Diaspora si Reintregirea

Societatea civila pentru reintregirea Romaniei

  • ACCESARI

    • 60.950 HITS
  • Flag Counter
  • ARTICOLE RECENTE

  • CALENDAR

    septembrie 2019
    L M M J V S D
    « aug.    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    30  
  • ARHIVA

  • Top Posts & Pages

  • Diasporasi Reintregirea

  • Reclame

Stoparea migrației

19 Decembrie 2018

Stoparea migrației

La Marakesh, secretarul general ONU, Antonio Guterres a afirmat, printre altele:
În multe locuri unde fertilitatea este în scădere şi speranţa de viaţă creşte, economia va stagna şi oamenii vor avea de suferit în absenţa migraţiei.

Sigur că Pactul global pentru migrație a stârnit cotroverse, pro și contra, dintre care aș sublinia câteva.
Astfel se afirmă că ”societatea vestică, evoluată ethnic și tehnologic în care productivitatea muncii este cea mai mare, are nevoie de oameni în plus”.
În plus, actuala instabilitate europeană, mai ales socială, poate fi consolidată prin migrația islamică, deoarece ”societățile islamice sunt mai stabile”.
Desigur se subliniază că ”primul scop al unei societăți este asigurarea supraviețuirii fizice a membrilor săi și propagarea genetică a acestora pe baza . Adica cresteti si va inmultiti !

Referitor la afirmația domnului Guterres, întrebarea este dacă nu cumva este vorba de evoluție, pur și simplu?
Cu alte cuvinte, societatea europeană a ajuns la pragul de dezvoltare naturală și stabilă, atât socială cât și economică, de la care orice creștere suplimentară de populație poate conduce la dezechilibre.

Creșterea populației a fost necesară în perioada revoluției industriale (de exemplu, explozia demografică din America secolului 20 prin încurajarea imigrării). Dar astăzi, în Europa sau America, industrializarea merge pe principiul tehnologizării (obiectul muncii intelectuale), nu al numărului brațelor implicate în munca industrială.
Industrializarea secolului 20 s-a transformat în alt fel de muncă, înlocuirea forței de muncă brută, fizică, unde numărul mare al celor implicați era un factor cheie, cu forța intelectuală, cum ar fi industria IT, servicii medicale, farmaceutice, transporturi, comunicații, servicii, etc.
Parafrazând în sens invers, se poate spune: ”Noi gândim, nu muncim”.

Cât despre stabilitatea societăților islamice, hotărât, nu. Acestea sunt extrem de instabile deoarece au rămas încă la nivelul mentalității tribale (a se citi ”The Arab Mind” a lui Raphael Patai, ISBN 1-57826-117-1).
În plus, această mentalitate este bulversată complet de alterarea prin noile noțiuni ”împrumutate” din ideile liberalismului, dar și ale culturii consumeriste vestice care reprezintă o tentație fără a avea însă o acoperire în cadrul națiunilor arabe. Și acest lucru reprezintă o motivație suplimentară a expansionismului arab și nu numai.

Sigur că un scop al unei societăți este ”creșteți și vă înmulțiți”, dar asta până la o limită naturală după care începe expansiunea. Europa se pare că și-a atins niște limite firești.

În schimb, o expansiune din Asia sau Africa în Europa, (poate) conduce la o adevărată politică, uneori violentă (a se vedea terorismul) de exterminare a culturii europene (și a populației) de către valurile năvălitoare.
Într-adevăr, într-un spațiu ”saturat” ca populație nativă de o anumită cultură, suprapunerea unor valuri suplimentare migratoare dintr-o altă, sau alte culturi, și stadii de dezvoltare, nu poate conduce decât la ciocniri violente, chiar în scopul eliminării și înlocuirii unei culturi cu alta.

Africa se dezvoltă demografic dincolo de niște limte sustenibile în condițiile unei subdezvoltări cronice, deși are teritoriu, resurse, populație, dar nu are mentalitatea muncii și nici know-how atât la nivel individual (spirit inovativ) cât și la nivelul managementului la nivel național.
Rata de înmulțire este dramatică, ajungând în țări ca Nigeria la 7,6 copii pentru fiecare femeie. Chiar dacă mulți mor, totuși explozia demografică este de peste 3 ori mai mare decât în Europa.

Din cauza acestei lipse de sustenabilitate, de care aminteam, cazanul Africii, care fierbe, a început să dea pe afară și Europa se resimte din plin. Și aici este pericolul care ar trebui luat în seamă de UE, dacă nu ar rămâne blocată în proiectele imigraționiste utopice și ancorate în șabloane învechite.
Numai între 1960 și 1990, deci în 30 de ani, America, Europa și ONU au investit în Africa peste 220 de MILIARDE de dolari, din care s-a ales praful. Sau mai exact au intrat în seifurile diverșilor dictatori care s-au perindat pe la conducerile republicilor bananiere.

Acești bani administrați corect ar fi putut duce la o altă dezvoltare a continentului. Dar nu prin împrumuturi sau donații bancare, ci prin investirea în lucrări de infrastructură care nu cer multă muncă calificată, dar care asigură zeci de mii de locuri de muncă: șosele, comunicații, trasee energetice, prelucrări locale are resusrselor natural (nu doar exploatări) și irigații.
Drumurile de acces moderne creează pe traseele lor apariția unor localități cu locuri de muncă adiacente și posibilități de dezvoltare economică regională, inclusiv , dezvoltări turistice, etc.
Irigațiile vor permite crearea unor medii propice dezvoltării agriculturii și, desigur, sursa pentru hrana unei populații subnutrite endemic.

Astfel de propuneri rămân utopice, din cauză că se izbesc de lipsa metodologiei de ”concesionare” a administrării țărilor subdezvoltate și mai ales de quasi-imposibilitatea eradicării corupției rampante.
În plus, orice proiecte structurale sunt sortite eșecului și din cauza mentațităților unor culturi, așa cum am spus, rămasă la ani lumină în urma culturii muncii.

Totuși o asemenea ”concesionare” s-ar putea realiza prin intermediul ONU, care în loc să piardă timpul cu diverse conferințe sterile și conceperea unor Pacte simbolice, ar trebui să creeze organisme care să aibă autoritatea, ca în schimbul ”drepturilor egale” ale țărilor membre nedezvoltate, să realizeze un plan de ajutorare , pe două paliere:
– Realizarea și impunerea respectării unui sistem legislativ și administrativ capabil să creeze un climat socio-politic cât mai apropiat de stadiul civilizațional actual;
– elaborarea unui plan de dezvoltare prin investiții și dezvoltări economice concrete sub administrarea externă a agențiilor ONU.
Asemenea abordare, ar putea duce la revirimentul continentului african, iar prin extensie și în alte zone, cum ar fi America Centrală sau Asia.

Și, oare de ce nu, asemenea propuneri pot veni ca parte a contribuției României ca membru ONU.

Reclame
 
%d blogeri au apreciat asta: