Diaspora si Reintregirea

Societatea civila pentru reintregirea Romaniei

  • ACCESARI

    • 73.562 HITS
  • Flag Counter
  • ARTICOLE RECENTE

  • CALENDAR

    mai 2024
    L M M J V S D
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    2728293031  
  • ARHIVA

  • Top Posts & Pages

  • Diasporasi Reintregirea

DIPLOMAȚIE

22 Ianuarie 2022

DIPLOMAȚIE

În condițiile amenințărilor rusești de la granița de Est a Ucrainei și din Marea Neagră, Franța a anunțat că va trimite trupe în România, ca parte a unui contingent NATO.

Odată cu acest anunț au început deja să se manifeste bătăi de joc și reacții la adresa acestui act, considerându-se inutilă prezența francezilor în fața trupelor rusești.
Oare chiar așa o fi?

De fapt asistăm la genul de propagandă a Kremlinului menită să inducă defetismul printre români.

Sosirea acestor militari francezi reprezintă, în primul rând, un simbol de solidaritate NATO.

Pe de altă parte, este un semnal clar că, în cazul atacării României, Rusia ar ataca armata franceză și armata americană.
Adică și Europa și America.

Chiar crede cineva că Putin și grupul militarist al Rusiei își poate permite o asemenea aventură sinucigașă?

Iată că în sfârșit putem vedea marele avantaj al umbrelei NATO împotriva oricărei agresiuni.
Și tocmai această „umbrelă” deranjează Rusia, care cu obrăznicie își etalează pretenția absurdă de a dicta României și Bulgariei ieșirea practică de sub protecția militară a NATO.

Și dacă România este protejată, nu același lucru se poate spune despre Basarabia care ar fi îndreptățită să ceară protecție de la țara mamă prin integrarea urgentă în România.

Să nu se înțeleagă acest lucru în Basarabia?
Să nu înțeleagă România că aducerea Basarabiei între hotarele naționale aduce un plus de protecție?

Dar oare diplomația românească poate lucra pe două fronturi?

Primul, ar trebui să fie la Chișinău pentru a convinge și a pregăti instrumentele politice necesare unificării.

Al doilea front diplomatic ar trebui deschis pe lângă UE, Washington și alte cancelarii europene pentru a convinge Occidentul că prin includerea Basarabiei, crește și spațiul tampon de protecție al Europei.

Avem o astfel de diplomație?