Discurs la Izvorul Mureșului
= Discriminare și Unire =
Doamnelor și domnilor,
Voi aborda două subiecte, Discriminarea Națională și Unirea, deoarece, în opinia mea, România și românii se confruntă în această perioadă a globalizării agresive, cu presiuni externe care tind pe de o parte să împiedice o administrare suverană a României, iar pe de altă parte să mențină statu-quo-ul separării Basarabiei de Patria mamă.
Propunerile finale pot fi adoptate de această Adunare, sau pot fi adoptate de Conferința anuală CMR-2019 care va avea loc la Parlament în zilele de 7-8 Septembrie și la care vă fac invitația să participați.
TRANSILVANIA
Vorbind de presiunile forțelor politice externe, trebuie subliniat că acestea sunt sprijinite din interior de forțe ostile anti-românești care nu numai că acceptă dar cer explicit imixtiunile străine în țara noastră. Poziția acestor forțe interne conduce la subminarea intereselor naționale și la slăbirea statului român.
Practic, din interior se oferă pretexte ca puterile străine să poată aplica măsuri coercitive și discriminatorii pe plan internațional, până la stadiul de bantustanizare, de segregare internațională a României și, prin extensie, a Basarabiei.
Recentele manifestări cu caracter revizionist de la Vadul Uzului, alimentate atât de politica antiromânească a UDMR cât și de imixtiunile Budapestei constituie cel mai elocvent exemplu în care forțele politice interne își dau mâna cu forțele externe instituționalizate, pentru destabilizarea situației din Transilvania, implicit a României, în ajunul aniversării Trianonului.
Cred că nu este o exagerare dacă se vorbește de o politică antinațională a UDMR, care se manifestă prin reclamarea României la UE, prin cereri de izolare pe criterii etnice a unor regiuni întregi din inima țării, prin refuzul de a arbora drapelul național și, în sincronism cu Ungaria, refuzul de a onora Ziua Națională a României, precum și atitudinea reprobabilă din Parlament la adresa celebrării zilei de 27 Martie, ziua revenirii Basarabiei la Patria mamă.
Din nefericire, interesele politice ale principalelor partide de guvernământ au perpetuat menținerea UDMR în guvernele de orice culoare politică care s-au perindat la conducerea României. Din această poziție, UDMR a șantajat permanent, cu sprijin din afară, devenind un factor destabilizator, care-și construiește pas cu pas, platforma pentru realizarea, într-o primă etapă, a unei autonomii pe criterii etnice.
Poziția privilegiată a UDMR se datorează unei discriminări la care este supusă societatea românească: doar organizațiilor grupurilor etnice li se recunoaște dreptul de ”competitor electoral”, fapt care asigură un adevărat monopol parlamentar al societății civile maghiare și al intereselor destabilizatoare ale Ungariei.
În 2009, printr-un document semnat de mii de români, am solicitat Ministerului Culturii să ridice un Memorial al Patimilor Românești (*), dar în răspunsul oficial s-a justificat refuzul prin lipsa fondurilor, deși senatorul Titus Corlățean, în plenul celor două camere reunite ale Parlamentului, a dat citire documentului cerând în mod expres acestui Minister să asigure fondurile necesare.
Așa cum cer alte comunități etnice, și românii au nevoie de monumente care să readucă în memorie și să contribuie la reeducarea patriotic-națională a tinerelor generații prin prezentarea suferințelor poporului român în decursul istoriei, a genocidului împotriva românilor produs de invazia sovietică și a tragediei deznaționalizării populației românești rămasă și astăzi în teritoriilor rupte de la trupul țării.
Noi nu cerem ca monumente care cinstesc sau comemorează suferințele și jertfele românești să fie ridicate pe teritorii străine, noi dorim ca la noi acasă să ne putem comemora victimele genocidului și să ne cinstim eroii căzuți pentru întregirea României.
Ori, am văzut că până și acest lucru ne este contestat.
La noi acasă ni se spune unde avem voie să ne ridicăm crucile pentru eroii noștri și unde ne este interzis.
În aceste condiții umilitoare, oare nu avem dreptul să cerem ca această discriminarea fățișă împotriva României, a românilor și a însăși istoriei neamului să dispară din jocurile politice?
BASARABIA
În cei 30 de ani scurși de la căderea URSS, adevărata luptă politică din Basarabia a fost și este cea pentru renașterea națională românească, în pofida diversiunilor în care este atrasă populația și a presiunilor externe ale Rusiei susținută de Germania.
De 30 de ani, societatea românească, cu precădere civică, dezbate și cere Reîntregirea, fără să găsească voința politică necesară nici la Chișinău, nici la București.
Politicienii abat atenția de la Unire, prin promisiunea fără acoperire a integrării europene a Basarabiei, deși este de notorietate faptul că Basarabia nu va deveni parte a UE, decât și numai ca parte a României.
Clasa politică românească vorbește doar de relații preferențiale economico-culturale, evitând să atingă factorul determinant, factorul politic.
Desigur, trebuie să fim realiști și să recunoaștem că acest deziderat și drept național sacru la Reîntregire, în actuala situație geopolitică și geostrategică, este un act politic complicat.
La Chișinău există o puzderie de partide cu veleități unioniste, dar nu există o forță politică comună unionistă de tip confederativ (bloc, alianță) care să constituie nucleul în jurul căruia să graviteze unionismul basarabean și care să poată aduce unionismul în Parlament.
Lipsa unei asemenea forțe s-a văzut cu ocazia dezastrului de la recentele alegeri parlamentare.
Un bloc unionist compact cu sprijin popular, fie aflat în opoziție, fie la putere, va constitui un partener credibil atât pentru orice partid politic din România, cât și pentru consultări cu diverși parteneri externi sau organizații internaționale.
Dar, un bloc confederativ nu este dorit nici de partidele din România, pentrucă le defavorizează, acestea pierzând capitalul electoral pe care-l obțin prin fărâmițarea unionismului.
Pentru promovarea intereselor naționale, Bucureștiul trebuie să iasă din defensivă și să declarare oficial necesitatea reunificării, așa cum au făcut Germania, Vietnam, chiar și Koreea fără ca nimeni să îndrăznească să înăbușe tendințele unui popor de a trăi împreună.
Sugeram, la începutul prezentării, posibilitatea adoptării unei propuneri. Aceasta se referă la modificarea Legii Electorale (**). Dar va trebui să existe patriotismul necesar și voința politică a Bucureștiului.
- În Legea Electorală există o discriminare, ”competitor electoral” care se aplică doar organizațiilor sau asociațiilor minorităților etnice, pentru a le permite doar acestora să aibă candidați la alegeri, dar nu și organizațiilor românilor. Modificarea Legii Electorale trebuie să permită calitatea de ”competitor electoral” și organizațiilor românești în egală măsură cu cele ale minorităților etnice, pentru a putea candida și reprezentanți ai românilor din regiunile în care aceștia au ajuns minoritari, cum ar fi ”Forumul Civic al Românilor din Harghita şi Covasna (FCRCH)”.
În acest fel s-ar sparge monopolul și influența UDMR din Parlamentul României.
- Aducerea acasă a provinciei istorice românești Basarabia poate începe prin înființarea Circumscripției 44 – Basarabia, în care vor putea candida exclusiv românii basarabeni pe un număr suficient de locuri pentru a putea fi constituit Grupul Parlamentar al Basarabiei.
Când reprezentanții Basarabiei vor avea putere legislativă în România, basarabenii vor înțelege că a început procesul politic de integrare românească.
Parafrazându-l pe președintele american Ronald Reagan, mi-ar place să putem lansa, de aici, de la Izvorul Mureșului, îndemnul:
” Parlamentari, haideți să dărâmăm împreună hotarul de la Prut!”
|
Diaspora si Reintregirea 