National, globalizare

National sau globalizare primitiva? Recent mi s-a pus intrebarea retorica: “Nu-i asa ca fortele anti-romanesti din Basarabia, din Rusia si de aiurea sunt extrem de incantate de literatura lui Grigore Vieru, pentruca aceasta literatura nationalista aduce un deserviciu Romaniei?” Oare-i chiar asa? Se uita, sau se ignora voit ca rolul poetului national este extrem de important in aceasta faza de redescoperire a identitatii noastre ca romani, nu numai in Basarabia, sau Iugoslavia, sau alte zone din jurul Romaniei, dar mai ales in comunitatile raspandite in intreaga lume. Fara un influx permanent de cultura romaneasca, peste ani de zile cand actuala generatie de emigranti va dispare, se va vorbi despre diaspora romana ca despre o amintire, iar populatia romana va scadea cu multe milioane. Oare fortele anti-romanesti numite mai sus erau incantate, sau speriate cand oamenii in picioare cu lacrimi in ochi cantau tinandu-se de mana alaturi de Doina si Ion Teodorovici Aldea exact „Trei culori”? Oare acum, imprimarile cantecelor pe versurile lui Vieru ale celor doi disparuti, nu trezesc aceeasi emotie? Oare nu tocmai de acest fel de emotie are nevoie un popor ca sa se trezeasca? Oare nu-i nevoie de militantism national intr-o perioada cand nationalul este oprimat? Romania si Basarabia, intreaga natiune romana se afla din nou in fata actului de refacere a statului national, chiar daca o larga propaganda internationala decreteaza ca a trecut aceasta perioada si-i momentul unei globalizari inca neinteleasa nici de autori. Dar procesul inerent al globalizarii este conceput nu ca un proces de imbogatire prin adaugarea valorilor nationale, ci este un proces de nivelarea la o limita inferioara prin acceptarea numai a valorilor nationale admise de niste standarde impuse. Spre deosebire de teoria general admisa in capitalism a liberei initiative a individului, globalizarea aceasta primitiva este o colectivizarea ideologica agresiva a natiunilor obligate sa-si reevalueze traditiile, obiceiurile, cultura, valorile in care au fost educate si care le-au ajutat sa supravietuiasca secolelor. Desigur, vazut prin asemenea prisma, un Eminescu sau un Vieru sunt poeti nationalisti a caror opera ar fi condamnata arderii pe rugul public daca nu ar apartine deja maselor. Iar agresiunea fatisa impotriva elementului national, se manifesta prin aplicarea stampilei “nationalist” pe orice actiune de emancipare natioanla. In aceasta actiune distrugatoare se includ si epitetele cu iz peiorativ de „nationalist” adresate de oficialitatile ruse sau autoritatile comuniste locale, celor care in Piata Marii Adunari Nationale au vegheat zi si noapte pentru salvarea limbii si istoriei lor romanesti. Si cum sa nu fie atacuri inversunate cand la marea miscare de redesteptare nationala inceputa la Chisinau, asa cum remarca o participanta, „intregistrarile cu cantecele lui Ion si Doina, mare parte pe versuri de Grigore Vieru i-au insufletit pe cei din piata, la fel cum i-au insufletit acum 12 ani pe cei care au protestat impotriva regimului sovietic de ocupatie. Cuvinte si expresii intregi din opera lui Vieru sau Matcovschi au fost memorate de tineri – doar prin simpla ascultare a cantecelor. Din pacate, un timp aceasta a fost cea mai eficienta metoda de invatare a limbii materne in Basarabia.” Rabdarea romanului merge pana in momentul in care cineva se atinge de limba si de neamul sau. 21 iulie 2002