Eșecul națiunii

7 Octombrie 2018 Acest comentariu îl postez la câteva minute după ce am aflat care a fost prezența la vot. Referendumul dovedește că România a intrat definitiv și ireversibil în UE. Respingerea simbolică a valorilor tradiționale, prin lipsa de implicare pentru apărarea lor, este pe linia adoptării noilor valori europene. Sâmbătă am făcut circa 300 de mile dus-întors ca să votez. N-a fost mult comparativ cu alții care au venit de la peste 350 de mile (Tampa-Miami) ca să voteze. Este vorba de diaspora care se zice că este neinformată și fără interese față de ce se petrece în Patrie. În țară, cu secții de vot, practic, la fiecare colț de stradă, noii români au preferat să stea acasă din lene, indolență, neinformare (cică), îndoctrinare sau pur și simplu pentru a boicota cum au îndemnat tinerii frumoși și liberi sau partidele. Spunea cineva că ”Nesimțirea nu are limite în clasa politică în acest moment.”, dar această clasă politica este oglinda nesimțirii poporului nou pe care-l reprezintă, popor care-și respinge valorile. Iar partidele, pe față, ca USR, sau mai subtil prin discursurile liderilor, prin propaganda mișcării #rezist, sau chiar a Bisericii Evanghelice Augustane, au legat în mod pervers eventualul succes al referendumului de teme și interese politice, iar după acest referendum al societății civice, folosesc eșecul în mod pervers tot pentru obținerea de capital politic. Cu alte cuvinte, a existat un îndemn general la boicot fie direct, fie mascat. Nu știu dacă cei circa 20% dintre votanții care mai păstrează în ființa lor tradiția și speranța de continuitate a națiunii, vor fi suficient de puternici să se apere și să lupte împotriva parazitismului altoit de miciuriniștii progresismului globalizator. Și oare câți din cei peste o sută de mii de emigranți români, care au înfruntat ploaie, vreme rece, distanțe se mai simt ”acasă” într-o Românie care nu mai știe să-și apere valorile tradiționale? Se încearcă să se explice că există piedici obiective pe care le-ar întâmpina cei din diasporă dacă s-ar întoarce ”acasă”, în România. Ei bine, ”acasă” înseamnă și niște valori ale națiunii noastre cum ar fi familia și tradițiile, dar dacă acestea sunt înlocuite prin impunerea așa ziselor ”valori europene universale”, ”acasă” poate fi oriunde în lume. Fiind român născut și educat cu alte valori moștenite, nu adoptate, nu mă mai regăsesc ca parte a noului popor român și îmi pun în mod serios întrebarea dacă mai are rost să mă frământ pentru soarta unui popor din care simt că nu mai fac parte, un popor care el însuși nu mai face parte din trunchiul sănătos al poporul român, fiind de fapt un altoi nefericit. Pentru mine, România rămâne doar un simbol a ceeace a fost cândva, o țară cu tradiții, cu obiceiuri, cu mândrie, o țară suverană, întreagă între niște hotare neciuntite. România nu mai este ”acasă”, ci doar o construcție dărăpănată cu niște pereți fără suflet care stau să cadă, rămânând doar amintiri înlăcrimate. Astăzi, asist la destrămarea unei națiuni lipsită de demnitate dintr-o regiune periferică a UE, cu o populație gata să renunțe la toată moștenirea care i-a fost lăsată, moștenire clădită cu jertfa și sângele unor întregi generații. Chiar nu mai există speranță?