7 Octombrie 2016
După uragan
După tensiunea unei nopți cu adevărat furtunoase cu rafale de vânt bubuind în pereți și ploaia șfichiuind paravanele care ocroteau ferestrele, dimineața ne-a adus momentele de relaxare de care aveam atâta nevoie. Sigur, lumina era întreruptă si odată cu asta si comunicațiile: internet, televizor, chiar si telefonul de casă sau utilitățile imediate cum ar fi frigiderul și aerul condiționat (absolut necesar într-o zonă de căldură ridicată și umezeală crescută suplimentar de uraganul care a adus mase de aer umed dinspre ocean). Practic, lipsa ei ne face pe noi, oamenii epocii moderne, să înțelegem cât de dependenți am devenit de energia electrica.
Din fericire, temperature scăzuse substanțial și aerul era proaspăt datorită brizei constante dinspre ocean.
Am ieșit afară, am inspectat ce era în jur, am luat legătura cu oamenii care se interesau grijulii de vecinii din imediata apropiere încercând să-i ajute pe cei în nevoie. Lumea începuse să strângă crengile rupte, să-și curețe spațiile verzi din jurul caselor.
Pe la ora 5 după masa, am plecat să dăm o raita prin oraș și să vedem ce s-a întâmplat la malul oceanului aflat la vreo 5 mile distanță. Numeroase crengi rupte, copaci dezrădăcinați, panouri mari publicitare sparte și aruncate la câteva sute de metri. Magazinele și casele aveau geamurile acoperite cu panouri de lemn sau metalice pentru a preveni spargerea lor de vântul puternic. În dreptul caselor, era ordine, oamenii strânseseră și curățaseră locurile de dărâmături , vegetație sau alte urmări ale furtunii.
Pe străzi echipajele de intervenție, strângeau dărâmăturile, tăiau crengile și pomii rupți, îi încărcau în camioane. Zeci de echipe lucrau la refacerea rețelelor elctrice, a semafoarelor, a tablourilor de alimentare din cartiere. Am fost uimit de promptitudinea cu care serviciile publice încercau să readucă viața la normal.
Ca să ajungi la ocean trebuie să treci peste niște poduri lungi de câte o milă care leagă uscatul propriu-zis de o limba de pamânt, de fapt o insula lungă pe care sunt construite reședințe și hoteluri, ca o lume aparte.
Aș asemăna-o cu Mamaia construită pe fâșia dintre mare și Siutghiol. Doar dimensiunile sunt altele, aici fiind vorba de o lațime de circa 1 milă si o lungime de sute de mile de la St. Augustin – cel mai vechi oraș al Statelor Unite – până la Miami în sud. Această barieră naturală limitează inundațiile catastrofale. Desigur, cu excepția construcțiilor dine această oază a bunăstării, pe alocuri dincolo de bunul simț. Viața este scumpă dar și ușor de pierdut în cazul furiei dezlănțuite a Naturii, de parcă Dumnezeu ține să amintească Omului de modestie și umilință.
Am trecut unul dintre poduri. La baza lui se vedea nisipul care fusese adus de valuri și care, odată cu retragerea apelor, rămăsese pe alocuri ca o amintire a . Oceanul era complet liniștit ca un lac uriaș, atât de liniștit încât lumea se plimba pe digul care înainta în mare.
Apoi, am decis să vedem ce se întâmplă și prin cartierele în care trăiesc oamenii săraci, haitieni sau jamaicani. Văzusem la televizor situația din Haiti și după marele cutremur de acum câțiva ani, dar și dupa recentul uragan. Sigur că distrugerile din aceste cartiere nu se compară cu cele din Caraibe, poate și din cauză că locuințele se fac după alte standarde, dar indolența este aceeași. Oamenii stăteau pe scaune în fața caselor, sporovăind, fumând, bând bere, în timp ce crengile rupte, lăzile de gunoi trântite cu conținutul răvășit pe pământ așteptau probabil să vină alții să le adune. Deplorabil, trist și în totală contradicție cu ce am văzut în restul orașului unde oamenii se mobilizaseră să reintre în normal.
Pe la 18:00, la întoarcerea acasă, lumina se restabilise și totul a reintrat în normal.
Legat de organizarea impecabilă și de atitudinea civică a oamenilor voi încerca să fac unele considerații într-un viitor articol.
|
Diaspora si Reintregirea 