Pâine și Umanitate

19 Decembrie 2019 „În Decembrie ne-am luat porția de libertatea” aud ca pe un leit-motiv. Mulți dintre cei care erau copii în acel Decembrie ’89, ca Vlad al meu, și care nu știau ce înseamnă viața sub teribila cizmă care strivește orice gând de libertate, orice încercare de a privi măcar la libertatea altora sunt astăzi cei mai feroci critici ai sistemului în care astăzi ai dreptul la toate acestea. Acum 30 de ani, cei ieșiți într-o dezlănțuire pentru libertate, fiind loviți și împușcați, nici nu știau cum să viseze un asemenea sistem în care poți să gândești cum vrei, poți să spui ce vrei, poți pleca unde vrei. Astăzi, nu forța de opresiune a statului îți pune pumnul în gură și încearcă să te strivească, ci prietenii sau vecinii care se consideră, exact ca înainte de ’89, singurii posesori al unui adevăr care trebuie implementat cu orice preț. Treptat, până și libertatea de a pleca a devenit un păcat, întorcându-ne la timpul în care Securitatea învrăjbea națiunea, societatea fiind divizată cinic între VOI (care ați plecat și gândiți altfel) și NOI (care am rămas). Adevărul că ”VOI sunteți NOI și NOI suntem VOI” nu poate fi văzut din cauza perdelei de intoleranță. Tragic este că mulți din cei care au au ieșit în stradă în acel Decembrie pentru libertatea de a gîndi și a se exprima, sunt cei care contestă libertatea pentru care s-a luptat și care s-a câștigat cu sânge atunci … pentru o secundă. Visul de libertate de acum 30 de ani este strivit astăzi chiar de semenii noștri. A fost oare perioada de reeducare comunistă prea lungă încât a devenit ireversibilă? Voi rememora un episod a ceeace a însemnat ideea simplă de libertate umană în 21 Decembrie 1989. A început în fața televizorului cu un moment în care imaginea a început să tremure arătând un dictator confuz și îngrozit. Din întreprinderi au început să se scurgă valuri, valuri de oameni spre centru. La Televiziune, poarta era ”apărată” de un soldat, un copilandru speriat ca de moarte în fața mulțimii dezlănțuite. Momentul de libertate a însemnat, pentru unii, manifestarea furioasă a frustrării anilor de opresiune simbolizată de uniformă. Câțiva l-au înconjurat pe băiatul-soldat gata să-l linșeze. Unul dintre ei a început să-l lovească peste cap trântindu-i șapca la pământ. M-am interpus, am luat șapca de jos și i-am dat-o, apoi am întins brațele, i-am pus mâinile pe umeri într-un gest protector și liniștitor. Acest simplu gest i-a făcut pe alții să se alăture și să calmeze mulțimea, revenindu-se la starea de umanitate. La un moment dat, a apărut un camion care a adus franzele proaspete pentru cei din curtea Televiziunii. Atunci, acolo, am simțit că aceea era prima pâine a libertății. Am păstrat un coltuc să-l aduc acasă ca pe simbolul unui nou început.