– Keynote
15 Ianuarie 2018Cuvânt de deschidere Atlanta-2017 Dragi participanți la Conferința CMR, Țin să vă mulțumesc că ați înfruntat vremea aspră și depărtările și ați venit să ne onorați cu prezența la această Conferință. Astăzi, dorim să reconstruim o punte între trecutul Consiliului Mondial Român, greu încercat dar cu multe succese și viitorul pe care-l dorim, prin coagularea eforturilor românilor din societatea civilă și din cea politică, mai bogat în acțiuni pentru retrezirea spiritului național atât de necesar în opera de Reîntregire a Patriei Române. Dar vorbind de succesele pe care CMR le-a avut în decursul anilor, este momentul să aducem un pios omagiu și să ținem un moment de reculegere în memoria unora dintre iluștrii noștri prieteni și colegi, membri fondatori care astăzi ne privesc, ne urmăresc și ne judecă din ceruri :
Prieteni, Această Adunare Generală Anuală este prima după o lungă perioadă de activitate redusă. Dar, după reactivarea de acum un an se intră treptat în normalitate și scopul Conferinței este de a trasa direcțiile organizației pentru perioada următoare, mai ales că anul 2018 este un an aniversar de o importanță capitală pentru poporul român. Cu această ocazie, doresc să aduc mulțumiri speciale administrației Atlantei care, acum 17 ani, în anul 2001, a fost prima instituție guvernamentală străină care a onorat actul unirii de la 27 Martie 1918 printr-o Proclamație care ar trebui să intre în istoria relațiilor Americano-Române. În zilele următoare vom discuta și despre ce-am întreprins, dar mai ales despre ce urmează, despre problemele legate de statut și de organizare, dar și despre propunerile și inițiativele pe care de-alungul anilor am încercat să le promovăm și să le implementăm. Unele au reușit, altele mai au de așteptat. Sperăm ca această Conferință să devină simbolul continuității dar și a începutului unei noi perioade de creștere a activităților românimii puse în slujba națiunii, de la acelea prioritare pentru Reîntregire, la cele pentru apărarea istoriei, tradițiilor și valorilor românești pe care neprietenii le atacă pentru a slăbi liantul național. Dar nu putem vorbi de valorile românești fără a aminti că în aceste zile, pe 15 Ianuarie se împlinesc 168 de ani de când pe cerul culturii neamului nostru a apărut un Luceafăr, pe numele lui Mihai Eminescu, care va rămâne nestins atâta timp cât poporul român va exista și atâta timp cât fiecare dintre noi, fie că trăiește în Transilvania, în Banat, în Bucovina, în Dobrogea, în Oltenia, în Basarabia sau pe oricare meridian al Globului va spune: ”Suntem români și punctum” și-și va aduce aminte ca de o rugăciune, de spusele Luceafărului nostru, mai ales în acest an al Centenarului Marii Împliniri Românești:
*Eminescu la primul Congres al Studenților Români de la Putna, din 25 mai 1871Și tot în aceste zile românii de pretutindeni își îndreaptă gândurile cu recunoștiință spre înaintașii care au realizat la 24 Ianuarie 1859 Unirea Principatelor Române prin care s-a creat embrionul statului național, întregit. Prieteni, Creind și dezvoltând o organizație globală, vom putea stabili o rețea nu numai între noi românii de pretutindeni, ci și o rețea de prieteni instituționali în țările în care avem reprezentanțe. Dar, dacă dorim să facem ceva cu adevărat pentru țara noastră de origine, și sunt convins că toți cei prezenți avem această dorință, atunci este nevoie de implicarea activă a românilor din diasporă, dar și de implicarea instituțiilor statului român. Iar CMR poate fi instrumentul potrivit. Când suntem întrebați, probabil mulți trecem prin această situație, ”De ce vreți ca România să se reîntregească?”, le putem răspunde: ”Deoarece vrem ca familia noastră să fie unită”. Și chiar dacă unii se gândesc doar la familia personală, ca români știm și simțim că Basarabia, și Bucovina și România sunt o familie. Și așa cum familia unită este puternică și constituie nucleul de bază al societății, la fel și țara întregită este nucleul națiunii române.Dacă nucleul este distrus, și sunt mulți care vor să-l distrugă, atunci atomii nu mai au liantul care să-i țină împreună și națiunea slăbește și dispare. Deci, să facem tot ce stă în puterile noastre pentru a reface și a păstra integritatea țării și națiunii, iar această Conferință să dea semnalul coagulării într-o simbioză perfectă a experienței vechii generații cu energia, voința și ambițiile pozitive ale noii generații. Mircea Popescu
|
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.