Suflet de rob

11 Aprilie 2003 Ştii ce cred? Deşi îi urăsc pe dictatori când îi au, popoarele nu pot trăi fără ei. Ave Cesar! Democraţie? Egalitatea cu cel de alături? Nu, forţa trebuie să conducă. Este mentalitatea haitei care-l urmează pe cel mai tare, dar îl sfâşie când cade. Dictatura este un drog fără de care lumea nu se regăseşte decât în haos. Când oamenii nu-şi mai au dictatorul încep să-l regrete amintindu-şi-l cu nostalgie şi transformându-i crimele în virtuţi, iar pe el în erou. Au scăpat de dictaură şi au dat de greu? Să se descurce, dar cum? Unde-i stăpânul care-i mâna cu biciul în direcţia pe care numai el o ştia şi pe care ei o acceptau scrâşnind din dinţi neputincioşi? Aflaţi încă în jug, cu capul în pământ, nu îndrăznesc să privească înainte ci îşi întorc privirea umilă mereu înapoi sperând că doar, doar cel care i-a ţinut în hăţuri va apare izbăvitor. Să schimbe ceva, săstrângă din dinţi şi să-şi caute singuri drumul? Este prea greu, era mai bine înainte când trăiau în turmă şi mergeau încotro erau duşi. Vezi prietene, aceasta-i mentalitatea de rob. Moise i-a plimbat pe evrei 40 de ani prin pustii pentrucă cei cu spiritul încătuşat nu erau hărăziţi să ajungă în ţara promisă. Nu generaţia cu mentalitate de rob, nici chiar Moise, ci doar cei cu spiritul liber, noua generaţie născută în afara cuştii, călită în privaţiuni şi greutăţi şi-a cucerit dreptul de a intra pe pământul făgăduit. Uitând, mulţi îl regretă pe Ceauşescu. Tineretul rus cot la cot cu vârstnicii oftează dupa marele Stalin, sperând ca naţiunea rusă să se întoarcă la vremurile de apogeu ale imperiului comunist construit prin teroare. După ani de despotism, generaţia cu mentalitate de robi nu reuşeşte, dar nici nu încearcă să-şi scuture jugul deoarece nu întelege libertatea pe care n-a avut cum s-o cunoască în umbra panourilor-icoană ale stăpânului. Filtrând trecutul, nu suportăm prezentul şi ne temem de viitor. Şi cutreerând fără ţintă deşertul, poporul fără stăpân nu concepe că trebuie să sufere privaţiuni şi să lupte pentru a se ridica în picioare, dar consideră în schimb că alţii sunt obligaţi să le ofere libertatea ca pe un dar pe care-l merită. Ar dori s-o primească şi s-o inteleagă, dar de fapt tot la chip cioplit de tiran se închină în adâncul sufletului. Şi când te inchini la chip cioplit, sufletul îţi este hărăzit pierzaniei.