Lobby, ce-i asta?

14 Martie 2013 La inceputul anilor 2000, intreaga natiune romana era cuprinsa de febra sustinerii politicii de admitere a Romaniei in structurile NATO. A fost o actiune concertata la nivelul intregii societati romanesti, de la clasa politica, in intregul ei, la societatea civila din tara si din afara granitelor. Organizatii ale diasporei au dus o sustinuta campanie de lobby in toate tarile cu importante comunitati romanesti fiind la unison, in aceasta directie, cu autoritatile Romaniei. Diaspora si societatea romaneasca, in general, erau una si aceeasi cu administratia Romaniei in sustinerea externa. Guvernul, Parlamentul, Presedintia, societatea civila vorbeau la unison si sprijineau integrarea NATO. Intr-adevar, NATO reprezenta o garantie, o umbrela pentru pericolul care intotdeauna a planat in istorie asupra romanilor prin politica expansionista asupra spatiului romanesc dusa de imperiul rus si apoi de cel sovietic. Acest pericol s-a materializat atat prin sfartecarea tarii, cat si printr-un genocid de proportii nemaintalnite care a dus la disparitia a peste 1 milion de suflete din intregul spatiu romanesc. Umbrela NATO avea sa protejeze Romania de un asemenea pericol istoric, iar reactiile furibunde ale Moscovei demonstrau ca apartenenta la NATO devenea o necesitate a poporului roman. Campania ulterioara a integrarii Romaniei in Uniunea Europeana a avut, de asemeni, o sustinere totala a populatiei si factorilor politici romani, desi au existat semnale nelinistitoare asupra caracterului democratic al UE prin renuntarea la Constitutie, in urma respingerii acesteia prin referendum in importante tari cum ar fi Franta sau Olanda. Totusi perspectiva liberei deplasari in spatiul european si a posibilitatii de a munci in Vest au constituit elemente care au contribuit la elanul popular. Existand un singur ideal, atat clasa politica cat si societatea civila romaneasca si-au adus obolul pentru implinirea acestui al doilea deziderat national. Atat in cazul NATO cat si al UE, romanii au stiut precis spre ce directii se indreapta si au inteles care este interesul national pentru care trebuie sa-si concentreze eforturile. S-a repetat, intr-un fel, situatia de emulatie patriotica a perioadei in care Romania si-a realizat scopul sau major de unire si creare a statului intregit, national fara ajutor extern in conditii total dezavantajoase, cu o tara cotropita de trupe germane, cu un guvern retras la Iasi si fara resurse economice sustenibile pentru adaugarea unor noi teritorii cu populatie romaneasca. Astazi, din nenorocire, situatia tulbure politica si razboiul declarat intre diversele grupari politice si chiar institutii ale statului roman, a inceput sa deterioreze atat coeziunea nationala cat si performantele diplomatiei si politicii externe romanesti. Slabirea coeziunii nationale face din Romania o tinta extrem de vulnerabila supusa presiunilor, inclusiv din interior, asa cum o dovedeste amplificarea actiunilor iredentiste, practic scapate de sub control, ale concetatenilor maghiari si secui instigati si sprijiniti de Budapesta. Partidele renunta fara remuscare la promovarea pe plan extern a intereselor propriei familii romanesti, dar isi cauta sustinerea in exterior in cadrul “famigliilor” politice din diverse “internationale”, ajungand sa promita chiar stirbirea suveranitatii tarii. Luptele politice interne sunt prezentate comunitatii internationale ca atacuri la fundamentul statului de drept, facandu-se, in acest fel, o invitatie fatisa la guvernarea Romaniei din exterior. Lobby-ul romanesc incepe prin activitatea si comportamentul solidar si unitar al europarlamentarilor si oficialilor romani in cadrul institutiilor europene fiind abia apoi urmat de lobby-ul societatii civile. Dar, recentul scandal provocat de unii europarlamentari romani in Parlamentul European a fost un exemplu de anti-lobby pentru Romania si pentru apararea intereselor nationale romanesti. Acest spectacol antinational jucat pe bancile Parlamentului European, a constituit, nu numai o mostra penibila de infantilism politic, dar a oferit munitia suplimentara necesara cercurilor externe angajate in politica de ostracizare a Romaniei si a poporului roman. Si asta, tocmai cand situatiile politice din diverse tari ale batranului continent cauzate de criza financiaro-economica si de fenomenele grave pricinuite de marile migratii de populatie in cautare de munca au dus la exacerbarea reactiilor negative, inclusiv la adresa Romaniei, partener considerat imprevizibil si instabil politic si social. Se poate constata ca politicienii romani n-au invatat nimic din lectiile Istoriei care au demonstrat ca atacurile externe se amplifica asupra unei tari in care coeziunea interna este slabita. Prin exportul scandalului politic si prin transmiterea de semnale confuze, diaspora a incetat sa mai fie un sprijin extern al Romaniei, NU pentruca a disparut interesul pentru promovarea intereselor romanesti, dar pentruca directia acestor interese a fost deturnata, iar populatia este total debusolata, mai ales prin exemplele de anti-lobby romanesc oferite de „reprezentantii” romanilor in forurile europene. Cand oficialii romani, in schimbul suportului politic extern, promit renuntarea la suveranitate, sau cel putin la unele elemente ale suveranitatii pentru o intarire a Uniunii Europene, romanii isi pun intrebarile: Care mai sunt interesele nationale ale Romaniei, daca politica sa este dictata din exterior? Ce fel de Uniune Europeana se are in vedere? Pentru cine se mai face lobby, pentru o provincie europeana, pentru UE sau pentru niste partide politice? Cand Comisia de la Venetia aproba folosirea in Basarabia a simbolurilor comunismului, care este echivalent cu nazismul prin monstruozitatea aplicarii metodelor de exterminare a romanilor, dar si a altor milioane de cetateni ai Europei de Est, ne putem intreba, care sunt criteriile de evaluare a „valorilor fundamentale europene” care ne sunt impuse? Nu, nu este vorba de “euroscepticism”, ci de “euro-ingrijorarea” milioanelor de europeni, deci si a romanilor, asupra viitorului continentului nostru in care tarile nu-si mai pot exercita drepturile suverane si in care popoarele sunt etichetate discriminatoriu conform intereselor unor eurocrati reprezentanti ai unor “famiglii” politice. Acesti euroreprezentanti strivesc caracterul national al membrilor UE, incercand sa aplice principii internationaliste prin inventarea si impunerea unor asa zise “principii fundamentale europene”. In lipsa unor raspunsuri si a unor tinte clare de atins, nu mai exista o directie de actiune pentru un lobby al romanilor in favoarea Romaniei, deoarece nu poate exista lobby atata timp cat nu exista o tinta bine definita. De aceea, este imperios necesar ca institutiile statului roman, clasa politica romaneasca, pe de o parte, sa renunte definitiv la “spalatul rufelor murdare” in cadrul “famigliilor politice internationaliste”si, pe de alta parte, in dialog cu societatea civila sa traseze obiectivele nationale imediate si pe termen mediu . In acest fel, societatea romaneasca isi va cicatriza ranile pricinuite de lunga dezbinare si isi va regasi motivatia pentru a redeveni acea societate responsabila care a contribuit la Intregirea cea Mare, la integrarea in NATO si in UE.