Diaspora si Reintregirea

Societatea civila pentru reintregirea Romaniei

  • ACCESARI

    • 73.562 HITS
  • Flag Counter
  • ARTICOLE RECENTE

  • CALENDAR

    mai 2024
    L M M J V S D
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    2728293031  
  • ARHIVA

  • Top Posts & Pages

  • Diasporasi Reintregirea

160 de ani

24 Ianuarie 2019

România la 160 de ani

Celebrarea de către români, la mii de kilometri de România, a unui eveniment al istoriei naționale care ne marchează ca națiune, reprezintă o dovadă de patriotism și dragoste pentru neamul și pământul natal.

Acum 160 de ani, în 1859, ”Mica Unire” realizată prin alegerea separată, dar concomitentă a colonelului Alexandru Ioan Cuza de către Adunările Elective ale Moldovei și Țării Românești în zilele de 5 Ianuarie și 24 Ianuarie, a constituit primul mare pas în direcția definirii poporului și statului național.
A fost o mișcare înțeleaptă a Partidei Naționale unioniste din Moldova și Muntenia, formată din elita intelectuală a vremii, pentru a pune în fața faptului împlinit marile puteri garante care stabiliseră la Congresul de la Paris din 1856 anumite condiții pentru Principatele Române.

Această dublă alegere a fost încununarea Programului-Legământ al mișcării pașoptiste care stipula că:
Obiectivul fundamental românesc este Unirea Moldovei cu Țara Românească într-un singur stat independent românesc”.

Și același obiectiv se regăsește în Rezoluțiile aproape identice ale celor două Divanuri Ad-hoc din Moldova (7 Octombrie 1857) și Țara Românească (8 Octombrie 1857) prin care se cerea: ”Unirea Principatelor într-un singur stat sub numele de România”.

Procesul unificării țării prin alegerea unui domnitor unic a deschis calea modernizării României:

  • Realizarea primei Constituții;
  • Reforma administrației statului unitar: Parlament, Guvern, Curte de Casație
  • Reforma electorală
  • Reforma învățământului
  • Reforma agrară
  • Secularizarea averilor mânăstirești

În aceste condiții, în ”Proclamația Unirii” din 11 Decembrie 1861, principele Cuza rostește cuvintele memorabile care constituie un adevărat act de naștere pentru națiunea română: ”Unirea este îndeplinită, naționalitatea română este întemeiată”

După recunoașterea Unirii de către Imperiul Otoman, puterea suzerană, pe 24 Ianuarie 1862, în Parlamentul de la București, principele Alexandru Ioan Cuza, proclamă: Unirea definitivă a Principatelor sub numele de România.

Cum România Întregită, a cărei împlinire este sărbătorită la fiecare 1 Decembrie, a fost știrbită prin invazia străină, avem misiunea sacră să facem tot ce ne stă în putință pentru a ne readuce Patria în hotarele istorice astfel încât să putem rosti conștienți că ne-am făcut datoria de români:

Unirea definitivă a României este îndeplinită, națiunea română este reunită