Mexicanii Germaniei

11 Aprilie 2020 Imaginea cu mii de români care se îmbulzesc să plece în Germania la munca câmpului este ca o palmă dată celorlalți români obligați să stea izolați la îndemnul și la ordinele autorităților. Cum au ajuns acolo venind din toate ungherele țării în condițiile în care România este paralizată de carantină, este o altă problemă. Se pare că cei care pleacă sunt țărani. Țărani în sensul bun. Oameni care au pământul lor, care și-au lucrat pământul de secole, care au trăit din munca câmpului și care i-au hrănit pe români întotdeauna. Ce se întâmplat acum? Au rămas fără pământ, nu mai vor să-și lucreze pământul? Poate nu pot să-și valorifice produsele deoarece nu au căutare. Și totuși, românul vrea să cumpere, așa cum a făcut întotdeauna, de la ”producător”, de la țăran, din piață. Numai că astăzi, strugurii sau banala roșie se importă, deoarece agricultura românească a devenit cenușereasa economiei naționale. Sigur, este dreptul oricui să-și caute norocul acolo unde poate câștiga mai bine. Dar ceeace ce se întâmplă acum, cu aprobarea autorităților române, depășește orice închipuire. Administrația României, la cel mai înalt nivel, transformă țăranul român în marfă. Și o face din cauza unei gândiri primitive de conducere a destinelor unei țării, dar și din cauza unei totale lipse de grijă pentru viitorul acestei țări. Pare că singura preocupare este menținerea la putere folosind toate mijloacele, inclusiv susținerea externă pe care încearcă să o cumpere cu obediența vasalului. Am locuit peste 20 de ani în California, unde am întâlnit aceeași situație. Mexicanii erau aduși, tot oficial și tot temporar, să lucreze în fermele americane. După câteva săptămâni erau trimiși înapoi, pentru a fi din nou recrutați, în sezonul următor. Erau oameni săraci, foarte săraci care nu-și aveau fermele sau loturile lor pe care să-și producă cele necesare. Erau ținuți pe câmp în barăci mobile, ca în lagăre, dar erau mulțumiți cu cât câștigau. Doar veneau de la nimic. Văzând ce se petrece, nu pot să nu-i compar cu românii care pleacă astăzi în Germania, și care au devenit mexicanii Germaniei. Și totuși există o diferență esențială. Afară, țăranii români sunt plătiți ca angajați pe teren străin, ca argați, cum se spunea pe la noi. În țară trebuie doar să-și lucreze terenul propriu ca oameni liberi, ca proprietari. Deci să aibă inițiativă și responsabilitate, nu să-și lase pământul în paragină. Iar statul trebuie să-i încurajeze printr-o legislație prietenoasă, prin subvenții cum fac celelalte țări din UE, prin susținerea unor forme mixte de cooperare pentru desfacere acolo unde este posibil. Dar nu mai există interes personal, deoarece nici  guvernul României nu arată interes în sprijinirea Agriculturii. Poate și din cauză că UE arată interes doar în sprijinirea agriculturii din Franța, Germania sau altor ”baroni” ai Europei. S-a văzut asta și prin lipsa de performanță a fostului Comisar European pentru Agricultură, Dacian Cioloș. Și atunci, oare lipsa de preocupare a țăranului pentru pământul propriu nu se poate rezolva decât prin întoarcerea la CAP pentru ca agricultura să redevină ”fabrica de mâncare” a României și pentru a salva pământul românesc? Faptul că Angela Merkel nu folosește milionul de arabi pe care i-a primit sub motivul, printre altele, necesității suplimentării forței de muncă pentru Germania, nu a constituit oare un subiect de discuții ”diplomatice” cu ocazia tranzacționării aducerii ”mexicanilor” români? Oare transformându-i pe români în ”mexicani”, consideră Președintele și Guvernul României că rezolvă problemele țării? Oare, la cererea expresă a Germaniei, nu și-au pus întrebarea până unde pot ei, conducătorii României să coboare demnitatea românului și a României pe care o păstoresc discreționar? Sau anumite ordine se execută cu capul plecat în buna tradiție a domnitorilor străini. Să avem oare astăzi la conducerea României fanarioți de tip modern? Exportarea țăranilor nu este o soluție pentru România, chiar dacă guvernanții consideră prin aceasta că se spală pe mâini, aruncând sarcina asigurării supraviețuirii temporare a acestora pe umerii altora. În primul rând, românii „exportați” sunt scoși în masă din circuitul productiv al țării și se distruge spiritual sănătos al țăranului care poate să-și lucreze pământul propriu. Pe de altă parte, familia românească tradițională se destrămată și copiii sunt lăsați de izbeliște, cu o educație precară și cu viitorul incert al ”produsului pentru export”. Chiar dacă guvernanții se spală pe mâini de problema rezolvării temporare a șomajului, încurajând exodul a zeci, sute de mii de români, această politică trebuie combătută, nu justificată, deoarece înseamnă distrugerea României. Și aceeași politică a dezvoltării economice de formă prin export, o întâlnim nu numai la exportul forței de muncă, dar și al aurului verde românesc, lemnul pădurilor noastre sau distrugerea deliberată a agriculturii românești în favoarea agriculturii altora. Tragedia virusului care a închis țara și a distrus economiile lumii se va încheia cândva. Dar vom avea atunci suficientă forță umană să ne putem redresa, sau vom asista neputincioși cum românii necesari economiei naționale sunt utilizați de alții? Și atunci, dincolo de  nepriceperea sau reaua voință a guvernanților, nu cumva asistăm la un adevărat proces de trădare națională? Eu nu sunt în măsură să judec și să decid, dar o pot face clasa politică, societatea civilă, Parlamentul.