22 Iunie 2016
Alegeri în America
Cum este normal, în cadrul dezbaterilor din cercurile românilor americani apar luări de poziție pro și contra candidaților prezumtivi la alegerile prezidențiale din toamnă.
Considerându-mă un observator destul de atent al realităților vieții politice americane, încerc în cele ce urmează să răspund unei replici tranșante, dar neargumentată în opinia mea:
”… doresc ferm ca Trump să nu ajungă președintele Americii datorită dorinței lui să castreze NATO.
Fără a nega în nici un fel că și Bill Clinton ar cam fi meritat să fie castrat, totuși consider că un vot pentru Hillary Clinton ar fi cel mai potrivit.”
Pentru românii din America, alegerile prezidențiale au o dublă importanță. Pe de o parte, pe plan intern, ca orice cetățean American suntem preocupați de schimbările care pot surveni într-o direcție sau alta și care ne pot afecta viața de zi cu zi.
Pe de altă parte, pe plan extern, ca români cu afinități profunde pentru spațiul nostru natural de cultură și dezvoltare, ca parte inseparabilă a națiunii din care provenim, dorim să vedem o Românie protejată prin relații internaționale cât mai stabile, astfel încât să se evite pe viitor tragedii naționale ca cele la care a fost supusă în secolul trecut.
Și, trebuie să recunoaștem că aceste pericole continua să persiste atâta timp cât reparațiile normale vor continua să fie împiedicate și de către Kremlin și de către Bruxelles.
Tocmai de aceea, cu tot respectul, părerea mea despre votul pentru dna. Hillary Clinton diferă, datorită politicii sale externe catastrofale pe care a demonstrat-o în perioada în care a fost Secretar de Stat. Desigur, în tandem cu celălalt liberal-progresist, președintele Obama.
Poate că față de dorința de a-l elimina pe candidatul republican în favoarea celui democrat, există si unele argumente, pe care eu nu le văd, care să susțină continuitatea politicii Obama de capitulare a poziției americane pe plan global. Spun asta, deoarece o astfel de continuitate poate fi asigurată doar prin câștigarea alegerilor prezidențiale americane de o democrată de tendință stângistă și cu rol diviziv în societatea americană.
Pentru cei care nu sunt familiari cu terminologia, ”liberal-progresist” (cum se autodefinește, însuși președintele Obama) înseamnă curentul de stânga cel mai „á la page” printre democrații stângiști americani, printre euro-birocrații bruxellezi subordonați, de facto, Germaniei și desigur, printre politicienii europeni de toate culorile dintre care se remarcă și politicienii români.
Este o ideologie care tinde să se transforme într-o adevărată mișcare „soft-revoluționară” prin care:
– statul controlează veniturile private și decide repartiția socială discreționară a acestora;
– sunt favorizate libertățile și drepturile colective față de libertățile individuale, inclusiv dreptul statului de a controla individul;
– sunt impuse drepturi ale minorităților față de majoritate prin ”discriminări pozitive” (măsuri compensatorii sau „affirmative action”, impunerea căsătoriilor între cei de același sex, locuri parlamentare din oficiu neeligibile), diminuînd principiul democratic al voinței majorității și divizând societatea prin „tribalizare”;
– se impune „democrația occidentală” chiar prin forță internațională în țări care trăiesc încă în mentalitatea feudalo-religioasă (vezi ”Primăvara Arabă”), șubrezind stabilitatea mondială;
– este promovată și susținută invazia musulmană și amestecul populațiilor pentru omogenizarea prin modificarea demografică a Europei (și a Americii, Clinton promițând până la 70.000 de imigranți/an);
– se limitează suveranitatea în vederea lichidării statelor naționale;
– sunt atacate valorile creștine, valorile tradiționale și valorile naționale prin intermediul cercurilor liberal-progresiste încolonate în ONG-uri, mass-media, medii politice inconștiente sau stipendiate pentru implementarea societăților deschise și lichidarea națiunilor;
– condamnarea conservatorismul ca ultim apărător al „valorile învechite” enumerate mai sus, pe care-l etichetează propagandistic ca fiind de nazist, xenofob, populist, naționalist.
În general, pentru politica globală, oricare dintre candidații prezidențiali actuali va constitui o experiență care-i va aduce cu picioarele pe pământ pe cei care se opun rolului SUA de așa zis „jandarm mondial”, de fapt doar un respectabil factor de echilibru mondial.
Într-adevăr, Donald Trump pledează pentru o politică izolaționistă a SUA pentru a o feri de haosul mondial actual. Dar, cum sublinia senatorul republican McCain, instituțiile statului american sunt suficient de robuste ca să limiteze eventuale derapaje.
În același timp, Hillary Clinton dorește o stare de neconfruntare cu Rusia, implicit o slăbire a flancului estic al NATO și o „spălare pe mâini” de treburile globale prin discursuri și vorbe fără acoperire, adică prin demagogie politică.
În același timp, ca o promotoare a liberalismului progresist, va acționa pentru introducerea principiilor ideologiei democraților de stânga americani în diverse țări prin soft-revoluții, dar cu mare potențial de a degenera în manifestări violente și dezechilibre regionale.
Practic, fără politica mai fermă demonstrată a republicanilor, Rusia va căpăta un ascendent din ce în ce mai mare în politica mondială.
Deja, Germania dă semne de capitulare în fața Kremlinului, după cum demonstrează recenta declarație a ministrului german de externe, Frank- Walter Steinmeier care condamnă ”atitudinea războinică față de Rusia” a unui NATO în curs de întărire a forței sale defensive pe flancul estic, inclusiv pentru protejarea României.
Iar Germania dă tonul, ca să nu spun că „dirijează” sau chiar dictează politica generală a UE cu încuviințarea tacită a unor ”reprezentanți naționali” obedienți.
Aceste câteva considerații vin ca o completare la capitolul 6, „Alegerile prezidențiale din Statele Unite„din materialul mai larg, „Haos European„. |
Diaspora si Reintregirea 