UE bipolară

11 Martie 2017 Se pare că 2017 va aduce schimbări de substanță ale Uniunii Europene după ce 2015 și 2016 au creat o situație explozivă pe continent, mai ales prin eroarea catastrofală a invitării milioanelor de migranți în Europa de către cancelarul german, Angela Merkel, conducătorul de facto al uniunii. Întreaga Europă este bulversată de urmarea imediată a acestei erori, respectiv ieșirea Marii Britanii din UE, dar și câștigarea alegerilor în Statele Unite de un candidat naționalist-conservator, extrem de hotărât să pună ordine, cel puțin în America, dar și să influențeze lumea prin simbolul victoriei sale. Într-adevăr, printre alte teme din campania sa câștigătoare, Donald Trump a folosit-o și pe cea a imigrației ilegale, având ca exemplu evenimentele dintr-o Europă marcată de teroarea cauzată tocmai de invazia pe care a acceptat-o inconștient cu brațele deschise. Neștiind cum să mai iasă din impas, Germania trăgând de lesă ca pe un cățeluș o Franță derutată, cu o situație economico-socială în derivă și, colac peste pupăză, aflată exact în ajunul unor alegeri prezidențiale cu niște candidați mediocri, încearcă să impună o nouă ordine europeană printr-o nouă izolare Vest-Est. Lucrurile sunt clare și sunt ca și decise printr-o Europă, așa zisă cu două viteze la început, apoi … se va mai vedea. Românul are o vorbă: ”Boală lungă, moarte sigură”, iar moartea va veni după alte impuneri și restricții ale Bruxelles-ului incapabil să mai peticească în plin mers pe autostradă motorul unei mașini proiectate prost de la început, dar cu o caroserie frumoasă. Pe scurt, România, ca una dintre țările vizate să rămână la remorcă, trebuie să privească realtățile în față și să întreprindă ce măsuri mai poate lua după ce visul ”egalității” de drepturi în cadrul unei UE unitare s-a spulberat. Printre aceste realități, consider că două marchează momentul actual: – nucleul dur al UE este decis să impună și să hotărască viitoarea formă de dezvoltare a UE, indiferent de pozițiile singulare sau necoordonate ale țărilor din Estul Europei; – România, sau oricare altă țară vizată să facă parte din cercurile concentrice exterioare ale viitoarei forme de dezvoltare a UE, nu au nicio șansă să-și facă auzită vocea singulară privind reșaparea UE propusă de Comisia Juncker; În acest context, nu este lipsită de temei o măsură curajoasă pe care măcar Parlamentul României ar putea-o lua: Convocarea la București a unei Conferințe a Parlamentelor țărilor din Estul Europei pentru discutarea și elaborarea unui punct de vedere comun privind viitorul UE. Chiar și participarea unui număr mai redus de astfel de țări, ar constitui un puternic semnal pentru Bruxelles. Poate cel mai bun moment pentru o astfel de decizie ar fi o largă dezbatere politic-civic prevăzută să aibă loc zilele viitoare sub egida Parlamentului pentru analizarea și definirea celei mai bune formule cu care România să răspundă unitar prin instituțiile sale la propunerile UE. De asemeni, la această dezbatere, sau poate chiar la eventuala Conferință a Parlamentelor Est-Europene de la București, s-ar putea lua în considare și propunerea unor variante în cazul în care se constată inflexibilitatea puterilor occidentale față de o formulă care nu ar avantaja țările de ”mâna doua”: 1. Parafarea dreptului statelor lăsate pe cercurile concentrice de a încheia tratate bilaterale mutuale „suplimentare compensatorii” cu țări extra-comunitare. 2. Opoziția totală față de crearea unei armate europene care ar necesita costuri suplimentare și ar dinamita alianța și protecția Statelor Unite ale celor mai expuse și vulnerabile țări europene: Țările Baltice, Polonia și România. Reformarea UE ar trebui să pornească, în primul rând, de la reformarea instituțiilor sale, iar Polonia a tras un puternic semnal de alarmă în acest sens prin poziția sa de nemulțumire oficială la summitul UE, tocmai datorită faptului că numirea unui cetățean polonez, Donald Tusk, într-o poziție a UE, a fost luată fără asentimentul Varșoviei. În acest context, devine evident că doar vocile reunite ale Parlamentelor naționale din Est, adică ale reprezentanților „popoarelor”, pot constitui pârghii puternice pentru stoparea abuzurilor de putere ale Bruxelles-ului. În fond, solidaritatea europeană ar trebui să pornească de la solidaritatea regională, nu să fie impusă ca formă de reparație pentru greșelile capitale ale unuia sau altuia dintre statele europene puternice. Să nu pierdem din vedere că trecerea României și a altora în plan secund de decizie europeană va conduce și la diminuarea raporturilor cu terți europeni, cum ar fi asistența și importanța care vor fi acordate Basarabiei, dar se vor amplifica cu terți extra-europeni mai interesanți pentru țări ca Germania sau Franța care au o largă populație din aceste țări extra-europene. A se vedea și recenta declarație ridicolă a UE despre importanța ”ajutorării prioritare” a Africii. Cum România și Polonia constituie țările cele mai mari și mai populate din această zonă a continentului, dar și cu poziții similare ca țări din linia întâi de defensivă estică a Europei, ar fi o dovadă de realism politic încheierea unui tratat de asistență mutuală între cele două țări ca bază a constituirii unui pol de presiune est-european. În acest fel, UE se va transforma dintr-o uniune unipolară bazată pe diktat, într-una bipolară în care va exista un adevărat instrument continental de ”check and balance” – control și echilibrare. Dar va avea oare România curajul să iasă din pasivitatea auto-definirii de ”stat mare, populație numeroasă” pentru a-și afirma activ aceste atuu-ri?