Diaspora si Reintregirea

Societatea civila pentru reintregirea Romaniei

Casele

Casele

De cand cu civilizatia, si-a facut barza prostul obicei sa ne aduca in lumea asta intr-un spital. Si ca un facut, cand soseste vremea tot dintr-un spital o parasim la brat cu doamna in negru. Se pare ca cineva a hotarat ca viata sa se desfasoare intre aceste doua gari de sosire si plecare.
Din ce in ce mai rar cate-o barza de tip vechi isi aduce aminte de hornul de pe acoperis si atunci primul chiot il dam in casa parinteasca. Iar uneori se intampla sa ratacim drumul pana la gara de plecare si ne stingem acasa printre cei pe care-i iubim.

Timpul-viata, dintre sosire si plecare ni-l petrecem intre reperele-case in care visam, iubim, invatam, creem.
Si cand vine momentul despartirii spre albastrul fara sfarsit, aruncam din inaltimi o ultima privire inapoi spre linia vietii pe care vedem casele ca niste marcaje care ne-au ghidat drumul si care ne-au insemnat destinul.

Uite, in atelierul din fundul curtii, printre liliecii de primavara am uitat de matematici, privindu-i mana fina si buzele intredeschise, concentrata sa traseze cu o singura miscare liniile unduioase din care tasnea viata si dragostea pe sevalet.
Acolo departe, departe, in oraselul neinsemnat, in cameral de zece metri patrati am iubit-o cu atata pasiune, incat dupa ani si ani de peregrinari prin lumea larga m-am tot intrebat daca a fost aievea sau doar un vis ramas neimplinit. Lasand in urma casa de la raspantie in care ramasesem singur dupa ani de fericire si vis, am pornit disperat si nauc pe alt drum.

In casa de chirpici cu acoperis de sindrila m-am ascuns la umbra, si  racoare pentru a scapa de arsita care facea campia Baraganului sa pluteasca nefiresc deasupra pamantului. In tacerea ireala, pe lavita acoperita cu o patura aspra, dar ce-mi trebuia mai mult, gandurile lenese se lasau grele pe gene si peste trupul fara nici-o vlaga.

Pe colina se inalta vilas patioasa la care ravnesc atatia. Un loc elegant, pe masura, care mi-a marcat culmea vietii pe care am visat-o an dupa an. Grijile au crescut si ele. Nici nu mi-am dat seama ca timpul petrecut in casa cea mare si eleganta a fost scurt ca o clipa. Am avut timp sa ma mai bucur?  Dar ce-mi trebuia bucurie cand eram satisfacut ca am ajuns sus pe scara sociala. Si totusi … Fericirea a ramas undeva intre cei zece metri patrati spre care uneori priveam pierdut in amintiri dulci-amare. S-a duuus, s-a duus …

Case, case case.  Case care ne marcheaza o rascruce spre alte zari, sau sunt doar halte spre destinatia finala.

Case in care simtim din primul moment ca sunt bantuite de nenoroc. Si cutremurul banuit al despartirii fara intoarcere despica o prapastie care inghite si casa sperantei. Ne trezim singuri, deznadajduiti de calamitate si vrem sa fie, si ne rugam lui Dumnezeu sa fie gara de la capatul drumului.
Uneori nu mai avem forta si dorinta de a  rezista incercarii singuratatii si ne prabusim in hau. De cele mai multe ori, cu un ultim efort sarim peste prapastia cascata in viata noastra si recladim din pulbere un nou inceput. O luam de la capat marcati pentru totdeauna, dar si cu stiinta de a ocoli locurile nenorocului.

Case. Si printre ele, din cand in cand ne regasim acasa. Poate ca intr-o viata avem mai multe “acasa”, dar cea mai adevarata este cea in care nu suntem singuri, in care copilul te supara si te bucura, in care nevasta ti-a devenit a doua natura, in care esti bucuros sa-ti primesti prietenii, in care poti sa joci o partida de sah cu tata, Dumnezeu sa-l odihneasca, sau cu baiatul crescut mare.

Sunt case pe care ni le amintim si ne intoarcem la ele cu gandul sau cu fiinta. Ne nastem intr-o casa, ne mutam in alta, si in alta, si in alta, si calatorind pe drumul cu un singur sens ne apropiem de ultima piatra de hotar dincolo de care nu putem lua cu noi nimic.

Dar oare lasam ceva  pe drumul dintre case?

Mircea Popescu
California
8 Martie 2004

4 răspunsuri to “Casele”

  1. Traian Ioan said

    Re: Adevărul Creaţiei, Alternativă la religii… @ Mircea Popescu
    „Dar, oare lăsăm ceva în drumul dintre case? Vă întrebaţi, ca scriitor şi mă întrebaţi, ca cititor.
    Vă răspund… cu siguranţă că toţi acei care conştientizează că au fost creaţi cu scopul de a deveni şi ei, la rândul lor Creatori, au lăsat şi lasă ceva în drumul lor.
    Niciun Om care face parte din planul Creatorului, de educare a creaţiei Sale supreme, nu pleacă din lume până nu-şi termină treaba pentru care a fost Întocmit.
    Traian Ioan
    West Los Angeles

    Apreciază

  2. Esau said

    Chiar si faptul ca eu aici, din Romania, va citesc si va aprob sau nu, inseamna ca nu treceti degeaba prin lume si prima casa in care ati trait, casa ROMANIA nu se uita niciodata.
    Dzeu sa va ajute. Uneori cand mai citesc pe acest blog imi cam vine sa plang, nu stiu de ce. Poate pentru dorul Dvs. de unde ati pornit, neafisat dar prezent.
    In limba engleza exista un asemenea cuvant : DOR ?

    Apreciază

  3. Da, aici se spune „Homesick”.

    Apreciază

  4. […] Casele […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: