Sâmbătă, spre seară, în Florida, când în Bisericile din România avea loc slujba Învierii lui Isus, am început să scriu un text care parcă îmi ardea sufletul.
Patetic sau nu, pentru mine a fost ca o revelație a trezirii, a învierii sufletului românesc amorțit de prea multă vreme în neputință.
Și acest sentiment vreau să-l împărtășesc cu toți cei care simt la fel.
********
2 Mai 2021
Sunt mândru
Sunt mândru de poporul meu, poporul român care a clădit o civilizație în această parte a Europei, pe acest pământ care i-a aparținut prin mostenirea strămoșească, nu prin invadare și ocupație samavolnică.
Sunt mândru de religia, cultura și tradiția strămoșilor care ne-au fost transmise din generație în generație cu limbă de moarte pentru păstrare și care au rezistat de peste 2000 de ani în ciuda ocupațiilor sau politicilor de eliminare pe care alții au vrut și încă mai vor să ni le impună.
Sunt mândru de limba română care a fost liantul unității și a devenirii noastre ca națiune între națiunile lumii.
Sunt mândru de națiunea română care a rămas statornică obiceiurilor neamului și Bisericii Ortodoxe apărută pe aceste meleaguri de la începuturile creștinismului.
Sunt mândru de România pe care o sărbătorim la 1 Decembrie, dar, am sufletul umbrit și neîmpăcat pentru România sfârtecată în care trăim din cauza tranzacțiilor teritoriale ale altora.
Nu sunt xenofob, nu sunt rasist și nu râvnesc la pământul altuia.
Întotdeauna îl primesc pe străin cu prietenie, dar odată intrat în casa mea, România, nu vreau să-mi impună schimbarea obiceiurilor, tradițiilor, renunțarea la religia strămoșilor mei, la valorile națiunii mele create și acumulate în milenii de existență continuă, pentruca, în cele din urmă, să-mi impună valorile și obiceiurile lui și să mă dea afară din casă.
Sunt mândru că sunt român.
|
Diaspora si Reintregirea 