Mircea Dogaru

Rândurie de mai jos reprezintă un răspuns adresat domnului colonel Mircea Dogaru, la o scrisoare pe care a difuzat-o membrilor Consiliului Național al Societății Civile (CNSC) la care am aderat într-o peroadă când acesta părea să constituie o alternativă pentru coagularea unei forțe civice naționale. ****** 27 Februarie 2015 Domnule Mircea Dogaru, Nu știu cine este dl. Nicolae Toboșaru și nici nu i-am citit “propaganda neoconă” sau criticile pe care vi le-a adus. Dar ca membru al Consiliului Național al Societății Civile, în numele căruia dumneavoastră luați atitudine împotriva unui segment politic american, mă văd obligat să ripostez. Din cele expuse, cu părere de rău, constat că sunteți extrem de confuz privind realitățile politice ale Americii și, din păcate, împărtășiți curentul de opinie pro-rus al lui Alexandr Dughin. În America există două doctrine: una liberală (care din punct de vedere al conceptului politic american înseamnă o politică socială și mai de stânga, inclusiv la nivel economic) și una conservatoare (care constă în apărarea valorilor tradiționale ale societății și familiei; apărarea “ad integrum” a Constituției și prevederilor sale; doctrina militară de apărare a Americii, protejarea intereselor țării și a cetățenilor săi, precum și loyalitatea față de aliații săi). Vi se pare că acești conservatori din Partidul Republican au o altă doctrină decât cea a românilor cu sentimente naționale? Cred că nu. Singura deosebire este că republicanii-conservatori, atunci când ajung la putere, aplică activ această doctrină, în timp ce eventualii politicieni români cu vederi naționale (eu nu prea i-am întâlnit) rămân la nivelul declarațiilor formale și populiste. Adoptarea limbajului anti-american al “distrugerii statelor de către americani” face parte, în opinia mea, din propaganda rusească extrem de activă, în România. Legat de globalizare, mă miră că dumneavoastră o vedeți ca o parte a “răului American”, împotriva căruia s-ar ridica Putin, dar îl aprobați pe Dughin ideologul acestuia și, se pare, prietenul dumneavoastră. S-ar putea să nu cunoașteți în detaliu doctrina lui Dughin, o doctrină globalizatoare mai periculoasă decât tot ce a apărut până acum. În articolul meu “Unicitatea Românească” (https://mipopescu.wordpress.com), care este o schiță de concept național, atrag atenția că Dughin duce la un nivel superior noul curent “postnaționalist”, numit și “non-naționalist”, care promovează pierderea importanței națiunilor în favoarea entităților supranaționale și globale. A propos, același lucru l-a susținut public și Traian Băsescu, prin afirmația că este necesară pierderea unor prerogative de suveranitate ale României pentru întărirea UE. Vi se pare acest lucru patriotism? Forma postanațională dezvoltată de Dughin se numește (neo)“Euroasianism” (termen pe care dumneavoastră l-ați identificat greșit ca fiind patentat de Jean Pârvulesco – acesta din urmă venind în contact, la Paris, dupa anii ’50, cu respectiva idee apărută în cercurile emigrației ruse prin anii ’20, deci cu zece ani înainte ca Pârvulesco să se fi născut). Prin Euroasianism, Dughin, implicit Putin, doresc o globalizare pe mai mult de jumătate de glob sub hegemonia Rusiei. Cealaltă parte a lumii rămasă în afara hegemoniei Rusiei ar trebui să fie în relații de adversitate cu “Euroasia” rusească. Antiteza Obama-Biden este o altă eroare pe care o faceți, probabil ca urmare a necunoașterii de către dumneavoastră a politicii americane. Cuplul Obama-Biden constituie o echipă extrem de sudată atât în politica internă americană, cât și în cea externă, unde Biden încearcă să implementeze ideile președintelui american. Și, nu în cele din urmă, mă întreb cum puteți ridica în slăvi trio-ul Putin-Hollande-Merkel pe care-l considerați “salvatorul” Americii (!!?). Domnule Mircea Dogaru, nu consider oportun ca în numele CNSC (sigur, altceva este în nume strict personal) să încercați să faceți aprecieri profund influențate de propaganda rusească împotriva politicilor unui stat aliat cu România, un stat care și-a luat sarcina de a contribui la apărarea țării noastre încă din timpul unei Administrații republicane, conservatoare. Faptul că o Administrație Democrată nu s-a dezis de politica Administrației Republicane față de România, dovedește o continuitate a acestei politici de aliat real. Tocmai de aceea, asemenea poziții ca cea pe care o adoptați apar ca încercări de a induce în cercurile americane ideea că America nu este dorită în țara noastră. Qui prodest?