Diaspora si Reintregirea

Societatea civila pentru reintregirea Romaniei

  • ACCESARI

    • 73.562 HITS
  • Flag Counter
  • ARTICOLE RECENTE

  • CALENDAR

    mai 2024
    L M M J V S D
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    2728293031  
  • ARHIVA

  • Top Posts & Pages

  • Diasporasi Reintregirea

După 27 Martie

31 Martie 2018

După 27 martie 2018

Consiliul Mondial Român, imediat după reactivarea sa din 2017, începând cu ședința de la Parlamentul României organizată cu ocazia aniversării a 99 de ani de la unirea Basarabiei cu România, a avut o serie de intervenții publice, rezoluții și declarații care au fost date publicității sau au fost înmânate reprezentanților parlamentari.

Dintre acestea vor fi enumerate câteva dintre ele care denotă participarea pozitivă pe care CMR a avut-o, alături de alte componente ale ”Alianței pentru Centenar”, pentru influențarea politicului românesc în direcția asumării de către acesta a idealurilor unioniste.

Se poate observa că prin desfășurarea Adunării de aniversare a 100 de ani de la revenirea Basarabiei la România și prin Declarația Parlamentului din ziua de 27 Martie 2018, au fost atinse unele obiective solicitate în diversele rezoluții și declarații ale CMR.

  • Declarația de la Câmpul Românesc

1. S-a cerut autorităților române să conlucreze cu organizațiile românești pentru demararea unei campanii susținute pentru conștientizarea avantajelor reunificării țării atât pentru unii cetățeni reticenți din dreapta Prutului cât și pentru cei din Basarabia.

2. S-a cerut ca Președinția, Parlamentul și Guvernul să acționeze unitar pe plan extern pentru a sensibiliza comunitatea internațională asupra avantajelor pentru securitate spațiului UE și NATO de la granița estică a Uniunii Europene, pe care le va aduce întregirea României.

3. S-a cerut ca Parlamentul României să întreprindă măsuri practice atât în scopul amendării Constituției, cât și a Legii Electorale pentru asigurarea de locuri în Parlamentul României pentru populația Basarabiei.

4. S-a sugerat ca sub egida Parlamentului, să funcționeze un ”guvern din umbră al Unirii” prin cooptarea unor personalități unioniste din societatea românească pentru crearea unui program de măsuri și acțiuni necesare accelerării procesului unionist, inclusiv prin funcții de reprezentare la nivel de instituții internaționale.

  • Rezoluția Conferinței CMR – Ianuarie 2018

Participanții au solicitat, printre altele,  celor două Camere ale Parlamentului României să organizeze pe 27 Martie 2018 o ședință festivă cu invitați internaționali, care să omagiaze începutul mișcării de Întregire a României, desăvârșită ulterior prin actul de la 1 Decembrie 1918.

  • Declarația pentru Centenar

Cele aproape 700 de persoane, cele peste 15 Filiale CMR și alte organizații partenere care au semnat Declarația pentru Centenar – acțiunea va continua până la încheierea Anului Centenar – solicită Parlamentelor de la București și Chișinău să recunoască dreptul la reunificarea directă pașnică a României cu Basarabia și să întreprindă, împreună cu Președintele și Guvernul României, demersurile politice și diplomatice necesare realizării acestui obiectiv național.

ADUNAREA ANIVERSARĂ A PARLAMENTULUI REUNIT –  27 Martie 2018

  •  Pe 27 Martie 2018, prin Adunarea aniversară a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, în plenul celor două camera ale Parlamentului și prin Declarația comună în care se recunoaște dreptul la reunificare, Parlamentul a făcut un prim pas spre declanșarea procesului unionist instituționalizat;
CMR consideră că această acțiune a Parlamentului României este în deplină concordanță cu solicitarea din Rezoluția Conferinței CMR de la Atlanta din Ianuarie 2018.
  • Legitimitatea Declarației este dată prin prezența și prin declarațiile unioniste ale Patriarhului României și ale șefilor cultelor religioase, ale Casei Regale și ale majorității partidelor parlamentare;
  • Prin poziția tranșantă de declarare a poziției unioniste și solicitarea publică verbală făcută oficialilor de la Chișinău, Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea a transmis un semnal extrem de puternic mediului politic internațional, semnal care rămâne să fie amplificat;
  • Absența Președintelui Klaus Iohannis de la această Adunare cu puternică rezonanță națională și patriotică este nu numai o ignorare a apelului CMR, dar mai ales o desconsiderare a Instituției Poporului Român, a Parlamentului Național, implicit a dorinței și voinței românilor de pe amândouă malurile Prutului de a trăi ca o singură națiune, într-un singur stat.
CMR nu înțelege această absență, pe care o consideră o ignorare a apelului pe care l-a exprimat în Rezoluția Conferinței de la Atlanta din Ianuarie 2018 și se desolidarizează de poziția Președintelui Klaus Iohannis
  • După desfășurarea Adunării Aniversare din 27 Martie 2018 a Parlamentului reunit, au apărut primele reacții publice în sensul conștientizării avantajelor reunificării țării, din partea senatorului Traian Băsescu și a deputatului Remus Borza;
Fiind în concordanță cu solicitarea făcută în Declarația de la Câmpul Românesc-Canada (punctul 1) CMR salută poziția celor doi parlamentari și speră ca și alți oameni politici să continue conștientizarea simpatizanțiolor proprii, iar massmedia să le preia mesajul și să-l amplifice.

Desigur, CMR va continua să coopereze, pe cât posibil, cu forțele politice românești și americane pentru sensibilizarea pe plan international asupra avantajelor pe care întregirea României le poate avea.