Teroare in America

28 Octombrie 2001 Terorismul învinge America. „Jur pe Alah că America nu-şi va mai cunoaşte securitatea”. „Haida de”, mi-am zis citind cuvintele teroristului Numărul 1. Împreună, amici români şi americani, cu fripturile cât roata carului în faţa noastră scăldate’n vin auriu californian, am început să facem politica lumii: Putin, Bush, Osama, Ierusalim, Bagdad, Kabul, Peshawar. Cunoştinţele păreau fără limite. Vinul a dezlegat repede nu numai limbile, dar mai ales porţile care ţineau ferecate cele mai ascunse gânduri. Antraxul era pe toate buzele, dar plini de viaţă, vociferam scoţând la lumină teorii ale conspiraţiilor şi adevărurile strict secrete ale lui „mi-a spus mie confidenţial”. Legiuitori de cafenea ne aruncam unii altora: „Care drept constituţional?” „Bine, dar respectul pentru lege?” „Prostii, Constituţia-i prea veche, trebuie schimbată, astăzi trăim în altă lume.” „Amendamente, mână de fier, prea multa democraţie.” Şi peste toate, plutea falnică noua lege a „securităţii” abia promulgată de Administraţie, întărind mândria cetăţenească a datoriei de a fi vigilent şi dorinţa transformării fiecăruia într-un James Bond capabil să-l demaşte şi să-l pedepsească pe vecinul, sau precupeţul mai oacheş. De fapt în jurul acestui „să-l demascăm, ca să scăpăm de el” se învârteau ca într-un carusel gândurile descătuşate. Să scăpăm de teroristul nostru imaginat, aflat la fiecare colţ, în fiecare magazin, în fiecare om prosper venit din altă lume decât a noastră. Târziu în noapte, hora ielelelor m-a aruncat într-o Americă nu a terorii antraxului, a deturnării avioanelor sau a altor acte de terorism, ci a terorii sufletului care nu-şi mai găseşte nici-un loc de linişte. „In vino veritas” mi-a arătat că aici pe pământul visat al libertăţii şi democraţiei, oamenii încetează să mai fie liberi şi toleranţi. Lutul trupului înlănţuie treptat, treptat, sufletul. Oameni pentru care până mai ieri exprimarea neîngrădită era simbolul descătuşării individului, o consideră astăzi o sursă a incriminării şi o probă de vinovăţie. Cei care s-ar fi bătut pentru respectarea dreptului individului la „privacy”, devin avocaţii interceptării telefoanelor şi arestărilor doar pe bază de denunţ. Priviri furişe, şoptitul temător, răspunsul în doi peri la telefon „că poate sunt interpretat greşit şi ridicat”, vecini cu ochii pe geam şi cu mâna pe telefon pentru a „raporta”, devin  pe nesimţite uzanţe cotidiene. Ielele dănţuind în jurul minţii, îmi urlau că fantomele României securiste mă urmăresc în America visului meu de libertate. Scăldat în sudoare am deschis ochii pentru a scăpa de coşmar. Dar încotro să fug? Dacă America nu mai este liberă, nimic nu mai este. California – 28 Octombrie 2001 Apărut în FOAIE / NY / Noiembrie 2001