Romania europeana

Nota: Articolul a fost scris acum 8 ani, dar cred ca unele intrebari mai sunt actuale si inca nu si-au gasit raspunsurile. O fi prea tarziu? Cutremurul provocat in Romania de criza mondiala, dar si neintelegerile care rabufnesc din sanul extinsei Uniuni Europene ar trebui sa ne trezeasca la realitate pentru a intelege spre ce fel de Europa vrem sa ne indreptam si cum sa ne pregatim pentru drum. Am iesit din regimul care ne spunea ce sa facem, ce sa mancam, pe cine sa aplaudam, pe care conducator sa-l zeificam pentru a-l uita pe Dumnezeu, dar inca nu putem depasi acel prag mental al eliberarii de tutela. Astazi tanjim spre zarile pe care le-am visat din celula Romaniei zabrelite de teroarea unui regim demential si speram ca in drumul spre Paradis sa fim luati de mana si transportati in autocare de lux. Dar inainte de a astepta ca altii sa vina sa ne organizeze viata economica, sociala, politica, sau sa ne sugereze comportamentul moral si eventualele ajustari ale traditiei milenare in conformitate cu anumite cerinte europene, este cazul sa facem curatenie in ograda proprie si sa incepem sa ne formulam o strategie de viitor. Stim oare ce dorim sa devenim? O copie fara personalitate a unor tari din Europa sau un hibrid levantino-occidental ? Oare ne mai cunoastem valoarea si valorile? Oare ne mai respectam traditiile? Oare suntem capabili sa intelegem ca integrarea nu inseamna renuntarea la acestea, ci pastrarea lor si asimilarea valorilor care ne lipsesc? Se vehiculeaza in mod peiorativ sloganul „suntem prea nationali ca sa fim europeni”. Ce inseamna a fi european, ce inseamna a fi “prea national” in conceptia activistilor unei Europe fara hotare sau cu „frontiere spiritualizate” cum se exprima unul dintre promotorii acestei viziuni globalizatoare nediferentiate? Despre ce fel de spiritualitate este vorba? Aceea a unei societati care preia fara discernamant o moralitate indoielnica vazuta ca expresie a libertatii individului deasupra preceptelor traditionale ale moralei crestine? O spiritualitate europeana care respinge “a priori” valorile societatilor considerate marginale? Romania se poate re-integra in Europa atunci cand va fi pregatita si suficient de puternica ca sa-si apere propriile valori si traditii. Astazi este departe de asa ceva. Romanul a fost indoctrinat sa perceapa integrarea europeana ca pe stagiul final al dezvoltarii sale si doreste sa ajunga in acest stagiu cat mai repede fara efort si fara sa inteleaga de fapt ce doreste. Orgoliul de a nu ramane in urma vecinilor, de a nu avea o imagine proasta paralizeaza actiunile guvernantilor, estompand perspectiva viitorului. Romania nici macar nu si-a formulat strategia proprie de dezvoltare, dar isi pune intreaga energie pentru salvarea aparentelor, nu pentru reformarea structurala a societatii. Acceptarea fara reactie a presiunilor internationale dovedesc ca nu suntem nici capabili sa intelegem spre ce ne indreptam, nici care ne sunt interesele si nici sa ne programam prioritatile. Suntem inca sub puternica mentalitate ca cineva care stie mai bine ce trebuie sa facem are datoria sa ne ghideze, iar noi sa facem ce ni se spune sa facem, fara a avea initiativa. Mentalitatea aceasta paternalista se regaseste in toate straturile societatii noastre, de la politician pana la cetateanul care asteapta ca un copil neajutorat ca Europa sa ne arate pas cu pas si sa ne dea binecuvantarea pentru fiecare cuvant sau actiune. Suntem patrioti, dar vrem sa emigram; dorim sa vina capitalul strain, dar nu dorim sa ne vindem tara; dorim sa muncim in strainatate, dar nu dorim sa muncim in tara; dorim sa avem confortul occidentului, dar nu dorim sa-l producem acasa; admiram respectul pentru lege in alte parti, dar nu dorim sa ne respectam legea proprie; avem incredere in altii, dar nu avem incredere in noi. Acest fenomen este ceea ce numesc paradoxul levantino-occidental. Cine pierde? Pierde tara, dar mai ales pierde natiunea care renuntand la valori si traditie se dilueaza pana la disparitie. Si care ar putea fi solutia? Aparent solutia naturala, aceea ca Romania trebuie recladita din interior nu din exterior, este simpla, dar nu foarte usor de realizat fara modificarea mentalitatii, fara coeziune si mai ales fara viziune. Cel chemat s-o implementeze, un guvern responsabil, capabil sa restaureze increderea in posibilitatile proprii ale natiunii si sa puna natiunea pe linia de plutire are nevoie de sprijinul personalitatilor, al fortelor politice si ale societatii civile care inteleg acest deziderat si actioneaza pentru traducerea lui in realitate. Deci practic este nevoie de un efort national colectiv. Doar prin existenta unei perspective care sa polarizeze valentele natiunii, se va dezvolta Romania de maine, Romania europeana, capabila sa-si impuna propriile valori dar si sa preia cele mai bune valori continentale. Se vorbeste, pe buna dreptate, de nucleul dur al viitoarei Europe Unite. Acest nucleu s-a dezvoltat din interior si s-a impus in exterior. O asemenea dezvoltare trebuie sa urmarim pentru tara noastra, nu prin imitare, ci prin gasirea cailor proprii rezultate din valorificarea traditiei si spiritualitatii ca nucleu al coeziunii, dar si prin permanenta comunicare si imbogatire cu experientele altora de dezvoltare.Odata realizata o Romanie suficient de echilibrata si dezvoltata social si  economic ne putem negocia intrarea intr-o Uniune Europeana care sa accepte si conditiile noastre. Integrarea europeana nu trebuie sa devina un scop in sine ci o consecinta naturala a dezvoltarii si expansiunii dinspre interior spre exterior, nu vice-versa. Inainte de a deveni europeana, Romania trebuie sa redevina nationala. Mircea Popescu 3 Martie 2004