Antidotul Secesiunii

2 Octombrie 2016 Secesiunile constituie noul curent la modă: Brexit, Catalonia, Scoția, Irlanda, Belgia și ceva mai încolo, în Orientul Mijlociu, recentul referendum kurd, dar care prin populațiile de turci și kurzi din Germania amestecate cu restul migranților aduși în mod iresponsabil de Angela Merkel, pot arunca în aer pacea, dar mai ales stabilitatea Europei și nu numai. Procesul opus secesiunii, sau antidotul secesiunii, poate fi doar ”regruparea”. Și, din România ”regrupată”, respectiv reunită poate veni exemplul pentru stoparea fărâmițării europene. Dar și a eventualelor încercări de secesiune a României care se clocesc la Budapesta sub proiectul ”Trianon 100”. Sigur că mulți vorbesc de o populație de maghiari de vreo 6% sau de ruși, ucraineni care ar apare în cadrul populației Romîniei și care ar crea mai multe probleme, putând constitui chiar premize pentru un stat multinațional. Raționamentul este total greșit, deoarece prin mărirea numărului populației cu cca. 3,5-3,6 milioane, procentele celorlalte minorități scad, iar caracterul de stabilitate din punct de vedere etnic crește. Procentul maghiarilor cu pretenție, astăzi de autonomie, mâine de independență, se va micșora cu 1 procent dacă va fi raportat la o populație crescută prin reunirea României cu provincia sa istorică, Basarabia. Dar și acel procent este repartizat neuniform în toată țara, iar în zonele de Vest mai compacte cu populație maghiară, acest procent se va micșora, deoarece, se observă și acum, tendința multor basarabeni este de a se reloca tocmai în Transilvania. Din momentul în care problema basarabeană va înceta să mai existe, eforturile se vor putea amplifica doar în direcția rezolvării problemei eventualei secesiuni maghiare. În plus, prin creșterea numărului populației sale și ponderea reprezentativității României în organismele UE va crește. Geostrategic, pentru Europa dispare și focarul de instabilitate de la granița estică a Uniunii Europene și NATO. Neliniștile europene, și nu numai, cauzate de valul secesionist, pot crea momentul prielnic pentru țara noastră, pe de o parte să-și vadă năzuințele de reîntregire a neamului și integrității teritoriale, pe de altă parte de a se situa, prin exemplul oferit, în fruntea unei mișcări de stabilizare europeană. Oare, se gândește diplomația românească să profite de această conjunctură ca să prezinte factorilor europeni de decizie avantajele unei politici și acțiuni comune pentru demararea unui proces unionist înainte ca alte evenimente să aibă loc în Europa? Iată dece, un demers diplomatic al României bine articulat trebuie să înceapă să fie gândit în mod serios în laboratoarele Bucureștiului, mai ales că ne aflăm în ajunul Centenarului Unirii.