Eroi au fost

„Eroi au fost, eroi sunt inca…” „Mai bine golan decat activist…” Amintirea miilor de oameni care explodau seara de seara in jurul Balconului, m-a napadit ca un val cald. Sunt inca la Bucuresti? Pe banca aeroportului, un barbat soios, nebarbierit pune la nesfarsit acelasi si acelasi Imn al Golanilor. Am obosit si sunt ingrijorat ca amicul meu nu vine sa ma ia. Speriat, timorat incerc o intrebare in engleza mea stalcita: „Are you Romanian?” „Prima data la New York?” Mi s-a luat o piatra de pe inima, am cu cine schimba o vorba si poate ma ajuta sa dau un telefon. „Aha, ai venit acum cu TAROM-ul. Ia spune n-ai 5 dolari?” Buimac, raman fara replica. „Sunt erou de la Revolutie. Am fost in fiecare zi la Universitate. De-acolo am cantecul”, imi explica compatriotul. Prima intalnire cu America, prima intalnire cu exportul romanesc la moda: eroismul de parada. De atunci, unde m-am dus, unde m-am intors am dat numai peste ei: eroii de ieri, eroii de astazi, galagiosi, incruntati, plini de sine. „Eroii” cumparati pe bani grei de rude, si noii „eroi” care-au navalit dupa ’89 se concureaza pe piata exilului etalandu-si ostentativ virtutile anticomuniste. Incremeniti in gandiri injectate de maestrii manipularii, veniti in contact printr-o anomalie temporala, incapabili sa-si inteleaga destinul, „eroii” vechi si noi se scuipa ca pisicile spre bucuria spectatorilor straini care pandesc sfarsitul insangerat al acestui spectacol cu gladiatori. Si-n timpul acesta, dupa o viata de chin si durere, adevaratii eroi se sting modesti asemeni lui Zahu Pana soptind intr-un ultim efort de dragoste pentru neam: „Fiti uniti”. Aparuti ca ciupercile dupa ploaie, zecile de mii de „eroi revolutionari” se infrupta hulpavi din beneficiile „Certificatului de Revolutionar”. Liderii sindicatelor, „eroi ai clasei muncitoare”, ca niste tarfe la colt de strada isi vand favorurile partidelor politice, iar pentru 30 de arginti accepta sa devina si lideri politici, ocupand scaune confortabile de senatori alaturi de ceilalti „eroi” ai oranduirii comuniste, politicienii sau securistii mandrii ca si-au facut „datoria fata de tara”. Eroismul in Romania? O moneda calpa egala astazi cu valoarea unui Certificat de Revolutionar, ieri cu cea de ȚilegalistȚ. La Bucuresti sau la Chisinau, imbrancindu-se sa urce pe piedestal cu privirile hraparete atintite doar in sus, eroii burtosi raman surzi la murmurele abia auzite ale martirilor-eroi romani din celulele Transnistriei, care suspina printre sudalmele rusesti ale temnicerilor: „frati romani …”. Si in spatele acestei colcaieli scarnave, din trupurile frante de gloantele chiar a unora dintre „eroii” zilelor noastre, se ridica firave crucile care ar trebui sa aduca mantuirea acestui neam caruia i-a fost rapita pana si memoria. Eroismul romanesc se odihneste la Marasesti, unde jertfele tinere au facut ca Romania sa fie Una, la Putna, la Cozia, la … Dar cine sa-si mai aduca aminte? Ca o placa stricata, romanii de peste tot repeta la nesfarsit: „Sunt un erou”. New York Septembrie 1991