Diaspora si Reintregirea

Societatea civila pentru reintregirea Romaniei

  • ACCESARI

    • 73.562 HITS
  • Flag Counter
  • ARTICOLE RECENTE

  • CALENDAR

    mai 2024
    L M M J V S D
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    2728293031  
  • ARHIVA

  • Top Posts & Pages

  • Diasporasi Reintregirea

– Propuneri

20 August 2017

PROPUNERI CMR

Consiliul Mondial Român consideră că procesul unionist nu se poate finaliza decât prin acțiuni politice și diplomatice încununate printr-un act politic care să fie expresia voinței națiunii.
Înțelegem că există un grup de peste 100 de parlamentari care s-au declarat ”Prietenii Unirii”. Noi, cei de la Consiliul Mondial Român considerăm că termenul de prieten doar pasiv si admirativ al acțiuniulor altora este insuficient astăzi, în ajunul aniversării Centenarului Unirii.
Noi credem că acest grup admirabil de politicieni trebuie să-și facă meseria de politicieni și să treacă curajos la pregătirea politică și diplomatică a Unirii prin activități politice concertate transpartinice și prin elaborarea de acte legislative.
De aceea, pentru a-i ajuta, le sugerăm aici, și acum, un set de propuneri de modificări constituționale și legislative pe care le și înaintăm, prin intermediul secretariatului Conferinței, reprezentanților partidelor parlamentare prezente, cu rugămintea să le preia, să le dezvolte și să le dea curs.

1. Amendarea Constitutiei Romaniei cu includerea unui Preambul prin care Romania își asumă moștenirea și dreptul la întregire în conformitate cu actele constitutive ale statului Român întregit din 1918 și în conformitate cu prevederile internaționale.

  • Preambul
    a. România își recunoaște rădăcinile spirituale și culturale în tradiția creștină și își revendică continuitatea istorică ca moștenitoare de drept a statului național, unitar, modern și reîntregit consfințit prin Actul Unirii Basarabiei cu România din 27 Martie 1918 dat de Sfatul Țării la Chișinău, prin Declarația Unirii Bucovinei cu România aprobată de Congresul General al Bucovinei la Cernăuți în 15/28 Noiembrie 1918 și prin Rezoluția Marii Adunări Naționale de la 1 Decembrie 1918.
    b. De aceea, poporul român este mandatat să înfăptuiască reîntregirea României prin liberă autodeterminare și, în temeiul principiilor Actului Final al CSCE de la Helsinki din 1975 și ale dreptului international și să ceară comunității internaționale recunoașterea necondiționată a acestui act de voință națională.

2. Amendarea Constituției României prin suplimentarea Art. 3 cu un nou Paragraf 5, care capătă consistență prin aprobarea Preambului propus și care prevede posibilitatea unei tranziții directe spre reunificare, folosind precedentul creat de Art. 23 din Constituția RFG din anul 1947.

  • Art.3 – Teritoriul
    (5) În cazul în care unele teritorii cu majoritate românească sau care au aparținut statului român interbelic solicită aderarea la România, aceasta se poate face prin simpla adoptare a Constituției României.

3. Crearea Circumscripției 44-Basarabia cu candidaturi strict dintre cetățenii români domiciliați în Basarabia.

4. Modificarea Legii Electorale pentru extinderea calității de ”competitor electoral” si la organizațiile majoritatii etnice ale românilor.
Notă: A se vedea Proiectul Legislativ elaborat cu ajutorul dnei. Senatoare Elena Mitrea și depus pe data de 11 decembrie 2012 în cele două camera ale Parlamentului României.

Totodată, CMR are rugămintea către partidele din Basarabia, prezente astăzi aici, să dea curs propunerii pe care am făcut-o la ședința solemnă dedicată Unirii, care a avut loc pe 27 Martie 2017, tot în această clădire de mare simbol care este Parlamentul României, să se întrunească la o masa rotundă, tot astăzi, și tot în clădirea Parlamentului României, pentru a discuta dacă și cum se poate crea o platformă comună electorală a partidelor unioniste basarabene astfel încât să se poată prezenta cu șanse sporite la alegeri.

Credem că este momentul ca luptele politice fratricide dintre partidele unioniste să înceteze, cel puțin, prin semnarea unui armistițiu electoral care să dea semnalul de unitate atât de așteptat de toată suflarea unionistă.CMR își arată disponibilitatea să fie moderatorul acestei mese rotunde.

Mircea Popescu
Președinte
Consiliul Mondial Român