Guvernarea străzii

9 Septembrie 2018 În spațiul discuțiilor publice ne confruntăm cu o serie de întrebări care, în opinia mea, dovedesc confuzia prin care trece societatea românească în lunga tranziție spre regăsirea unor valori morale și sociale pierdute după prea mulți ani de opresiune totalitară. Abordez acest subiect, deoarece argumentele pentru explicarea poziției Consiliului Mondial Român (CMR) față de reproșul: ”De ce oare CMR nu ia atitudine și nu susține manifestațiile antiguvernamentale?”, se află în răspunsurile pe care încerc să le dau următoarelor două chestiuni: – de ce nu s-a știut sau nu a exista interes pentru valorificarea conjuncturii istorice favorabile de care a beneficiat România? – de ce la nivelul guvernanței nu există manageri publici profesioniști? Conjunctura favorabilă invocată este doar un episod istoric de revenire la normalitatea dezvoltării istorice în spirală, după o dezvoltare socio-politică nenaturală rezultată în urma unui experiment nereușit și tragic pe care l-a constituit comunismul. Și revenirea nu se face peste noapte. Tranziția de care s-a tot vorbit că-i prea lungă, nici nu poate fi scurtată când este vorba de mentalități alterate care necesită o schimbare pe parcursul unor generații. Ca în Biblie, până nu va dispare ultimul exponent al mentalității alterate, poporul nu va putea păși pe tărâmul făgăduit, în cazul nostru, de speranță. Pe plan intern, tranziția este cu atât mai grea cu cât are loc pe fondul unor tranziții globale pentru reașezarea și consolidarea mondială a unor noi structuri transnaționale de influențe nestudiate și netestate și tocmai de aceea total imprevizibile. Din experiența de o viață în diferite medii socio-economice, fie a unei Românii comuniste sau aflată într-o copilărie a unui capitalism neînțeles, fie a unui capitalism bine consolidat ca cel american, pot spune că profesioniștii nu ies direct din facultăți. Pentru a ajunge profesionist, trebuie o lungă perioadă de înfruntat realitățile și greutățile pentru a căpăta experiență. În plus, fără o îmbinare cu experiența vechii generații de la care să se învețe ”abc-ul” meseriei, inclusiv al guvernării, există nu numai pericolul reinventării roții de fiecare dată, dar și al unor accidente fatale. De aceea, experiențele proprii căpătate de niște administrații românești, indiferent de câte greșeli vor face până la ajustările necesare unei guvernări optime, sunt mai utile și mai binevenite decât revoluțiile permanente rezultate din nerăbdare sau prin copierea mecanică a exemplelor altora aplicate mecanic propriei societăți. Dar există oare o ”veche generație” când orice revoluție începe cu eradicarea ”vechiului” și clădirea noii societăți folosind ideologia disonantă a străzii manipulate? Cel mai tipic exemplu este inducerea ideii de guvernare revoluționară a străzii prin tineri fără nicio experiență, care vin cu cățel și copil în cărucior la manifestații pentru a impune prin presiunea străzii disturbarea procesului de legiferare sau administrare a țării. Este un nou curent mondial de dezobediență rezultat dintr-o denaturare a ideii de democrație cu tendința de a crește ”libertatea” prin anarhie și cu pericolul destabilizării preceptelor morale ale societății și ale statului de drept democratic. Și tocmai pe acest fond al confuziei privind rolul societății civile, suntem chestionați despre lipsa implicării CMR în protestele împotriva guvernului României. Sigur, aș putea să repet că organizația, atât prin principii cât și prin statut, are doar scopuri de promovare a intereselor naționale. Lucru normal pentru societatea civilă. Dar mi se pare important să înțelegem că decontarea guvernării unei țări are loc la alegeri. Cel puțin într-un stat în care democrația stă la baza statului. Altfel, vorbim de lupte politice între Opoziție și Putere, care ar trebui să aibă loc strict în Parlament și nu prin ”asmuțirea” străzii pentru schimbări în afara instrumentului democratic al votului. Ieșirea din cadrul luptei parlamentare contribuie la dezbinarea societății, la fărâmițare și la pierderea coeziunii naționale. Astăzi, pentru a nu fi ostracizat, ar fi de bon ton ca o organizație a societății civile (i.e. CMR) să ceară dărâmarea guvernării PSD-ALDE. Dar ce va trebui să facă mâine, când ar putea fi vorba de o guvernare PNL-USR căreia nu este exclus să i se opună alte grupuri ieșite în stradă? Am încercat să arăt mai sus, că strada nu poate și nu trebuie să administreze țara. Nu poate exista o revoluție fără sfârșit. Dacă se procedează astfel la orice frustrare a unui grup, nu se mai poate vorbi de guvernare ci de disoluția autorității statului, de anarhie, de dezbinare națională și, în cele din urmă, de disoluție. Cine își dorește o astfel de Românie slabă, factorii interni sau externi? Cum putem fi siguri că rezultatul unei administrații este prost, atâta timp cât ne aflăm în plin proces de derulare? Afară de factorul subiectiv politic, ce alte criterii pot valida eficiența unui guvern decât votul? S-a terminat perioada de guvernare, s-a tras linia și s-a constat falimentul administrației? Doar răspunsul onest la aceste întrebări poate da valența tipului de democrație românească pe care o dorim pentru Țara noastră.