Unirea și geostrategia

5 Ianuarie 2023 Există voci care exacerbează rolul Statelor Unite în stabilirea ordinii în Europa. Există basarabeni care trăiesc cu speranța că America, profitând de slăbiciunilor militare ale Rusiei, va sprijini procesul unionist. Se pierde din vedere, sau se ignoră voit, faptul că există sfere de influență care, chiar în mod tacit, sunt subînțelese și respectate. Mai ales între aliați, chiar dacă existe interferențe, de preferință sub formă de ajutor, eventual militar. Și în acest caz trebuie acordat tot creditul alianței NATO. Interesul geostrategic principal al Americii este zona Pacificului, acolo existând și vulnerabilitatea principală datorată imensei expuneri a țărmului american. Ca să nu mai vorbim de atitudinea agresivă și a dorințelor hegemonice ale lumii asiatice: Japonia, China, Korea de Nord, care se manifestă periodic. Tocmai de aceea, soarta Europei este lăsată pe mâna Europei reprezentată de singura organizație legitimă, UE. În consecință, Basarabia și problema Unirii nu constituie o prioritate și nici o preocupare a Statelor Unite. Totuși există niște sfere de influență tacit subînțelese și respectate și de aceea problema reîntregirii României este problema exclusivă a UE, al cărui membru este România. Iar în momentul de față, războiul din Ucraina este în bătătura Europei, cu toate problemele și blocajele economice și politice pe care le incumbă. Din această cauză aducerea Basarabiei cu trupe rusești dislocate pe teritoriul ei, prin unirea cu România, membru al UE, ar multiplica problemele Europei unite. Până la terminarea războiului cu încheierea unui tratat de pace, este greu de crezut că Basarabia va reveni acasă. Iar, în cazul în care tratatul de pace va fi favorabil compensator pentru Ucraina, poate fi inclusă, la cererea expresă a Republicii Moldova, o clauză a obligativității retragerii, sub control internațional, a trupelor rusești din Transnistria. Totuși, o asemenea întârziere poate fi benefică pentru stabilirea unei strategii unioniste pe care cele două capitale, București și Chișinău o pot stabili. Sigur, Bucureștiul trebuie să preia inițiativa și să conducă ofensiva diplomatică internațională. Ca etape posibile: 1. Discuții prealabile București – Chișinău pentru obținerea acceptului de principiu al părții basarabene privind reîntregirea prin absorbție. 2. Pe baza acestei înțelegeri parafate, Bucureștiul va începe demersurile în cadrul familiei UE. 3. Pentru a avea argumente în demersurile internaționale, diplomația, pe toate planurile, are nevoie de suport masiv manifestat prin presiunea populară la nivelul partidelor parlamentare și la nivelul președinției. 4. Același lucru trebuie făcut și la Chișinău. 5. O delegație comună civică de pe cele două maluri ale Prutului, eventual suplimentată cu români din întreaga lume, se va deplasa la Strasbourg pentru a pleda in plenul Parlamentului European pentru Unire, cunoscută fiind opoziția europeană la modificarea granițelor. Pentru ca acest plan să aibă șanse de implementare, ar fi nevoie de încheierea unui Moratoriu de non-combat politico-popular care să demonstreze un consens național. Deci, în ce privește societatea civică românească, aceasta ar avea timp de organizare. Să nu se piardă din vedere că în acest proces, românii sunt obligați să lupte singuri pentru afirmarea drepturilor lor naționale. În plus, alegerile vor aduce peste doi ani un nou președinte român care va fi nevoit să abordeze direct problema întregirii. Dacă dorește să devină Președintele Unirii, va trebui să răspundă acestei provocări care-l va obliga să se poziționeze din timp, fără echivoc.