Egipt

20 Octombrie 2022 Egipt țară trăind în și din trecut Duminică seara m-am întors după o săptămână petrecută în Egipt. Frumos și confortabil în complexul din Hurghada de la Marea Roșie, frumoase și plăcute cele trei zile pe vaporul de pe Nil, impresionante Piramidele, Sfinxul sau rămășițelor templelor și mormintele faraonilor. Dar ca să ajungi la ele trebuie să bați drumurile de la Nord la Sud și să treci prin localități sau să te oprești la punctele de control militarizate de pe autostradă. Și aici începe comparația între viața civilizată și viața unui popor cu o educație precară, parcă oprit din dezvoltare acum 5000 de ani, pe timpul primilor faraoni. Piramidele și Sfinxul se află la periferia unui mare oraș cu toată mizeria unor străzi cu pământ bătătorit în loc de asfalt, cu maldăre de murdărie aruncată peste tot, cu haite de câini costelivi care-ți circulă prietenoși printre picioare, cu vânzători ambulanți care-ți bagă agresiv sub nas tot felul de „suveniruri autentice”. Sigur, nu în stilul cerșetorilor cu mâna întinsă din lumea civilizată, veniți și aceștia, de obicei, din țările mai puțin dezvoltate ca urmare a unei migrații necontrolate. Ah, da, orașul ăsta uriaș cu vreo 22 de milioane de suflete care trăiesc în sute de blocuri lăsate la roșu, cu fierul beton înălțat spre cer ca niște antene în loc de acoperiș sau cu etaje întregi fără ferestre, se numește Cairo. Am văzut multe locuri în lumea asta, dar Egiptul îmi pare o țară care încă trăiește aproape exclusiv în trecut și din moștenirea unui trecut miraculos și misterios. Piramide, temple, Sfinx, canalul de Suez, toate sunt creații ale trecutului și practic principalele surse de venit. M-am dus să văd istorie, o istorie a monumentelor și am fost aruncat direct în timpul începuturilor civilizației. Este imposibil să nu te întrebi care să fie cauzele stării de mizerie în care se scaldă cei 104 milioane de egipteni cu un șomaj de 20% și un analfabetism tot de 20%. În complexul din Hurghada m-a izbit invazia de ruși fugiți de încorporare și rusa care pare să fie a doua limbă de circulație, deși moneda de circulație este dolarul urmat de euro, nu rubla. Odată cu marele baraj de la Aswan construit de sovietici între 1960 și 1970, a început practic influența Moscovei în Egipt. O dovadă o constituie și monumentul ridicat lângă baraj pentru a omagia această prietenie egipteano-sovietică. Și atunci, să fie oare o explicație că oriunde în lume, sub semnul unei prietenii și „sponsorizări” rusești trebuie să se instaureze o stare de stagnare sau chiar involuție? Vizitând Egiptul, nu poți să nu fii marcat de contrastul izbitor dintre poleială modernă a unor stațiuni construite pentru un turism controlat și imaginea unei lumi cu un stil de viață stagnând într-un trecut îndepărtat. Am folosit termenul „turism controlat„, gândindu-mă că ieșirea din complexele special construite devine practic imposibilă pentru turistul nevoit să treacă pragul dintre un mediu „steril”, modern, dar artificial, spre o lume nesigură și necunoscută omului modern. Și tocmai nesiguranța face ca autocarele cu turiști să se deplaseze în convoi și să fie permanent verificate în puncte de control păzite de soldați înarmați. Privind pe geamul taxiului care mă ducea acasă de la Aeroportul Otopeni mi-am dat seama de adevărata distanță între civilizația europeană și cea care vine ca o invazie în valuri migratoare din regiuni aflate încă la începuturi de Istorie. Și am mulțumit lui Dumnezeu că încă există Europa, rugându-L s-o apere.