Basarabenii refugiați

20 Iunie 2023 Recunosc că scriu cu oarecare iritare acest articol deoarece atinge o coardă sensibilă. Ca răspuns, în timpul unui dialog în care afirmam, din experiența proprie, că basarabenii refugiați în Regat foloseau între ei, strict limba română, mi s-au oferit o serie de argumente, fie că acestora le era frică să nu fie depistați de autoritățile române și deportați, fie că ar putea fi bănuiți de spionaj în favoarea sovieticilor sau că … Sincer le consider vorbe după ureche. Mă rog. Fiecare ce aude sau ce-și închipuie, aia spune. Dar iată experiența personală, o experiență traumatizantă care m-a marcat profund. Familia mamei a fost o familie de basarabeni. A fost, deoarece acum … Dumnezeu să-i odihnească pe toți, că tare mult au suferit! Pe buletinul mamei scria că locul nașterii era URSS. Ca pe buletinul fiecărui basarabean. Și atunci, oare cum și-ar fi putut ascunde identitatea? Prin 1954, parcă, a fost o campanie de „repatriere” forțată a basarabenilor. Noaptea, veneau, băteau în ușă și-i ridicau pe basarabeni să-i ducă în URSS. Și nu în Basarabia, ci acolo unde era locul lor, nu-i așa? În Siberia sau Extremul Orient. Nu conta că erai mamă, te ridicau și-ți lăsai copiii, soțul și te duceau unde considera Rusia pravoslavnică sau atee. Că doar și imperiul țarist și cel comunist considerau la fel că Siberia este locul ideal pentru distrugerea omului. La început, cum se însera încuiam ușa și nu îndrăzneam să aprindem nicio lumină. Aveam vreo 7 ani și mi se spunea să nu fac niciun zgomot. Eram pur și simplu îngrozit că mama ar putea să-mi fie luată. Apoi, în timpul verii care a urmat, bunicii, mama și cu mine ne-am refugiat câteva luni, cât a ținut campania de „repatriere”, într-un sat pierdut într-un fund de țară, sat fără curent electric, fără drum de acces, cu bucătărie „de vară” formată din patru pereți de scânduri și cu un closet în fundul curții. Sat atât de sărac și pierdut încât nici colectivizarea nu fusese luată în considerare. Ani mai târziu, mama unui vecin basarabean care fusese deportată din România în Siberia, a primit autorizație să-și viziteze fiul. Nu mai știu dacă doar pentru o lună sau trei după 10 ani de despărțire forțată a mamei de fiu. Ajunși în „satul” siberian basarabenii „repatriați” au primit lopeți cu care să sape în pământ pentru a-și construi bordeiele. Pe lângă satul respectiv curgea un râu care primăvara se umfla și făcea prăpăd. Oamenii legau ramuri în fascii și erau obligați să intre în puhoaiele reci care măturau totul în cale pentru a le stăvili. Și mulți basarabeni erau luați de apă. Dar cui îi păsa? Deci, mă întreb cum poate crede cineva, care nu știe mare lucru despre soarta refugiaților, că poate ține lecții despre basarabenii refugiați? Sau cum poate afirma că doar de frică sau nevoiți de anumite circumstanțe aceștia nu vorbeau rusește nici măcar între ei? Constat că tinerii școliți din ziua de astăzi, devin a toate cunoscători și dornici să-și ofere, chiar să-și impună „vasta” lor experiență de viață generațiilor „învechite” ale căror valori le consideră desuete, retrograde și nocive. Mai ales nocive. Tocmai de aceea, revoluția progresistă și ideologia „woke” sunt impuse lumii cu vigoarea tinereții capabilă să măture totul din cale asemenea puhoaielor de primăvară ale râului siberian. Dar după ce trec puhoaiele râul intră în matcă și-și urmează liniștit cursul normal.