Alegeri în Franța

2 Martie 2017 Zilele trecute am participat, la Fundația Titulescu, la o dezbatere privind impactul alegerilor prezidențiale din Franța asupra viitorului Europei și asupra relațiilor bilaterale franco-române. Cei doi invitați cheie au fost, diplomatul francez de origine română, Serge Rameau și secretarul general al Fundației, dl. Florin Luca , dezbaterea fiind moderată cu tact de profesorul Adrian Năstase, fostul Ministru de Externe și Prim-ministrul în timpul căruia România a fost admisă ca membru NATO. În cele ce urmează, mă voi referi doar la unele aspecte care mi-au atras în mod special atenția, deși au mai fost interlocutori care au ridicat probleme interesante, cum ar fi impactul cultural cauzat de populațiile, mai ales maghrebiene din Franța, care se autoizolează și refuză sau rezistă integrării, precum și problema sau opinia considerată falsă de un vorbitor, că un candidat naționalist, ca Marine Le Pen ar putea obliga la ieșirea Franței din UE fără un referendum popular. De asemeni, marea majoritate a participanților a acentuat faptul că UE trebuie reformată, democratizată și scoasă din tiparele actualului aparat eurobirocratic. Dl. Serge Rameau a făcut o prezentare extrem de amănunțită a fiecărui candidat prezidențial urmată de considerente asupra impactului posibil asupra viitorului european în cazul victoriei unuia sau altuia dintre candidați. Din prezentarea domniei sale, am simțit îngrijorarea sa față de o victorie a candidatului Frontului Național, dna. Marine Le Pen, cotată cu prima șansă după primul tur de scrutin, mai ales că ceilalți candidați ai dreptei au segmentat voturile electoratului francez în condițiile în care stânga pare ieșită din cursă. Soluția prezentată, ar fi o coagulare în turul doi al forțelor politice franceze împotriva partidului naționalist al doamnei Le Pen. Concluzia care mi-a atras atenția a fost aceea că depinde de personalitatea viitorului președinte pentruca Franța, fie să-și ocupe un loc de frunte în reșaparea viitorului Uniunii Europene, fie să contribuie la destrămarea UE în cazul forțării ieșirii țării din configurația politică și monetară europeană. Din alocuțiunea domnul Florin Luca, care a întărit concluziile domnului Rameau, am remarcat spiritul profund încrezător al acestuia în viitorul Uniunii Europene și dorința ca Franța să redevină o mare putere, atât datorită poziției economice pe plan mondial (locul 6) cât și ca putere militară capabilă să contribuie la crearea unei forțe de apărare europeană, diferită de NATO. De asemeni, în analiza făcută, domnia sa a subliniat și posibilitățile implicării Franței în parteneriate economice cu România, inclusiv în dezvoltarea unor capabilități militare. În privința victoriei oricărui candidat, domnul Luca a accentuat faptul că acesta va avea în față o sarcină dificilă datorită situației economice a țării și a percepțiilor sociale ale francezilor, unde libertățile și avantajele sociale și economice cucerite de cetățenii francezi, printre care săptămâna de lucru de doar 35 de ore, ca să dau un exemplu, vor constitui un mare impediment în aplicarea oricăror măsuri de austeritate care ar putea provoca mișcări sociale de mare amploare. Un alt punct care mi-a atras atenția a fost concluzia, în opinia sa, că Uniunea Europeană trebuie să evolueze spre sistemul federativ. Deși venisem doar să simt pulsul și să văd cum se desfășoară dezbaterile în cadrul Fundației Titulescu, am simțit nevoia să-mi exprim niște puncte de vedere și să obțin niște lămuriri deoarece nu cunosc suficient de bine subiectul vieții politice franceze. În primul rând, am spus că, în opinia mea, datorită fărâmițării atât de pronunțate a electoratului francez, oricare ar fi rezultatul final, indiferent de coalițiile și alianțele preelectorale, un președinte ales în asemenea circumstanțe, nu va reuși să aibă un suport suficient pentru redresarea Franței și a restabili echilibrul social. Cu atât mai mult, nu văd cum o Franță ”frământată” va reuși să aibă un rol important într-o Europă condusă autoritar de Germania care își va apăra cu dinții privilegiile și hegemonia, chiar dacă poziția dnei Merkel și implicit a partidului său sunt în declin în fața unui partid social-democrat la fel de tenace. Legat de problema armatei europene, mi-am exprimat îndoiala că o asemenea construcție ar fi viabilă datorită faptului că asta ar însemna costuri excesive pentru toate țările membre, în condițiile în care nici Franța, nici Germania nu reușesc sau nu vor astăzi să-și acopere contribuția financiară de 2% la NATO. De exemplu, Franța se situează undeva la 1,25%, iar Germania în jur de 1%. Ori, o nouă armată comună europeană ar trebui să suplimenteze și costurile de înlocuire mult mai mari pe care atăzi Statele Unite și Anglia le acoperă prin participarea lor la NATO. De altfel, principalele țări contribuitoare la NATO sunt Statele Unite, Anglia și Canada, deci țări extra-UE. La intervențiile mele, domnul Serge Rameau mi-a explicat că Franța are un sistem prezidențial, în care președintele își poate impune poziția, inclusiv prin dizolvarea Parlamentului și convocarea de noi alegeri parlamentare. Personal, consider că prin acest sistem Franța încă mai este tributară celebrei replici: “L’état, c’est moi.” a Regelui Soare, Louis XIV. Dl. Florin Luca a argumentat că atât Franța cât și Germania intenționează să-și crească bugetul pentru NATO, dar explicația sa, de alfel preluată și de un alt participant, că forța europeană ar fi formată doar din europeni, dar cu contribuția celorlalte forțe NATO, dacă am înțeles eu bine, nu a reușit să mă convingă. Poate un lucru care nu se cunoaște în Europa este acela că niciun contingent militar american nu poate fi sub altă conducere decât a unui ofițer american. De asemeni, expunerea sa fără echivoc că măsurile sociale populiste, practic ireversibile, luate în Franța începând cu Les Accords de Matignon din 1936 (n.a), pot face imposibilă luarea unor măsuri de austeritate pentru o redresare economică, mă duce cu gândul că eșecul măsurilor de stânga constituie o explicație a asimilării de către guvernele europene de stânga a unor măsuri economice de dreapta. Poate de aceea, în căutarea unui alt bazin electoral, stânga își modifică astăzi ideologia de la susținerea și promovarea măsurilor sociale de satisfacere a intereselor economice de clasă, spre măsuri cu caracter progresist (drepturi ale omului și politici de ”affirmative action” pentru diverse minorități). În încheiere îmi exprim satisfacția pentru participarea la o dezbatere de idei care prin dialog, nu prin confruntare, pune în contact diverse moduri de gândire și percepții asupra lumii de astăzi.