Caracterul national

26 Mai 2012 Discutii asupra caracterului national Profesorul de psihologie, de origine romana, Peter Dan de la Long Island University din New York, folosind concepte de sociopsihologie, analizeaza si concluzioneaza in articolul „Caracter national: mit, realitate, consecinte” necesitatea redefinirii adevarului istoric national prin demitificarea lui, respectiv prin renuntarea la fetisuri, parti ale asa numitului „sine fals” pentru a se ajunge la elementele fundamentale ale caracterului national, elementele pure care constituie „sinele autentic„. In cele ce urmeaza incerc sa fac o sumara incercare de ordonare si descifrare a unor sensuri din acest articol extrem de dens. Definitia sinelui autentic sau adevarat ar fi cumulul de elemente si caracteristici fundamentale ale unei entitati, fie umane, fie, in cazul dat, nationala. Dupa unii autori, sinele adevarat este un dat Divin. Privit astfel, as putea spune ca elementele si caracteristicile fundamentale nationale nu pot fi alterate (modificate) decat prin pacat. In cazul entitatii nationale, sinele fals poate fi vazut, nu neaparat ca un ego national, ci ca o necesitate, ca o imbracamintea pentru sinele adevarat, menita sa-l apere pe acesta din urma de influentele si atacurile exterioare si sa creeze un cadru capabil sa mentina coeziunea, chiar cu pretul unor mituri devenite credinte populare, dar prin inlaturarea elementelor de exces aparute conjunctural si promovate de grupuri marginale sau izolate. Autorul sugereaza, pe buna dreptate, ca sinele autentic cuprinde „Elementele initiale ale identitatii noastre nationale … constiinta originii latine, limba si religia ortodoxa„, iar sinele fals este definit de traditie (folclor) si istorie idealizata sau nu. Personal, consider ca analiza-i generala, nu-i comparativa, izoland tabloul national de contextul general european si istoric si nu tine seama de diverse aspecte care determina reactii normale, nu numai de aparare ale sinelui fals, dar si ale sinelui autentic. In primul rand, m-as referi la situatia interna, tensionata etnic in Transilvania si datorita interventiilor destul de agresive si provocatoare ale Budapestei. Aceasta nu este xenofobie, ci realitate palpabila. In al doilea rand, nationalul inseamna si restaurarea spatiului romanesc prin solutionarea problemei din Basarabia, unde tocmai caracterul national este atacat, mergandu-se pana la contestarea identitatii romanesti. Sa fie oare simple manifestari nationaliste aceste reactii de aparare ale sinelui autentic al populatiei de dincolo de Prut? Apoi, poate fi mentionata politica de impunere din partea UE a unor noi cutume straine culturii, traditiei romanesti si chiar moralei crestine, prin obligarea unui popor crestin sa implementeze in morala sociala elemente care tin de pacat asa cum este considerat homosexualismul in religia, nu numai crestin ortodoxa, mergand chiar pana la subminarea institutiei fundamentale a familiei prin legiferarea casatoriei intre persoane de acelasi sex. Deci, ne aflam in fata unui atac direct si virulent asupra sinelui autentic. In acest context, homofobia este provocata si devine implicit un evident act de aparare al sinelui autentic. Nu in cele din urma, constatam si un atac insasi asupra descendentei, „a constiintei originii latine”, prin curentul teribilist al dacizarii (promotori stomatologul Napoleon Savescu si Daniel Roxin), curent care incearca sa nege latinitatea poporului roman si chiar sa puna intentiile Scolii Ardelene sub semnul intrebarii, prin insinuarea ca ar fi actionat ca „agentura a Vaticanului” pentru impunerea latinitatii poporului dac (!?). Se poate spune ca sinele fals al natiunii este rezultatul unei sinteze create in procesul convietuirii sociale, este o “Biblie nationala”, Carta morala in care sunt alaturate elementele de identitate, traditie si istorie comuna, constituind deja un adevar acceptat cu religiozitate de orice natiune si ale carui precepte morale pot constitui motivele ciocnirilor cu factorii externi care impun cu agresivitate modificarea acestor precepte si implicit legile convietuirii. Si in acest sens s-a exprimat si Edmund Burke, fondatorul conservatorismului: „Moravurile sunt mai importante decat legile. De moravuri depind, in mare masura, legile„. Sinele fals este interfata cu exteriorul a sinelui autentic, adica a acelei structuri interne imuabile si, probabil Divine, a nationalului. Este si vitrina noastra, “brandul” care ne identifica si ne deosebeste de ceilalti. Daca aceasta “platosa” este inlaturata in momentul in care atacul asupra valorilor fundamentale nationale (descendenta, identitate si religie) se inteteste in epoca globalizarii, dar si a continuitatii politicii imperiale moscovite, inseamna ca ridicam steagul alb si cedam insasi la elementele de coeziune ale natiunii de dragul unei asa zise „corectitudinii politice”. Odata cu distrugerea sau abandonarea elementelor de coeziune, se ajunge la demoralizare, la dezmembrare, la descompunerea natiunii si in cele din urma la disparitia notiunii de Patrie autentica. Experimentul are loc deja prin lansarea iresponsabila a conceptului de „un singur popor, doua tari (mai mult sau mai putin romanesti)„, pentru a justifica secesiunea creata odata cu infiintarea unui stat asa zis suveran si independent dincolo de Prut, adica o a doua Patrie romaneasca (sic). Debusolati si dezradacinati, vom ajunge sa aplicam dictonul: “Ubi bene, ibi Patria” si, in locul unei natiuni definite, devenim o masa amorfa, fara identitate, fara caracteristici. Sa fie aceasta pedeapsa pentru pacatul de a renunta la ceea ce constituie mostenirea acordata de Divinitate? Vorbind de restabilirea adevarului si demitificare se pune intrebarea logica: cine este in posesia adevarului, cercurile liberale deschise spre schimbari fundamentale morale si sociale si care interpreteaza adevarul prin prisma acestor permanente revolutii morale, chiar imorale la nivelul socialului national, sau curentul crestin-conservator atasat valorilor traditionale? Si atunci, fara sa vrem, alunecam din punct de vedere national pe taramul ideologiei, gasindu-ne in fata a doua alternative, fie acceptam Liberalismul care reuseste performanta de a arunca in derizoriu valorile nationale si de a demoraliza natiunea, fie Conservatorismul care idealizeaza caracterul national dar uneste natiunea? Ca sa folosesc o analogie, liberalismul actioneaza ca o forta centrifuga, iar conservatorismul ca o forta centripeta. O analiza a caracterului national care cuprinde doar elemente de sociopsihologie, fara abordarea elementelor de morala sociala si implicit ideologica este incompleta, cu atat mai mult cu cat este evitata evolutia si interactiunea cu exteriorul. In acest fel ne aflam in fata unui exercitiu academic teoretic care nu numai ca nu propune solutii concrete, dar creeaza false solutii promovate de extremismul liberal.