Diaspora si Reintregirea

Societatea civila pentru reintregirea Romaniei

  • ACCESARI

    • 54,030 HITS
  • Flag Counter
  • ARTICOLE RECENTE

  • CALENDAR

    Decembrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • ARHIVA

  • Top Posts & Pages

  • Diasporasi Reintregirea

SUA, UE, România

8 Octombrie 2015

SUA, UE, România

Generația părinților noștri a trăit cu speranța că vor veni americanii într-o zi. I-au așteptat până când s-au petrecut din lumea aceasta lăsându-ne nouă speranța lor ca moștenire.
Ce fel de americani au așteptat? Americani care să vină pentru a ne dezrobi de ocupația rusească și de comunismul inuman adus cu tancurile Moscovei.
Generația noastră a preluat ștafeta și a început să aștepte și să spere. Să-i aștepte și pe americani, dar și posibilitatea să ”iasă dincolo” în Occidentul împodobit, în visurile noastre, ca o vitrină în ajunul sărbătorilor.
În agitația anilor ’90-’91, visul american se manifesta prin strigătul mulțimilor pe străzile Bucureștiului: ”Cine-a stat cinci ani la ruși, nu gânește ca George Bush!”.

Apoi, odată cu ”ieșirile dincolo”, s-a văzut că visele sunt ceeace sunt, doar vise.

Americanii pragmatici tatonau, prin Bruce Jackson, situația din țările aflate la granițele fostului imperiu rus, iar europenii vestici, afară de piață de desfacere, nu vedeau cu ochi buni invaziile europenilor estici spre lumea lor. Granițele au rămas tot acolo, restricțiile au rămas bătute în cuie, mari semne de întrebare pluteau în aer, speranțele încă învolburau mințile.

În America, comunitățile de români au început să se agite pentru NATO.  A existat convingerea că atunci când spui NATO spui America. Câtă inocență.
NATO a însemnat cu adevărat America atâta timp cât a existat Pactul de la Varșovia și atâta timp cât Vestul avea nevoie de puterea Americii pentru a-i ține la respect pe ruși, așa cum au demonstrat-o și prin Planul Marshall și prin criza Berlinului de Vest încercuit de ruși.
Dar, odată cu dărâmarea zidului Berlinului, europenii vestici și-au zis că nu ”prea mai au nevoie” de America în Europa și că, cel puțin în NATO, pot să facă puțină frondă. Au ajuns astfel să se opună unei politici de apărare coerente comune. Și dovada acestei politici neloiale a Europei s-a văzut explicit în timpul războiului din Irak, când Germania, dar mai ales Franța au făcut front comun cu Rusia și China. Nu numai în Consiliul de Securitate, dar și fățiș, Germania și Franța întâlnindu-se la Sankt Petersburg și cochetând cu Vladimir Putin înființarea unei forțe militare comune ruso-europene.

Și totuși, datorită unei campanii naționale fără precedent care a cuprins atât întregul spectru politic românesc cât și societatea civilă din țară și din afara granițelor, mai ales a românilor din Statele Unite, NATO și-a întins umbrela și peste România, cu toată împotrivirea unei Rusii care-și vedea periclitată influența în fostele țări comuniste, pe care încă le vedea ca fiind coloniile sale de facto.
Fronda vest europenilor ne-a prins bine, deoarece autoritățile române au reușit să-i convingă pe americani să construiască baze americane, nu NATO, pe teritoriul românesc.

Dar, odată ce ”operația NATO” s-a încheiat și fundamentul pentru integrarea Europeană a fost consolidat, din România au început să fie trimise semnalele unei situații politice interne de o incoerență comparabilă doar cu cea a Ciadului din mijlocul Africii, în care Președintele și Primul-Ministru aflați într-un conflict deschis au dus țara la o situația de guvernare impredictibilă.

În aceste condiții, America și-a trimis în această margine de Europă ambasadori neprofesioniști, ambasadori fără o agendă și o misiune clară, persoane alese pe criterii strict politice. Rapoarte părtinitoare plecate de la Ambasadă au creat, fără îndoială, confuzie la Departamentul de Stat și în Congres, făcând ca situația să degenereze în așa măsură încât timp de doi ani, Statele Unite nici măcar nu au mai catadicsit să trimită un ambasador în România.
Pe de altă parte, Bucureștiul n-a fost capabil să numească un ambasador la Washington pentru a reprezenta țara și pentru a aduce clarificările necesare în diversele medii politice americane.
Poate de aceea, pozițiile și activitățile publice ale diverșilor funcționari diplomatici de la Ambasada Americii sau sosiți ad-hoc, au fost extrem de controversate și marcate de stângăcii.
Concomitent, pe diverse canale, propaganda Rusiei s-a întețit, reușind să creeze în rândul populației un curent anti-american.
Rezultanta a fost o alienare totală a populației care a văzut imixtiuni nepermise în politica internă a României și care, nu de puține ori și-a pus întrebarea: ”Oare pe acești americani i-au așteptat părinții noștri?”

Apoi, odată cucerită reduta Europei, mai mult din dorința UE de a se rotunji și a cuprinde o piață de desfacere cu mare potențial, dar și pentru a contracara influența unei Rusii în plin proces de regenerare, românii au dat de alte frustrări.
Într-adevăr, UE, dintr-o speranță a românilor, a început să calce pe urmele URSS-ului, prin măsuri antidemocratice, prin dictate și schimbări ale regulilor în timpul jocului, prin amenințări nepermise, mergând până la lichidarea prerogativelor de suveranitate ale țărilor membre. Germania a început din nou, ca întotdeauna în istorie, să impună Europei orice măsuri pe care le consideră că-i slujesc, cu prioritate, interesele naționale.
În plus, stăpânii de la Berlin și Bruxelles ”beneficiază” în Româniade o Administrație obedientă pentru care nu mai există interese și valori naționale, ci doar așa zise interese și valori ”europene”.
Astfel, în virtutea unui liberalism extremist, se interpretează forțat invazia islamică ca o necesitate pentru acordarea de ajutor umanitar și, sub forța amenințărilor, Bruxelles-ul impune schimbări demografice ale Europei și alterarea valorilor culturii europene.
Spre ce fel de Europa am visat să ne îndreptăm și în ce fel de Europă suntem obligați să ne pierdem ființa națională?

Cine-i de vină? Părerea mea într-un viitor articol despre ”Democrația autistă”.

Notă:
După editare și publicare, am aflat că dl. Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene a dat cărțile pe față și a declarat că Europa trebuie să privească pragmatic relațiile cu Rusia și să se distanțeze de Statele Unite. Mai mult, din discuțiile dintre cei trei prieteni, Rusia, Franța Germania a rezultat necesitatea federalizării Ucrainei cu o influență și putere de decizie disproporționată pentru zonele din Estul Ucrainei. Sigur, UE va face cum consideră de cuviință. Întrebarea este dacă România va fi obligată ”din solidaritate europeană” să aibă relații pragmatice cu Rusia și să accepte deciziile Rusiei și Germaniei de federalizare a Basarabiei și de ”protejare a sensibilităților rusești” pe teritoriul de peste Prut.

Anunțuri
 
%d blogeri au apreciat asta: