Educația orașului

19 Octombrie 2021 M-a izbit și m-a șocat o remarcă: „Covidul a dezvelit România reală: incultă, nespălată, conspiraţionistă, o țară de lumea a treia.” Fiind în pragul plecării, mi-am întors privirea spre cele trei luni petrecute acasă, în România, timp în care am mers mult pe jos, admirând orașul tinereții mele și venind în contact cu oamenii, ca întotdeauna. Încercând această retrospectivă, deși nu pot să nu dau dreptate celor afirmate cu atâta duritate în afirmația de mai sus, am încercat să-mi explic fenomenul. Da, este greu ca România actuală să fie altfel atâta timp cât românul își desăvârșește educația în mahalalele orașelor europene. Apoi, își etalează înaltele cunoștințe sub formă de graffiti pe pereții clădirilor orașelor românești și în „elegantele” tatoo-uri care-i împestrițează până și pe actori, cântăreți, formatori de opinie. De cultura manelelor, nici nu mai are rost să amintesc. Și ca o chintesență a educației naționale, aleșii poporului oferă spectacole demne de certurile țigănești, fie în Parlament, fie în fața românilor, în cadrul discuțiilor televizate în direct. 100.000 de urmăritori pe Facebook ai senatoarei Șoșoacă constituie dovada clară a gradului de educație. Duceti-vă pe Bd. Dacia, de exemplu, pentru a admira „arta străzii”, graffiti, pe pereții unor clădiri de o arhitectură deosebită. Treceți apoi pe alte bulevarde, Magheru, Elisabeta și veți ajunge să vă întrebați dacă nu cumva ați fost transportați într-un oraș din lumea treia. Iubesc pătimaș Bucureștiul și plec întotdeauna cu inima strânsă de amarul despărțirii. Dar, anul acesta, poate și atmosfera sumbră a bolii care plutește peste cetatea aflată într-un stadiu nemaiîntâlnit de decrepitudine, îmi umbrește sufletul ca niciodată. Oare în ce stare de decădere voi regăsi orașul iubit?