elaborat si a caror responsabilitate mi-o asum, deoarece, oricare ar fi pretul „de imagine”, ca roman imi iubesc tara si natia deasupra oricaror precepte internationaliste si voi lupta pentru suveranitatea, independenta si integritatea Romaniei. Un individ poate sa vorbeasca la nesfarsit, poate lansa idei si propuneri, dar pana la urma ii piere si vocea, si elanul, si energia, iar toate incercarile sale singulare ajung sa se piarda. Vorbele si propunerile de pe hartie trebuie sa se transforme in actiuni avand ca finalitate modificari legislative sau actiuni guvernamentale. De aceea, consider ca organizatiile societatii civile trebuie sa valorifice potentialul fiecarei persoane, sa intreprinda actiuni concrete dincolo de posibilitatile unui simplu individ care, spre deosebire de o organizatie, nu poate avea nici autoritatea reprezentativa si nici puterea de a influenta, in numele acestei reprezentativitati, niste hotarari la nivel national. Cum actualul Parlament intentioneaza ca in luna Mai sa inceapa elaborarea si dezbaterea publica asupra modificarii Constitutiei si Legii Electorale, in scurtul timp ramas, societatea civila trebuie sa-si pregateasca propriul set de propuneri. Indemnul de mai sus este o ultima incercare personala de a “misca” societatea civila romaneasca, de a o scoate din letargia care a cuprins-o, dar este si raspunsul pe care-l datorez prietenilor care mi-au intins mana trimitandu-mi indemnuri de imbarbatare. Mircea Popescu 31 Ianuarie 2013