Care Românie?

17 Octombrie 2019 Ieri, după ce am redactat o parte din Rezoluția Conferinței CMR de anul acesta, m-a cuprins un fel de disperare pe care am exprimat-o colegilor și care sună cam așa. Situația politică din țară este total haotică, amatorism, clientelism, instabilitate politică și administrativă, lipsă de credibilitate generalizată la nivelul instituțiilor statului. Să ne mai mirăm de reticența investitorilor? În ce ne privește, nu mai există parteneri instituționali cu care se pot discuta propunerile coerente și pertinente pe care le-am înaintat la Conferință. Scandalurile politice conduc la o dezbinare a națiunii mai mare ca oricând de care profită din plin factorii externi, dar și cei din interior cu agendă străină intereselor naționale. Practic, parcă asistăm la disoluția României. Aflăm că până și Ministerul pt. Românii de Pretutindeni este propus de noul guvern pentru desființare. Cu cine să mai dialogăm și să facem proiecte comune? Măsura este propusă tocmai de cei care au folosit cuvântul ”diaspora” pentru câștigarea de capital politic cu prețul uriaș al creerii deliberate a unei rupturi, care poate deveni ireparabilă, între români, între cei din țară și cei din afară. CMR s-a creat tocmai în ideea de a fi un partener și un sprijin pentru un stat român stabil și pentru promovarea intereselor naționale și ale românilor de oriunde. Dar acum, despre ce fel de stat vorbim? Un stat în care cei care-l conduc se sfâșie ca fiarele între ei pentru interese meschine, lăsând țara și soarta românilor în bătaia vânturilor? Mă întreb serios dacă, în lipsa unui partener serios, statul român, nu este cazul ca CMR să intre din nou în ”hibernare” așteptând o Românie viitoare. Dar a românilor. Poate am obosit, poate greșesc, poate sunt rupt de realitățile de astăzi ale neamului, dar această Românie simt că s-a îndepărtat și se îndepărtează tot mai mult de năzuințele pe care mi le-am pus atunci, cândva, în acel Decembrie înflăcărat și plin de speranțe în Piața Universității.