Religia Intolerantei

9 Septembrie 2001 Religia Intoleranţei Tinerii au decis să-i extermine pe toți bătrânii tribului, pentru a nu le mai asculta bodogăneala și sfaturile fără rost. Doar un fiu și-a ascuns tatăl. Zvonul masacrului a zburat în toată insula și vecinii au decis să-i pedepsească pe ucigași. „Să ne restituiți în trei zile capătul de frânghie de nisip pe care vi l-am împrumutat”, a fost pretextul. Două zile și două nopți nimeni n-a dormit, încercând să găsească soluția. Obosit, fiul s-a destăinuit tatălui. „Ca să nu existe o confuzie, cereți vecinilor un exemplar din restul frânghiei care le-a rămas„. A urmat căința, și iertarea, și pacea. În Romînia lăsată de învingători pe mâna rușilor, noii proptiți de străini în fruntea bucatelor au folosit frustrarea unor categorii sociale pentru a instaura teroarea, alienarea spirituala și distrugerea valorilor trecutului. Prin exterminarea sutelor de romani s-a dorit clădirea omului nou, obligat să vadă doar o realitate impusă, obligat să-și lepede tradițiile și morala, obligat să urască și să-i denunțe pe toți cei care se opuneau Liniei. Deși schimbarea regimului în Decembrie ’89, ar fi trebuit să însemne o scăpare din temnița urii, răfuiala care a ocupat prim planul vieții politice s-a răsfrânt în societatea românească de acasă și de aiurea. Intoleranți și orbi continuăm să lipim etichete înveninate pe frunțile celor cu păreri diferite. Prinși în vârtejul unei vendete absurde vedem un dușman în fiecare membru al societății românești, un suspect și un vinovat pentru starea morală, politică sau economică în care ne aflăm. Fiecare trebuie stigmatizat, cu excepția persoanei proprii sau a grupului care ne împărtășește fără discriminare ideile. Patima ne întunecă rațiunea, refuzând să recunoaștem și să preluăm valorile individuale. Refuzul valorii din cauza bănuielii și suspiciunii, a devenit un cancer al societății românești. La o manifestare de adâncă rezonanță patriotică, a fost respinsă propunerea de a se reda înregistrarea cântecului „Maluri de Prut” în interpretarea inegalabilă a basarabenilor trecuți în neființă, Doina și Ion Aldea – Teodorovici, bănuindu-se că versurile sunt ale lui Adrian Păunescu. „Maluri de Prut” nu mai aparține unui poet anume, „Maluri de Prut” ca și „Batalioane române treceți Carpații” au devenit simboluri ale conștiinței identității naționale, parte a liantului pe care se poate reclădi sufletul și solidaritatea românească. Desigur ca Omul nu se ridică la nivelul Talentului pe care i l-a împrumutat Dumnezeu în această viață vremelnică. Talentul nu-i aparține, dar după cum îl folosește, Omul poate deveni un Arhanghel sau un Demon. Și mulți abdică de la sarcina pe care Creatorul le-a incredințat-o. Preoții ca aleși ai lui Dumnezeu uită religia dragostei și bunătății schimbând-o cu religia confruntării politice; doctorii își leapădă jurământul de credință, lâncezind pe băncile parlamentului în loc să stea la patul bolnavilor; dascălii, poieții, artiștii nu se mai dedică înălțării sufletești a propriului popor esuînd lamentabil în mocirla politicii aducătoare de vanități deșarte. Și toți acești orbiți de patimă și de orgolii, cer ca focul purificator să distrugă nediscriminat eroarea omenească în devălmășie cu valențele individuale. Dar mai ales, considerând că prin ei și cu ei începe Istoria, doresc ștergerea urmelor înaintașilor, reluînd ciclul blestemat al unui permanent nou început după distrugere. Intoleranța a devenit religie națională. Ne place să ne numin popor creștin. Dar putem fi oare profund creștini fără să pătrundem înțelesul Noului Testament, în care fiecare pagină vorbește de dragoste, iertare și încredere? Cine-i fără de păcat pentru a fi îndreptățit să arunce piatra, să pedepsească în virtutea adevărului propriu, să distruga speranța? Oare nu lipsa de credință ne face să refuzăm posibilitatea ieșirii individului spre lumină, să acceptăm renașterea lui asemeni Sfântului Paul? Când vom înțelege că și printre români Saul poate deveni Paul, va licări speranța înfăptuirii națiunii unite române.