19 Mai 2016
– Pagina 1 –
Haosul Europei postbelice
De câțiva ani buni, ordinea lumii, oarecum firească, în actuala perioadă istorică de dezvoltare, a început să dea semne periculoase de instabilitate socială și politică.
În cele ce urmează vor fi trecute în revistă cîteva probleme care afectează evoluția Europei în principalele perioade postbelice, încercându-se identificarea unora dintre cauzele care au condus la situația de dezechilibru și de haos a continentului european.
De asemeni, se analizează rădăcinile acestor cauze, substratul ideologic al acțiunilor desfășurate și în desfășurare de diferiți actori politici, ritmul, direcțiile și urmările lor mai mult sau mai puțin previzibile pentru a stabili eventuale măsuri de compesare a efectelor, cu prioritate la nivelul statului român.
1. Haos identitar ca urmare a politicilor expansioniste post-belice
1.1. Dezmembrarea statelor naționale
Desigur, ordinea stabilită după al doilea război mondial nu a fost optimă, în primul rând deoarece nu s-a căutat o echilibrare mondială și o rezolvare de fond a stărilor conflictuale, ci o reîmpărțire între învingători prin pedepsirea învinșilor.
Distrugererea integrității statelor naționale constituie cauza accentuării stărilor conflictuale regionale cu potențial de escaladare spre războaie hibride greu de atenuat. În acest sens pot fi amintite războaiele secesioniste din Cipru, din fosta Iugoslavie, din Kosovo, din Transnistria sau cele cu care se confruntă Ucraina.
În general, încercările comunității internaționale de a le aplana în scopul iluzoriu al păstrării imuabilității granițelor impuse prin Tratatului de la Paris din 1947, au condus la creșterea neîncrederii atât între părțile direct interesate, cât și în rolul de mediere politică internațională.
Dezmembrarea națiunilor prin diktat internațional a dus la situații inadmisibile de crize umanitare și la crize identitare, așa cum se poate vedea în spațiul dintre Prut și Nistru.
Fară a greși, se poate spune că, pentru a se restabili o situație de stabilitate europeană, erorile de calcul făcute pe termen lung de Puterile Învingătoare trebuiesc reevaluate și reconsiderate, astfel încât să se țină seamă de voința și viitorul națiunilor afectate.
Într-adevăr, prin dezmembrările națiunilor în urma reîmpărțirilor teritoriale și prin includerea regiunilor înstrăinate în zone diferite de influență, s-au creat mari dezechilibre chiar între părțile aceluiași stat, conducând la stări diferite de dezvoltare națională.
Este, cazul Germaniei și României care, deși au plecat de la o situație similară din punctul de vedere al dezmembrării teritoriale postbelice, au fost tratate diferit atunci când s-a pus problema refacerii integrității naționale.
1.2.Germania
Astfel, o Germanie împărțită între învingătorii vestici și învingătorul sovietic a reușit să-și impună punctul de vedere atât pentru reîntregire cât și pentru hegemonia economică în întreg spațiul European. Cauza a constituit-o, desigur, faptul ca ¾ din teritoriul german a beneficiat de o dezvoltare economică preferențială în cadrul Planului Marshall sub formă de investiții de capital care au constituit o antiteză dramatică și imediată față de celălalt sfert de teritoriu aflat sub ocupația și dominația sovietică și a unei economii dirijate.
Era normal, ca aceste diferențe în sistemul politic, social și economic între două părți ale aceleeași națiuni să conducă, în cele din urmă, la un process de refacere a integrității naționale pentru a nivela disparitățile economice și sociale.
1.3. România
În cazul României, inclusă în sfera de influență sovietică, cu regiuni ale teritoriului national înstrăinate și incluse prin forță în cadrul teritoriului statului sovietic învingător a fost imposibilă revendicarea tocmai de la URSS a pierderilor de teritorii și de populație.
Și asta cu atât mai mult cu cât Tratatul de la Paris din 1947 a consființit reîmpărțirile teritoriale post-belice impuse de țările învingătoare.
Această dezmembrare a statului național român, DICTATĂ INTERNAȚIONAL , a fost urmată de un genocid fără precedent pentru populația autohtonă a românilor basarabeni care a avut ca scop deznaționalizarea și schimbarea structurii demografice.
În vidul identitar creat în mod artificial, dezvoltarea ulterioară a evoluat spre HAOS și crearea unei stări periculoase de dezechilibru și instabilitate regională la granița Europei. Practic, s-a creat o formă artificială de stat nesustenibil și neguvernabil.
Și totuși, în pofida unei mai mari tragedii umanitare, România, spre deosebire de Germania nu se bucură același drept inalienabil al reîntregirii naționale.
Este extrem de îngrijorătoare implicarea ostilă refacerii integrității statului român, chiar a reprezentantei Germaniei, cancelarul Angela Merkel care susține inițiativele Rusiei în ceeace privește o formă statală de tip federativ, accentuînd teoria moscovită a lipsei de identitate națională prin formula ”statului multinațional”.
Practic, ”Pactul Merkel-Putin”, această reeditare a altui pact german-rus de tristă amintire, încearcă să nege caracterul românesc al Basarabiei, deci să elimine din start similitudinea de situații Germania-România și deci aplicarea pentru România a precedentului reîntregirii germane.
Grav este că administrațiile de la București, în toate guvernările post-comuniste, au acceptat și acceptă vinovat această stare fără să exprime cu subiect și predicat dreptul istoric al reîntregirii statului național român și să întreprindă acțiunile diplomatice adecvate.
|
Diaspora si Reintregirea 