29 Martie 2016
Componentele procesului unionist
= Considerații socio-politice =
Astăzi, problema Reîntregirii este deosebit de presantă, deoarece este vorba, de supraviețiurea, nu numai a unui teritoriu natural și istoric românesc, dar și a unei mari părți de populație românească.
Omenirea trece prin mari provocări și din Est, și din Sud, și din Vest care pot modifica decisiv și spațiul nostru istoric de formare și dezvoltare.
Atât România cât și Basarabia sunt supuse unor presiuni și încercări care atentează la valorile noastre comune naționale, culturale, tradiționale. Practic, spațiul nostru cultural este asediat din toate părțile.
Invazia Europei de către valuri nesfârșite de populații din spații culturale diferite, dar mai ales ostile culturii și valorilor europene, are ca repercusiune directă chiar atentatul la ființa națională a diferitelor țări.
Nu-i greu de văzut că rezultatele acceptării în România de implantări a unor populații străine, în contradicție cu însăși prevederile Constituției țării, vor fi modificarea structurii demografice a populației, alterarea valorilor naționale și amplificarea problemelor sociale rezultate din cheltuielile necesare procesului de integrare, practic prin reducerea nivelului general de trai.
In acest context, este evident că România trebuie să aibă resurse pentru a-și apăra nu numai caracterul dar și interesele naționale și interesele cetățenilor săi.
Dacă aceasta este situația din România de dincoace de Prut, în România de dincolo de Prut situația este cu mult mai critică, mai dramatică pe toate planurile: economic, social, politic, național, statal.
Nu cred că mai este nevoie să intru în detalii cunoscute de toată lumea. Aș sublinia doar faptul că din punct de vedere național și statal, Basarabia se află într-o situație fără ieșire, în stare de disoluție.
Practic, teritoriul dintre Prut și Nistru este un teritoriu gri, un spațiu cu o autoritate statala contestată și în pragul colapsului, această disoluție a statului favorizând amplificarea fenomenelor de corupție
Permanentul bombardament mediatic al forțelor externe are ca scop crearea confuziei în rândul unei populații care practic nu-și regăsește, sau refuză să-și regăsească caracterul național, deci liantul pentru un stat stabil.
Iar aceste forțe externe ostile acționează pentru decredibilizarea statului corupt ”administrat” de la Chișinău, în așa fel încât să se creeze o zonă tampon de instabilitate regională și presiune la granița de est a UE și NATO.
Încet, încet, în Basarabia se creează premisele repetării scenariului din Ucraina.
Din scurta analiză prezentată, se poate trage concluzia că în condițiile geopolitice și geostrategice care influențează viitorul spațiului comun românesc România-Basarbia nu mai există nicio scuză pentru amânarea rescrierii destinului comun românesc prin Unire.
Pericolele externe care planează asupra celor două spații ale României de pe cele două maluri ale Prutului sunt atât de mari și cu efecte atât de devastatoare încât doar o forță comună unită poate să se mai opună.
Această forță poate rezulta doar din creșterea ponderii influenței românești prin crearea unui spațiu comun și prin creșterea numărului populației românești. Practic, prin Unire pentru care trebuie acționat pe două fronturi, cel politic și cel civic.
Dar subiectul unirii naționale nu este abordat de clasa politică, nu este dezbătut în forumul reprezentanților națiunii fiind pervers ocolit prin promisiunea acțiunilor pentru o iluzorie integrare a Basarabiei în UE.
Nu am auzit ca în Parlament vreun partid să îndrăznească să inițieze vreo dezbatere pe tema Unirii. Să fim înțeleși, dezbatere pe tema Unirii, nu o ședință de comemorare.
Și nu am auzit ca vreun reprezentant al unioniștilor, din România sau din Basarabia, să fie invitat în Parlament pentru a prezenta argumentele și punctele de vedere ale românilor asupra acestui subiect.
Pentru a i se oferi o supapă, societatea civilă a fost încurajată în mod tacit să preia stindardul unionist, în timp ce politicienii, mai ales în campaniile electorale rostesc fără convingere câteva cuvinte pe placul unioniștilor, după care, odată întorși la partid sau în spațiul public politic nu îndrăznesc să mai amintească subiectul Unirii.
În acest vid politic unionist, rămân doar organizații ale românilor și personalități care întreprind acțiuni și iau poziții în favoarea Unirii.
Sigur, sunt acțiuni extrem de binevenite deoarece încearcă să trezească în rândul unei populații ”adormite” spiritul românismului.
Dar, în avântul ei, societatea civilă uită sau poate chiar nu realizează că problema reunificării țării trebuie rezolvată politic. Degeaba au loc manifestații și acțiuni populare, dacă fenomenul unionist lipsește din preocupările, dezbaterile, acțiunile și actele politice ale partidelor.
Este evident că între politicul și civicul românesc s-a creat o ruptură din cauza îndepărtării politicului de năzuințele unioniste. Și atunci, excluziunea politic-civic și viceversa este reciprocă.
Astfel, s-a ajuns până acolo încât însăși societatea civilă respinge prezența reprezentanților oficiali ai partidelor de la acțiunile care sunt întreprinse, considerând, pe bună dreptate, că partidele, care în mod curent evită orice referire oficială la Unire, încearcă să obțină doar capital electoral.
Dar, după cum am arătat, Reîntregirea nu poate fi făcută decât printr-un act politic și, în acest caz, trebuie găsite metodele abordării politice constante la nivel parlamentar.
Și, în această direcție, n-ar fi lipsită de interes abordarea următoarelor soluții:
1. o reprezentare parlamentară substanțială a civicului unionist, dar pentru aceasta ar fi nevoie de ”bunăvoința” politicului pentru o modificare a Legii Electorale;
2. crearea în Basarabia a unei Alianțe Politice Unioniste care să acceadă în Parlament, iar în România obținerea unui consens politic parlamentar pentru abordarea Unirii ca perspectivă imediată și pentru amendarea Constituției cu prevederi care să definească reîntregirea țării ca pe o problema exclusivă a poporului român de pe cele două părți ale Prutului.
Deci, pentru inițierea și desăvârșirea procesului unionist sunt absolut necesare două elemente complementare: o masa critică de populație conștientizată de necesitatea unificării națiunii și, pe de altă parte, o forță politică unionistă, de preferință majoritar parlamentară care, implicit, va fi capabilă să elaboreze acte legislative cu impact asupra politicilor guvernamentale.
Masa critică se poate obține prin acțivități și acțiuni închegate cu mesaj bine receptat de populație, cum sunt cele întreprinse de ”Tinerii Moldovei” și ”Acțiunea 2012”. Iar mijlocul eficient de comunicare va fi, nu mă îndoiesc, preconizatul post ”TV Unirea”.
Începând de Duminică 27 Martie 2016, înființarea simbolicului nou Sfat al Țării constituit din reprezentanții tuturor claselor sociale din întreaga Basarabie precum și din fiii-basarabeni reîntorși acasă după pribegie, dă o nouă dimensiune mișcării civice unioniste. În plus, apare speranța că de la permanenta și absurda concurență a organizațiilor unioniste se ajunge la o coagulare matură și responsabilă a mișcării unioniste.
Forța politică unionistă ar trebui să fie reprezentată prin poziția oficială la nivel de partide, de preferință parlamentare și de guvernământ.
Prin asocierea politică a diverselor partide pe segmental unionist, nu se va mai pune problema îndepărtării acestora de la manifestațiile societății civile pe baza motivațiilor de” oportunism în vederea câștigării capitalului politic”.
Din contra, puterea unor astfel de acțiuni conjugate social-politic va deveni incomparabil mai mare, ca și impactul uriaș în rândul populației, în timp ce efortul logistic va fi împărțit. |
Diaspora si Reintregirea 