Diaspora si Reintregirea

Societatea civila pentru reintregirea Romaniei

  • ACCESARI

    • 60.582 HITS
  • Flag Counter
  • ARTICOLE RECENTE

  • CALENDAR

    iulie 2019
    L M M J V S D
    « iun.    
    1234567
    891011121314
    15161718192021
    22232425262728
    293031  
  • ARHIVA

  • Top Posts & Pages

  • Diasporasi Reintregirea

  • Reclame

Diplomație fără …

11 Aprilie 2019

Diplomație fără strategie și fără diplomați

Cine a fost atent la recentele evoluții pe plan extern la care a fost implicată România, a putut constata o succesiune de evenimente internaționale care, analizate cu atenție, scot în evidență lipsa de performanță a diplomației române.

În primul rând ne putem referi la atacurile externe asupra României venind dinspre UE, mai precis dinspre unele țări membre UE care sunt sateliții Germaniei progresiste.
Săptămâna trecută, o scrisoare publică a unui grup minoritar de ambasdori din UE a devenit modul sui generis de ”dialog diplomatic” cu România.

Unii susțin că de fapt a fost vorba de atenționare a partidelor de la guvernare.
Nimic mai fals, deoarece ambasadorii sunt funcționari acreditați să reprezinte interesele statelor care i-au trimis la post și se supun unor rigori protocolare conform relațiilor internaționale. Deci, nu sunt acreditați să facă campanii în favoarea sau defavoarea partidele politice.
Orice altă interpretare face parte, mai ales în perioadele electorale, din campaniile interne de promovare sau discreditare ale partidelor.

Pe de altă parte, coincidență sau nu, s-au întețit și atacurile din partea reprezentanților, de data asta politici ai UE din Parlamentul European, aflați în campanie electorală, prin care se folosesc tot felul de subterfugii pentru a ține deasupra României o sabie a lui Damocles în vederea acceptării de condiții impuse de forțele progresiste europene, cum ar fi ultrafederalistul Guy Verhofstadt din partea ALDE, Serghei Stanishev din partea PES și Manfred Weber din partea PPE.

Ca un numitor comun, afară de îmbrățișarea principiilor globalismului și multiculturalismului progresist, interesele acestora sunt strâns legate de o Germanie aflată într-un adevărat război rece cu Administrația național-conservatoare a lui Trump.
Și de la Trump la poziția României ca aliat al Americii cu tendințe suveraniste, nu-i decât un pas pentru incriminarea țării pe toate planurile. La această, se adaugă și recenta intenție a guvernului român exprimată public, de a muta ambasada noastră la Ierusalim, intenție care vine în coliziune directă cu opoziția Germaniei.
Ori, recenta victorie a lui Netaniahu, alt naționalist și conservator, constituie pentru Germania și aliații săi din UE o lovitură și o îngrijorare suplimentară ca valul acesta suveranist, pe lângă Brexit, să nu cuprindă și alte țări membre ale UE, iar România este o importantă țară est-europeană care împreună cu Polonia constituie un important potențial de influență zonală.

În Europa, lipsa unei diplomații ferme și suficient de pro-active pentru găsirea unor aliați zonali apropiați conceptual de principiile suveranității, expune România, prin izolare, unor presiuni și atacuri permanente din partea ”colegilor” din UE fără a fi capabilă să contracareze agresivitatea crescândă a acestora.

În același timp, și în Statele Unite, principalul aliat strategic, diplomația română pare să fie în suferință.
Un episod extrem de elocvent este cel al recentei vizite la Washington a președintelui Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu.
Astfel, din recentul interview de la întoarcerea sa, trebuie reținut faptul că vizita sa nu a fost pregătită de Ambasada României ci de o firmă de consultanță.
Cine nu știe, firmele de consultanță sunt firme de lobby specializate plătite legal, dar cu bani grei.

De aici se pot trage niște concluzii.
Se tot vorbește despre lobby-ul pe care trebuie să-l facă comunitățile româno-americane. Teoretic este corect, dar practic este o utopie. Și o spun ca unul care am încercat cu organizațiilor la care am participat să ajungem la nivelul înalt al politicii americane.
Și totuși, a existat un astfel de moment, atunci când s-au făcut eforturi mari pentru accederea României în NATO. Dar atunci a fost o acțiune concertată comunitate-diplomație.

Am mai spus-o și trebuie s-o repet chiar dacă unora nu le place. Artizanul acestei acțiuni a fost Mircea Geoană, ambasadorul fără pereche al României în Statele Unite.
În întreaga sa perioadă ca ambasador a umblat prin comunităși, de multe ori fiind însoțit și de ambasadorul Statelor Unite în România, Jim Rosapepe. În plus, relațiile pe care și le-a făcut în cele mai diverse cercuri americane au făcut să aibă deschise ușile Casei Albe.

Ce avem astăzi pe plan diplomatic? Ambasadori care nu se văd în comunități cu care să conlucreze pentru crearea unei imagini favorabile țării prin scoaterea în evidență a importanței și potențialului elementului românesc, dar nici nu întreprind acțiuni diplomatice care să aibă impact pozitiv asupra României. Poate cel mult pentru promovarea unor partide, deși nu acesta este rolul lor.

Desigur, totul pornește de la vârf, de la lipsa unei strategii externe a României înghețată în paradigma: ”Suntem membri UE de la care trebuie să primim voie să ne mișcăm”. Nici măcar o strategie pentru Basarabia nu există.

Până nu se va schimba politica externă a României și nu se va primeni aparatul diplomatic, degeaba ne plângem că suntem ”colonie”. Suntem colonie atâta timp cât ne complacem în această stare care treptat, treptat devine o stare de spirit la nivelul populației.

Diplomația României ar trebui să aibă mai mulți Mircea Geoană ale cărui metode să fie studiate, sau să fie readus Mircea Geoană în diplomație.
Dar nimeni nu-i profet în țara lui.

Mircea Popescu
11 Aprilie 2019

Reclame
 
%d blogeri au apreciat asta: