19 Mai 2016
– Pagina 8 –
6. Alegerile prezidențiale din Statele Unite
Actualele alegeri prezidențiale din Statele Unite constituie un moment de cumpănă pentru întreaga lume.
Se vor înfrunta două curente ideologice total opuse, dar oricare va fi rezultatul, amândouă nu vor putea avea o influență în desfășurarea crizei care va cuprinde lumea, dacă Europa nu-și va redobândi stabilitatea și echilibrul.
6.1. Donald Trump
Din partea Partidului Republican va candida Donald Trump, un personaj atipic pentru politică, un personaj cu un discurs abrupt și extrem de contondent.
Din cele promise, cel puțin în campania pentru investitură, rezultă o concluzie clară. Donald Trump optează pentru o politică izolaționistă pornind de la principiul: ”Pentru a face o țară mare trebuie să pui lumea la muncă, adică să creezi locuri de munca și asta prin aducerea lor acasă”
Practic izolaționismul ar însemna reducerea imigrației, readucerea producției acasă, dezvoltarea și întărirea armatei, reducerea substanțială a intervențiilor peste hotare, limitarea ajutoarelor externe.
O astfel de politică poate readuce America la ce a fost înainte de război, când exista un echilibru real între prețuri și veniturile americanului de rând, la limitarea cheltuielilor externe aberante și la întărirea militară a Americii, care va deveni capabilă să răspundă adecvat și în orice moment tuturor amenințărilor și provocărilor.
În aceste condiții, lumea rămasă fără implicarea și ajutorul american, va intra într-o criză fără precedent, mai ales în contextul în care Europa are perspectiva sumbră de a deveni un teatru de confruntări între cultura sa și cultura total străină a invadatorilor primiți cu atâta ”umanism”, dar și iresponsabilitate prin politica progresistă a Germaniei și Bruxelles-ului.
Iar confruntarile se pot extinde, stingerea si aplanarea lor căzând pe umerii altora care vor trebui să împace capra războaielor și disputelor regionale cu varza ideologiei progresiste a ”egalității fără frontiere” și a lichidării principiilor ”nesănătoase” ale naționalismului.
Probabil, Trump va prefera să aibă relații de neconfruntare cu Rusia lăsând situațiile ”înghețate” de la granița de Est exclusiv în sarcina unei UE în criză datorită neputinței de a gestiona propria situație umanitară pe care singură și-a creat-o.
6.2. Hillary Clinton
Cea care va reprezenta cel mai probabil Partidul Democrat va fi Hillary Clinton. Discursul ei este bine articulat, dovadă a unei mari experiențe politcie, dar puțin credibil.
Motivul principal este că apare ca o continuatoare a politicii liberal-progresiste a lui Obama. Nuanțele acestei politici sunt absolut identice cu cele ale progresismului european.
Astfel, pe plan intern, dna. Clinton este o promotoare a ”umanismului” imigrației, promițînd un număr sporit de sirieni care vor primi azil in Statele Unite, în jur de 50.000.
Pe plan extern, nu se întrevede o viziune schimbată față de politica deslânată pe care a dus-o în perioada în care a fost Secretar de Stat.
Iar această activitate diplomatică a dus la distrugerea relațiilor cu aliați de nădejde ai Statelor Unite tocmai în zone extrem de critice pentru echilibrul Orientului Mijlociu, cum ar fi Arabia Saudită, Egipt, Israel.
Hillary Clinton a militat consecvent pentru susținerea revoltelor din lumea arabă, așa numita ”Primăvară Arabă”, care au dus la destabilizarea întregii regiuni. Susținerea sa nu a fost deloc strategică și cu atât mai mult, deloc rațională, ci a fost de natură strict ideologică, în concordanță cu ideologia progresistă a europenilor.
Plecând de la interpretarea principiilor privind respectarea drepturilor omului, dar fără a înțelege mentalitățile și tradițiile popoarelor respective, diplomația americană a doamnei Clinton, conjugată cu cea a liderilor europeni, a acționat pentru instaurarea unor regimuri populare ale străzii în locul unor regimuri autoritare care, într-o lume volatilă și impredictibilă, reușeau să mențină un echilibru zonal.
Deci, haosul care a urmat în toată zona Africii de Nord și a Orientului Mijlociu, se datorează într-o bună măsură politicii ideologice aplicată pe plan extern de fostul Secretar de Stat american, Hillary Clinton.
În ceeace privește Europa și relațiile cu Rusia, rolul său a fost extrem de șters, America manifestând o lipsă de interes regretabilă pentru problemele europene precum și pentru agregarea unei politici ferme față de Rusia.
Practic, gestionarea relațiilor cu Putin au fost lăsate pe mâna Berlinului, a cancelarului Merkel, exact într-o perioadă în care Germania se simțea extrem de dependentă de energia furnizată de Rusia.
Nu-i de mirare că abila politică rusească a intuit momentul de relaxare din partea Occidentului pentru a-și relua proverbiala sa politică expansionistă, după cum au dovedit-o acțiunile din Ucraina.
|
Diaspora si Reintregirea 