Lectia Integrarii

Mai conteaza oare cum gandeste Gheorghe sau Ion? Nici pomeneala, vorba aia: „Nu stii, te’nvatam. Nu poti, te-ajutam. Nu vrei, te-obligam”. „Stii tu bade, ce-a fost in Romania? A fost Holocaust, mai Gheorghe.” „Si-a fost bine?” „Nu bade, ca tot poporul e vinovat. Sa ne fie rusine ca nu am recunoscut. Da’ nu-i tarziu. Si sa nu-i mai zici lui Bulica, tigan ca-i discriminare. Sa-i zici rom”. „Ce-i aia discrrr…?” „Dis-cri-mi-na-re! Adica ti se pare ca nu-i chiar ca tine, dar de fapt e la fel ca tine, nici mai mult, nici mai putin. Ai inteles?” „Aha. Da ce-are tiganul cu romul? N-o mai da pe tuica?” Si uite asa, invatand cuvinte straine si adevarata noastra istorie europeana, ajungem sa ne integram. Ca veni vorba de istorie, gura sloboda zicea ca mai marele Iepocii de Aur, intr-o vizita de lucru, l-a intrebat pe un flacaias balai: „Cum te cheama pui de dac?” „Janos”. Ei dar de-atunci puiul de dac a devenit Janos baci, mare presedinte in Covasna. Si ca sa nu se lase mai prejos, baciul nostru o da si el cu integrarea. Iar ca sa nu ne invinuiasca Europa de nationalism romanesc si ca ranim sensibilitatile locale ale megiesilor secui, ordona Demeter al nostru sa se dea jos steagul Romaniei de pe cladirea in care se epuizeaza pentru rezolvarea problemelor cetatenilor romani … de nationalitate maghiara, ca doar aia vorbesc si limba presedintelui. Si daca le rezolva, apoi le rezolva cu toata autoritatea … locala, ca aia a statului care-i tot una cu a partidului de la guvernare, este folosita pentru rezolvarea superioara a problemelor care tin de Europa unita in cuget si … cam atat. Dar sa ne intoarcem la mioritele noastre din ziua de azi si sa vedem cum se integreaza ele in turma europeano-atlantica. S-a incruntat spranceana dreapta a Washington-ului, au si behait oitele ucazul Holocaustului. S-a ridicat amenintatoare cea stanga de la Bruxelles, hop si ucazul Discriminarii. De atata incruntare pe tarmurile Atlanticului, nu mai gasesti o clipa de liniste nici la agentia de turism de pe Aleea Modrogan, nici la ditamai Palatul Victoria si nici la locul de odihna de la Cotroceni. Da’ de integrat, fara vorba ca ne integram, chiar daca autoritatea autoritatilor ajunge sa sperie doar muflonii de la Scrovistea care pot fi vanati, conform ucazului Vanatorii, numai de cei alesi. Sau poate-s numiti, ca n-are importanta cum ajung acolo, daca toti sunt o apa si-un pamant. Da, da, spune povestea, ca sa fim in ton cu bunii nostri prieteni de la Budapesta, musai sa ne aliem. Ba unde mai pui ca si polonejii au ajuns in NATO. Si ce, e rau? Poate n-o fi, dar cum intrara unii si cum intram noi? Ca daca pentru vecini, aia din tara si aia de-afara lucrara ca un singur norod, la noi isi zisera vladicile: „Ce nevoie avem noi de opincile din tari straine, chiar daca-s croite din piele neaosa romaneasca?” Nas pe sus, dar mana’ntinsa cand vin opincarii cu bani in traista, si privirea in pamant cand se-arata norii de la Apus. Ca de rasaritul care a ajuns sa se scrie cu litera mica, nici nu merita sa mai pomenim. Si pana la urma intram in tot felul de aliante cu bilet la strapontina, dar platit cu pret de fotoliu de orchestra. Ehei, daca fratii nostri din Apus, pe care nu i-am vrut atata amar de vreme – ca nu merita, transfugi afurisiti care n-au mancat salam cu soia – ne-ar fi sprijinit asa cum fac si ungurii, si polonejii, si evreii … Dar de fapt nici n-avem nevoie frati. Ce sunt evrei, sau unguri, sau … ? Stai putin. Dar dupa ce suntem integrati? 18 Iunie 2002