Traseism romanesc

2 Aprilie 2012 Traseismul romanesc Este bine cunoscut traseismul politic de la un partid la altul al diversilor oportunisti neimpliniti politic, financiar sau pur si simplu care doresc sa-si mentina statusul si avantajele de om „important” politic. Sa fie acesti traseisti nimic mai mult decat niste tradatori? Sa tradeze ei vreun partid sau vreo doctrina? Nu, ei nu pot trada o doctrina deoarece habar n-au ce este aceea atata timp cat fac un adevarat slalom de la stanga la dreapta si inapoi. Dar de tradat, tot tradeaza, ii tradeaza pe cei care i-au ales pe lista unui partid. Din pacate, pe lista de partid si nu individual, deoarece uninominalul este o poveste care i-ar impiedica pe multi dintre oamenii politici sa se mai regaseasca pe bancile Parlamentului. Iar cand partidul se scufunda, nu mai vorbim de traseisti, vorbim de sobolani care fug deoarece nu mai au ce roade pe o epava. Uneori partide intregi sunt traseiste incercand sa obtine fonduri si sustinere politica de la diversele „internationale europene”. Daca ne gandim doar la glorioasa istorie a PDL-ului, care astazi pluteste in deriva „ciuruit” peste tot, nu se poate sa nu ne amintim de trecutul sau socialist, trecut putin pe la liberalism si terminandu-si traseul intr-un conservatorism dubios ca membru al Partidului Popular European, dupa cum a fost mai benefic, indiferent de doctrina. Si pentru ca cercul traseismului national sa fie complet, avem de-aface si cu organizatii civice de tot soiul din tara si din afara, de prin Europa sau de prin California, din Basarabia sau de prin Centrele Universitare ale Romaniei care si-au uitat si idealurile, si scopurile si s-au repezit sa faca temenele si sa trimita ode de recunostinta sau scrisori de aprobare catre cel care le vorbeste frumos de la inaltimea unui piedestal guvernamental, care le mai da o bursa, sau care-i mai baga in seama printr-o invitatie publica la „sediu”. Iar sunetul discursurilor populiste care gadila placut urechile, se opreste la nivelul timpanului liderilor de organizatii lipsiti de analisti sau consilieri priceputi care sa transforme sunetele in analize corecte capabile sa-i fereasca de derapajele la care sunt tentati de acest populism calp. Si atunci, liderii organizatiilor „independente si apolitice” ale societatii civile, pentru a-si arata recunostinta deplina, fac o propaganda cu voce pitigaiata pentru idolii lor politici, fie ca-s indivizi, fie ca-s embleme de partid. Daca lipsa de profesionism poate fi considerata o scuza penibila, ce fel de scuza mai poate fi invocata atunci cand se renunta la principiile organizatiilor pentru niscaiva faramituri de la masa potentatilor puterii? Iar cand barca ia apa, tocmai acesti lideri sunt cei care, ca orice sobolani, sar primii de pe punte si incearca sa se salveze jurand credinta altor idoli politici in devenire, uitand de civism si de principii de „neatarnare”. Altfel, traseismul tinde sa devina un sport national oriunde s-ar manifesta, pe malul Dambovitei, al Bacului sau al Pacificului. Pentru limitarea efectelor acestei forme de lichelism public, societatea civila trebuie sa dea tonul redresarii morale, sa se debarasaseze de meteahna compromisului si sa coopereze demn cu clasa politica de pe pozitii egale, strict pentru realizarea scopurilor pe care si le propune in concordanta cu principiile proprii.