Schimbare la Externe

22 Martie 2023 Din ce se vehiculează, se pare că în luna Mai se va schimba doar prim-ministrul și cu asta gata „rotativa”. Cu alte cuvinte, ministerele rămân așa cum s-a stabilit odată, adică la aceleași partide, indiferent cât de dezastruoasă s-a dovedit activitatea lor. De exemplu, ce importanță are faptul că,  Ministrul de Externe, care probabil o fi bun profesionist, ca manager al problemelor de politică externă a României a călcat numai în străchini, uitând să susțină interesele naționale ale țării? A uitat de Basarabia, a uitat de românii din Ucraina și din jurul granițelor, a uitat sau l-a interesat prea puțin problema creată de Ucraina în legătură cu Delta, a uitat, a uitat, a uitat. Practic, a uitat exact ce a uitat președintele Iohannis. Sau, mai degrabă, ca să nu supere, a arătat ostentativ același dezinteres ca președintele țării și ca birocrația de la Bruxelles. Dar politica externă a unei țări se confundă cu politica guvernului, nu doar cu interesele președintelui. Dacă n-ar fi așa, atunci n-ar mai exista ministru de externe membru al guvernului, ci persoana care ar fi însărcinată cu reprezentarea externă a intereselor țării ar trece direct în subordinea exclusivă a instituției prezidențiale. Și atunci, oare n-ar fi normal ca odată cu schimbarea prim-ministrului să-și schimbe și unele ministere subordonarea politică? Poate fi o percepție eronată, dar Bogdan Aurescu apare în ochii multor români ca un ministru care și-a dovedit limitele … și aroganța. Și datorită acestei prestații a actualului Ministru de Externe și performanța țării pe plan extern lasă mult de dorit. Și atunci, în interesul României, poate ar fi timpul ca locul lui să fie preluat de altcineva. Iar la a ora actuală, în vacuumul de experți în politică externă, nu pare să existe în România un alt expert, cu lungi stagii în practica diplomației internaționale, decât Titus Corlățean. Deci, nu cumva tocmai domnul Corlățean ar fi cea mai potrivită personalitate politică demnă de a ocupa poziția de Ministru de Externe al României? Ar mai fi de adăuga și faptul, de loc neglijabil, că domnia sa s-a dovedit extrem de atașată de problemele Basarabiei și Transilvaniei pe care le-a abordat și susținut în mod constant atât pe plan intern cât și în raport cu factorii externi. Fără o schimbare în politică externă ne vom tot întreba ce se întâmplă cu România în relațiile cu alte țări care încearcă să tragă avantaje de pe urma noastră, ce se întâmplă cu relația cu Basarabia care este sub presiunea rusească și care nu este încurajată de un București indolent să se decidă odată să ceară reunirea salvatoare, ce se întâmplă cu oprimarea românilor din zonele limitrofe, ce se întâmplă cu politica timidă în relația cu o Ungarie tot mai agresivă pe teritoriul Transilvaniei, ce se întâmplă cu menținerea României într-o zonă gris de provincie uitată a Europei? Fără discuție, dacă dorim să avem un alt statut decât de țară periferică a Europei, politica externă a României trebuie să se schimbe cu 180°, să devină o politică pro-activa, o politică agresivă în apărarea intereselor naționale, o politică a demnității, nu a obedienței permanente.