Ponta și Clinton

14 Aprilie 2015 Primul ministru al României, Victor Ponta, a sugerat, pe Facebook (https://www.facebook.com/Ponta.Victor) că o preferă ca președinte a Statelor Unite pe Hillary Clinton. Greșeală, mare greșeală diplomatică și politică. Domnul Ponta a devenit agent electoral american încercând să influențeze subtil, crede el, diaspora română din America: ”Dacă aș fi cetățean american aș ști cu siguranță cu cine să votez în 2016! Vă sugerez să vedeți clipul video – merită!”, indicând o trimitere spre filmul de lansare a candidaturii doamnei Clinton. O fi părerea cetățeanului Ponta, dar premierul României are obligația de a nu se implica într-o problemă care nu-i a sa, deoarece o asemenea poziție implică țara. Să-i lipseasca oare sfătuitorii, sau se consideră os din osul lui Louis XIV, ”L’état, c’est moi”? Poate, domnia sa a uitat ca România are nevoie de sprijinul Americii pentru o soluție benefică privind Basarabia. Iar administrațiile democrate au stat tot timpul departe de acest cartof prea fierbinte pentru mânuțele lor fine, spre deosebire de implicarea quasi permanentă a republicanilor în zonă. Am spus, sprijinul Americii, deoarece NATO este o găleată în care interesele politice ale unora ca germanii și francezii, care se uită cu ochi dulci și lăcrămoși spre Rusia unde ”vibrează dulcele suflet slav”, nu permit o soluție omogenă în care să intre componenta România-Basarabia. Ba mai mult, asemenea aliați duc la disperare și țările baltice. De exemplu, președintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, pare a se indoi că o forță de intervenție NATO, doar în caz de urgență, va putea fi dizlocată suficient de rapid pentru apărarea acestor țări, la granița cărora au loc manevre ale Rusie cu posibilitatea invaziei complete în doar 4 ore. Deci, domnul Ponta ar trebui să se hotărască ce dorește să fie: prim-ministru, de altfel destul de bun, sau diplomat fără har, sau șef de partid care sare în sprijinul altor partide cu care consideră că se înrudește ideologic, cum ar fi partidul democratic american. Nu de alta, dar asemenea atitudini oficiale nu se uită, iar efectele nu pot fi dintre cele mai bune pentru încrederea pe care o conducere politică a României, bazată pe ideologie de partid, o poate insufla partenerilor internaționali. Quo vadis, politichie externă dâmbovițeană?