Vitejie si tragedie

3 Iunie 2012 Problema reprezentarii adevarului istoric incepe sa devina subiect de discutie in societatea romaneasca si este foarte bine, deoarece, dupa ani de ocolire a subiectului, este intr-adevar nevoie de clarificari. Intr-una dintre postarile pe tema masacrelor de la Fantana Alba, un interlocutor afirma ca nu mai este nevoie sa ne tot plangem ca „oile proaste mioritice” de atrocitatile la care au fost supusi romanii, atat timp cat am avut un trecut glorios. In articolul „Discutii despre caracterul national„, incercam sa dau raspuns unui eseu sociopsihologic, prin care profesorul Peter Dan din New York,  pe linia liberal-academica a vremurilor pe care le traim, sublinia faptul ca romanii trec printr-o stare de confuzie, inclusiv morala, din cauza ca nu s-au impacat cu cu un trecut, fals infatisat prin infrumusetarea si mistificarea istoriei nationale. De fapt, domnia sa, in cursul discutiilor, definea problema ca fiind negarea sau nerecunoasterea Holocaustului de catre populatia romaneasca. Iata deci, doua aspecte, aparent opuse asupra redarii Adevarului istoriei nationale, dar in fond avand acelasi substrat: pastrarea tacerii absolute asupra tragediei nationale, fie prin ridicarea in slavi a momentelor de eroism si vitejie, fie prin asumarea unor vini colective in cazul unor momente de ciocniri culturale si interetnice particulare. Replica pe care i-am dat-o profesorului Peter Dan a fost ca, deocamdata, Istoria noastra nationala este alterata si ca urmare Romania se afla in situatia de a nu i se recunoaste dreptul istoric la teritoriul sau national Reintregit. In consecinta, natiunea romana se gaseste intr-un spatiu ciopartit prin diverse Diktate, iar populatia romaneasca din teritoriile instrainate este discriminata si deznationalizata prin atacul virulent asupra elementului sau fundamental, identitatea. Pentru a completa comentariul de mai sus, doresc sa subliniez ca, din punctul meu de vedere, inainte de a vorbi despre Holocaustul altora, trebuie vorbit deschis si aratat lumii intregi, Genocidul impotriva romanilor faptuit de imperiul de la rasarit, fie ca s-a numit tarist sau sovietic, precum si urmarile acestor crime impotriva umanitatii. Daca insa, la conducerea Basarabiei ca si la cea a Romaniei vor exista mancurti care ocolesc subiectul, atunci romanii nu vor putea iesi din Minciuna stiuta de toata lumea, dar acceptata ca o fatalitate. Deci, nu-i vorba de „oi proaste mioritice„, ci de realitatea tragismului Natiunii romane sfasiata, fiind nevoita sa traiasca separata si sa fie supusa deznationalizarii prin vointa comunitatii internationale de coniventa cu conducerile efemere de la Bucuresti sau Chisinau. Iar vina se rasfrange si asupra noastra, asupra societatii civile, daca vom continua sa sustinem fara sa-i presam pe conducatorii Romaniei care accepta fara sa cracneasca Minciuna istorica in care se complac din ratiuni de „politica corecta„. In consecinta, prezentarea masacrului de la Fantana Alba este un pas spre restabilirea unui crampei de Adevar, dar mai sunt mii de crampeie care trebuie sa duca la cunoasterea crimelor impotriva a peste 1,2 milioane de romani disparuti in urma invaziei salbatice dinspre Rasarit, invazie considerata subiect „tabu” pentru liderii comunitatii internationale, implicit ai celor din UE. Dar, oare acestia au motive sa vorbeasca, daca europarlamentarii romani, nu indraznesc sa atinga problema? Si in timp ce „reprezentantii” romanilor in Parlamentul Europei tac asemenei unor „oi proaste mioritice”, Lituania cere, zilele acestea, despagubiri de la Moscova pentru perioada de ocupatie a tarii. Curand, pe 28 iunie se vor implini 72 de ani de la invazia sovietica a teritoriilor romanesti prin care s-a declansat Genocidul romanesc care a lasat rana neinchisa a milioanelor de romani torturati, omorati, deportati sau pierduti prin Siberiile de ghiata sau pustiurile Asiei Centrale. Acum, este timpul ca la Bucuresti si la Chisinau, conducerile sa paraseasca turma oilor mute si fricoase, indraznind sa comemoreze acest moment, iar europarlamentarii nostri sa ceara in Parlamentului Europei o sedinta solemna care sa pastreze un minut de reculegere si sa marcheze comemorarea victimele romanilor ca urmare a ocuparii si dezmembrarii Romaniei. Acestea ar fi momentele de vitejie si patriotism de care are nevoie natiunea romana. Dar mai exista oare patrioti la conducerea Romaniei?