Diaspora si Reintregirea

Societatea civila pentru reintregirea Romaniei

  • ACCESARI

    • 73.562 HITS
  • Flag Counter
  • ARTICOLE RECENTE

  • CALENDAR

    mai 2024
    L M M J V S D
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    2728293031  
  • ARHIVA

  • Top Posts & Pages

  • Diasporasi Reintregirea

Germania – QED

18 Aprilie 2015

Germania – QED

QED, Germania și-a dat arama pe față. Ca și în 1939, își dorește hegemonia bicefală împreună cu Rusia.

La forumul economic din nordul Germaniei de la Stralsund, cancelarul Germaniei a dezvăluit intențiile Germaniei de a pune umărul la crearea unui spațiu comun economic care să cuprindă Rusia.
Foarte semnificativă este chiar formula aleasă de doamna Merkel: „Pas cu pas încercăm să ne apropiem de spațiul economic comun — după cum a spus odată Vladimir Putin — care să se întindă de la Vladivostok la Lisabona„.

Atâta doar că acest concept nu-i aparține lui Putin ci strategului Alexandr Dughin, părintele ideii de creare a Euroasiei, un spațiu bipolar Moscova-Europa de Vest, sub conducerea și controlul Moscovei și care să cuprindă, exact așa cum cancelarul german a reluat ideea mot-a-mot, teritoriul de la Vladivostok la Lisabona, dar și întreaga Asie și zona Pacificului până în Australia.
Euroasia va trebui, în concepția lui Dughin, să fie opusă în mod ”natural”, spațiului American compus din cele două continente americane.

După cum zburdă anti-americanismul prin Europa, în paralele cu note de compasiune pentru ”bieții” ruși, se pare că propaganda Kremlinului este pe cai mari.
De oficialii germani nu este de mirare că nutresc simpatii pro Putin în particular și pro-Rusia în mod special și, aș spune, în mod tradițional.

Istoria care ne-a afectat profund pe noi, românii, ne arată că tocmai marii călăi ai omenirii, Hitler și Stalin și-au dat mâna pentru a concepe acel pact odios Ribbentrop-Molotov, din cauza căruia familia românească a fost sfâșiată și casa noastră comună românească a fost ruptă în bucăți. Iar nemții de astăzi nu fac altceva decât să se opună reconstruirii acestei case și a reîntregirii familiei noastre.

Și cum ar putea să fie altfel, dacă reprezentanta Germaniei de astăzi, cancelarul Angela Merkel este îmbibată de spiritul rus, ea fiind o fostă campioană la olimpiadele de limba rusă și secretara Agitprop (Agitație și Propagandă) de la Academia de Științe, poziție din care a implementat politica de ”înfrățire” ruso-germană?

La aceste lingușeli ale oficialilor germani față de Putin, trebuie amintit și fostul cancelar, Gerhard Schröder, primul cancelar care a introdus o politică de opoziție față de Statele Unite, cu stridențe anti-americane.
Părăsind viața publică, Schröder a preferat să fie ”cumpărat” de marile consorții petroliere rusești de unde a influențat politica pro-rusă a Germaniei prin diverse poziții publice. Astfel, a afirmat necesitatea unei ”parteneriat strategic” între Berlin și Moscova. Oare cum s-o fi justificat Pactul Ribbentrop-Molotov?
Deci, nu-i de mirare că un fost cancelar german justifică invadarea Ucrainei de către ruși, în special anexarea Ucrainei. Aceeași justificare poate surveni la o eventuală invadare a Basarabiei, așa cum s-a întâmplat și în 1940.

Recenta scrisoare a lui Adrian Severin adresată ambasadorului Germaniei este foarte bine-venită pentru a da o replică aroganței germane vis-a-vis de Romania.
Și poziția lui Severin apare concomitent cu valul de profundă neplăcere cauzată în Franța de ieșirile nediplomatice și brutale ale ministrului de finanțe german adresate administrației franceze.
Deja, Germania se consideră, se pare unul dintre cele două capete ale balaurului din care să se nască, Euroasia.

În această situație, cum să nu existe bâlbîieli la Chișinău în privința drumului pe care să se îndrepte, dacă însăși Berlinul începe să-și îndrepte privirea spre steaua roșie de la Kremlin?

Acest text n-ar avea niciun rost dacă n-am trage niște concluzii.

În primul rând, este evident că destinul național nu ni-l pot croi alții care au interese total opuse, interese pe care încearcă să și le impună cu forța.

În al doilea rând, diplomația românească trebuie să părărsească zona viselor pentru a deveni cu adevărat pragmatică în găsirea unor aliați la vreme de restriște cu care să treacă aceste timpuri tulburi. Respectiv, alianțe cu state care au o istorie comună, din vecinătatea estică a continentului și nu numai, cu care se pot realiza proiecte comune în afara restricțiilor impuse abuziv de tendințele de tip imperial.

În al treilea rând, având în vedere că procesul reîntregirii României este o problemă a cărei rezolvare nu este dorită de alte state ale Europei, este absolut necesar ca refacearea casei comune românești să aibă loc numai prin conlucrarea deschisă a celor două administrații de la București și Chișinău.

Deoarece poziția exprimată de cancelarul german este o poziție care afectează viitorul relațiilor europene, președintele și guvernul Romaniei au obligația să-și exprime punctul de vedere și să atenționeze, da, să aibă curajul să atenționeze Germania asupra acestui derapaj.
România trebuie să preîntâmpine prin orice mijloace un nou tratat Germano-Rus care ne poate greva viitorul ca națiune.

3 răspunsuri to “Germania – QED”

  1. […] Germania – QED […]

    Apreciat de 1 persoană

  2. […] https://mipopescu.wordpress.com/germania-qed/ […]

    Apreciază

  3. […] prin orice mijloace, un nou tratat Germano-Rus, care ne poate greva viitorul ca națiune. https://mipopescu.wordpress.com/germania-qed/ […]

    Apreciază