Global și regional

21 Ianuarie 2014 Politici globale și regionale Am citit un recent interviu al profesorului Dan Dungaciu în care domnia sa afirmă, pe bună dreptate: ”Parteneriatul strategic cu SUA rămâne pentru România singurul pivot stabil, de aceea, orice tentativă politică de a șubrezi acest parteneriat, în actualele condiții, este o gravă eroare politică și strategică.” În continuare se afirmă că: ”Revenirea atenției americane spre estul Europei și vestul Rusiei va redeschide inclusiv dosarul Basarabia(…)” Trăind în Statele Unite și simțind pulsul politicii externe de aici, tind să-l contrazic pe domnul Dungaciu. Personal, nu cred că Europa de Est este o problemă care să preocupe Administrația americană. Sunt cercuri politice americane care consideră că ezitările din Siria, Iran, Libia, Egipt, ca să enumăr numai câteva țări, concomitent cu suspiciunile aliaților europeni față de politica de interceptare a comunicațiilor, au condus la un recul al diplomației americane. Analiștii politici români pierd din vedere că problemele externe ale Americii sunt cele din Orientul Mijlociu, respectiv retragerea discutabilă din Afganistan, deteriorarea situației din Irak, situațiile din Siria și Iran sau relansarea relațiilor cu Arabia Saudită și Israel. S-a făcut atâta tapaj, speculându-se în fel și chip importanța vizitei doamnei Victoria Nuland, adjuncta Secretarului de Stat, dar se pierde din vedere că Administrația nu s-a hotărât să trimita la București un ambasador. De aceea, aș pune sub semnul întrebării afirmația domnului Dungaciu că „instabilitatea” parteneriatului bilateral este o problemă de dată recentă sau în curs de desfășurare. România de câțiva ani buni, practic de la aderarea la NATO și plecarea de la Washington a celor doi extraordinari ambasadori Mircea Geoană și Sorin Ducaru, are față de Statele Unite o politică fără orizont. Să sperăm că noul ambasador Iulian Buga, un diplomat de cariera, care cunoaște și mediul american, va reuși să reînvigoreze relațiile bilaterale și în favoarea țării noastre. În prezent, Administrația se concentrează pe politica internă, pe alegerile de anul acesta în care este posibil ca democrații să piardă și majoritatea Senatului și pe implementarea unor măsuri care implică dure dezbateri ideologice. În acest context, anul 2014, probabil chiar până la alegerile prezidențiale, politica externă americană nu va juca un rol major, sau, dacă vreți, se va plasa mai mult în defensivă. În Europa, alegerile pentru Parlamentul European urmate de reașezarea forțelor politice, mai ales prin ascensiunea forțelor naționale și naționaliste, așa numite eurosceptice (eu le-aș numi euro-îngrijorate), care doresc cel mult o formă confederativă cu un aparat euro-birocratic mai lax, vor duce la o perioadă de redefinire atât a relațiilor bilaterale dintre state cât și a relațiilor dintre state și conducerea UE. Poate se va trece chiar la reformarea de substanță a organizației, deoarece, fie că se recunoaște sau nu, relațiile din cadrul UE conduc la o izolare a țărilor. Se poate spune că toate drumurile duc la Bruxelles și practic, ca să ajungi, de exemplu, la Vilnius sau la Sofia, trebuie să treci pe la „Centru” pentru a ți se aproba „foaia de parcurs”, fie politică, fie instituțională. În aceste condiții în care rolul politicii externe americane devine minor în comparație cu prioritățile politicii sale interne, iar Europa este în fierbere politică și este dependentă energetic de colosul rus, nu-i imposibil ca Rusia să preia în forță inițiativa externă pe toate fronturile. Astfel, Basarabia se va afla în fața unor decizii importante și colaborarea cu România rămâne, în opinia mea, singura constantă a unei politici realiste, capabilă să o protejeze cât de cât de situații ca cele din Ucraina sau Armenia. Și pericolul este real, având în vedere, mai ales, agitațiile din Găgăuzia, poate mai periculoase decât cele din Transnistria, prin efectul de domino pe care-l poate declanșa. Poate acest pericol, de care UE este conștientă, va duce la o accelerare a semnării Acordului de Asociere, dar, și aici trebuie să-i dau dreptate profesorului Dungaciu, liberalizarea vizelor va rămâne un deziderat pe care nu-l văd realizabil într-un viitor cât de cât apropiat. Referitor la Polonia, aș spune că ar fi util ca România să realizeze o cooperare cît mai profundă pe plan diplomatic având în vedere ca amândouă țările împărtășesc aceeași îngrijorare față de instabilitatea și amenințările politice și sociale din vecinătatea estică, iar tradiția istorică nu le-a pus niciodată în coliziune. De aceea, unele mici Antante Cordiale, cum ar fi București-Varșovia-Chișinău, vor putea promova interesele comune regionale, vor crea noi poli de putere capabili să contracareze presiunile centrale și vor accelera ieșirea din izolarea prin supracentralizare UE.